It (2017)
Regia: Andy Muschietti
Scenariul: Cary Fukunaga, Gary Dauberman, Chase Palmer
Distribuţia: Bill Skarsgård, Bill Denbrough, Ben Hanscom, Beverly Marsh, Richie Tozier, Mike Hanlon, Eddie Kaspbrak, Stanley Uris
Există, în ceea ce mă privește, o doză considerabilă de scepticism când vine vorba de filme horror. Majortatea îmi par o pierdere semitraumatizantă de timp, pe care numai niște oameni masochiști, ori care au pierdut sensibilitatea și caută senzaţionalul, și-o pot administra de bună voie.
Așadar, am intrat în sală cu așteptări cinematografice minime și cu certitudinea că îmi voi petrece o bună parte din timp cu mâinile la ochi, înspăimântată peste măsură. Totuși, încă de la primul cadru îţi dai seama că IT nu este un film de groază comun. Iar la final poţi constata surpins că nu este un film de groază în general. Deși nu îi lipsesc scenele înfricoșătoare, tensiunea caracteristică genului, ori personajele care îţi dau fiori, IT pare să utilizeze frica drept pretext pentru a spune o poveste, nu invers.
Povestea este cea a unu grup de copii care își înfruntă temerile materializate în persoana unui clown ucigaș. Deși în multe cazuri, adaptările după romane scârţâie din toate paginile, scenariul realizat de autorul seriilor „True detective”, nu are nicio scăpare. Mai mult, poate intra cu ușurinţă în clubul exclusivist al filmelor pe care le poţi vedea și revedea fără să te plictisești, graţie unui echilibru fericit între deplinătatea poveștii, cursivitatea ei și senzaţia aproape imperceptibile că doamna grasă nu a cântat, deși pe ecran a apărut genericul.
Remarcăm cu surprindere că dincolo de partea înfricoșătoare a filmului, există o latură filosofică mult mai prezentă (nu atât cantitativ, cât calitativ). Dacă acum douazeci și ceva de ani, dinţii clovnului erau mai înspăimântători, acum devine mai de temut dezacordul între lumea vie și candidă a copiilor, în oglină cu cea malefică și mecanică a adulţilor. Nu poate fi trecută cu vederea nici abordarea unei teme precum jertfa umană adusă unei zeităţi întunecate. Este drept că scenariul o preia din romanul lui Stephen King, dar regia îi acordă un rol însemnat: observăm asta în tabloul înfăţișând vechiul oraș în care o mamă își ţine pruncul deasupra fântânii unde locuiește clownul.
Nu sunt multe filme de groază cărora le putem atribui acest epitet, însă IT este, din multe puncte de vedere, absolut fermecător. Reușește asta și datorită unui joc autentic și duios al actorilor copii, scenografiei, imaginii și – atât de rar pentru un horror – umorului.
Poate că Bill Skarsgård nu se ridică la înălţimea lui Tim Curry. Dar poate că nu e neaparat un lucru de dorit.
Racordul dintre secvenţa în care oile dau năvală în ţarc și cea în care copiii dau buzna pe ușa școlii, programul de la televizor în care sunt inserate subtile derapaje (pe cât de ușor de ignorat ca sunet de fond, pe atat de frapante în privinţa conţinutului), Titlul filmului (A Nightmare on Elm Street) care rula în cinematografe și multe altele reprezintă dovezi ale grijii cu care IT a fost realizat. Pe de-o parte, constaţi că miza regiei este mai mare decât să dea coșmaruri spectatorilor care se încumetă să ia bilet, iar pe de alta te poţi întreba câte astfel de amănunte ti-au scăpat.
Neașteptată este și gama de emoţii pe care filmul te ajută să le guști. Atipică pentru un horor este tristeţea secvenţei în care Bill își caută fratele. Lipsa lui Georgie, autentică și dureroasă, trece dincolo de graniţele unui film de groază.
O scenă memorabilă devine cea în care întreaga baie este inundată de sânge. Nerecomandată minţilor nefamiliarizate cu violenţa din filme, dar uimitoare din punct de vedere estetic. Îndrăznesc să o compar cu cea din Shining (tot o adaptare dupa Stephen King, în regia lui Stanley Kubrick) când în holul hotelului se revarsă râuri roșii.
Aprecierile pot continua despre umorul prezent în replicile și acţiunile actorilor (amintesc numai analogia lover-loser și mă întreb dacă nu cumva IT este mai mult comic decât înspaimântător), conturarea unor personaje ce îţi merg la inimă, sunetul atent prelucrat și scenografia uimitoare.
Așa că, dacă nu vă e frică de întuneric și dacă nu aveţi probleme cu digerarea secvenţelor care nu merg chiar mână în mână cu pacea interioară, atunci IT este un film ce merită văzut, indiferent dacă sunteţi sau nu fani ai genului horror.
You’ll float too.
