Il peccato (2019)
Regia: Andrei Koncealovski
Distribuția: Jakob Diehl, Orso Maria Guerrini, Alberto Testone
Cu mai bine de jumătate de secol înainte de a scrie (în colaborare) și a regiza ‘Il peccato’, Andrei Koncealovski a fost co-scenarist al unui alt film memorabil despre un alt mare artist al Renașterii – ‘Andrei Rubliov’ (1966) al lui Tarkovski. Cu un an înainte, ‘Agonie și extaz’, ecranizarea romanului lui Irving Stone regizată de Carol Reed, fusese un mare succes international. Filmul lui Koncealovski începe cu acel moment din viața lui Michelangelo în care se încheie ‘Agonie și extaz’. La fel ca și iluștrii săi precedesori, regizorul rus a creat o meditație despre artistul de geniu, epoca sa și relația cu Divinitatea. Eroul său însă, chiar dacă este în căutarea sacrului, apare de multe ori în acest film mai aproape de Diavol. ‘Il peccato’ (distribuit pe piață anglofona ca ‘Sin’) a avut soarta multor filme lansate în pragul pandemiei, având parte de o distribuire limitată în săli. Impresia mea este că merita o soarta mai bună și că sunt șanse ca acest film să fie redescoperit și apreciat la justa sa valoare în viitor.
Istoria artei consideră că atunci când a terminat sculptura lui David și fresca de pe tavanul Capelei Sixtine, Michelangelo era considerat ‘Divinul’, cel mai mare artist al epocii sale, depășindu-i în talent și faimă chiar și pe contemporanii săi Rafael și Leonardo. Și totuși, scenariul filmului lui Koncealovski ni-l prezintă ca pe un om măcinat de contradicții, cu un ego enorm dar și susceptibil la critici și bârfe, primind onorarii și avansuri respectabile dar risipind cu aceiași ușurință banii în familie sau pentru a cumpără marmura pentru creațiile viitoare, ducând o viață de ascet împreună cu doi dintre ucenicii săi cărora le cere devotament absolut dar pe care îi bănuiește permanent de trădare.
O mare parte din poveste relatează confruntarea maestrului cu ‘Monstrul’, un uriaș bloc de marmură pe care dorește să-l aducă din Carrara în atelierul său pentru a-l transforma în ceea ce va deveni pentru eternitate Pieta. Metafora combină parca poveștile lui Moby Dick cu cea din Fitzcarraldo al lui Werner Herzog. Vedem cum Michelangelo al lui Koncealovski caută în orice formă din jur o sursa de inspirație. Din efemer extrage esența pentru a reprezenta sacrul. Are o cultură vastă, își apreciază la justa valoare concurenții dar nu le spune asta, citește, Dante îi ghidează pașii în viață și creație, dar nici Bocaccio nu îi este străin. Este nevoit să se implice conflictele politice ale vremii și în special în cel dintre casele Medici și della Rovere care se luptau pentru controlul scaunului papal și al întregii peninsule. Cele doua grupări rivale nu vor ezita să folosească niciun mijloc – bani sau sânge – pentru a-l aservi pe marele artist. Urmându-și cu obstinație scopul, Michelangelo vă trebui să se lupte pentru arta sa, să minta, să trădeze, să lovească cu sau fară intenție în cei din jurul sau. Nimic nu contează însă pentru artistul care aspiră spre sacru și care, pentru a-l atinge, este gata să treacă prin abis.
Koncealovski crează în ‘Il peccato’ un univers vizual complex care ne absoarbe în Roma și Florența anilor de început ai secolului 16. Este evidentă documentarea minuțioasă în detalii diverse, de la îmbrăcăminte și mâncare la decorația palatelor și uneltele artiștilor epocii. În rolul principal este distribuit Alberto Testone, un actor pe care nu-l cunoșteam, care are o asemănare fizică uluitoare cu artistul pe care-l cunoaștem din portretele care au ajuns la noi și care își trăiește cu intensitate personajul. Același lucru se poate spune și despre actorii din jurul său, mulți dintre ei neprofesioniști. Filmul este o coproducție ruso-italiană și influența ambelor scoli cinematografice este evidentă. Rezultatul este o întâlnire dintre minuțiozitatea istorică și fervoarea artistică și religioasă din ‘Andrei Rubliov’ și stilul actoricesc natural și realist al filmelor maeștrilor neo-realismului italian. Totul poartă însă semnătura marelui regizor care este Koncealovski, inclusiv senzația că ne aflăm permanent între două lumi.
Nota: 9/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Youtube.com)
