Intouchables (2011)

Intouchables (2011) – Invincibilii
Regia: Olivier Nakache, Eric Toledano
Scenariul: Olivier Nakache, Eric Toledano
Distributia: François Cluzet, Omar Sy, Anne Le Ny, Audrey Fleurot

Superb, un must see, o lectie exemplara de film francez, o raza luminoasa, curata, cinstita si plina de speranta in umanitate!

Un film care dupa proiectie a starnit aplauze puternice in sala! Si se intampla rar asa ceva!

Un film care a intrunit deopotriva aprecirea criticii de specialitate, dar si a publicului.

Si va trimit sa il vedeti neaparat si va doresc o ora si jumatate incantatoare, un timp pe care l-am trait si eu cu emotie, cu zambete si cu o lacrima in geana.

Fiecare scena a filmului ne pune in mana o cheie pentru deschiderea portilor mintii si sufletului. Cu multa inteligenta, delicatete si umor patrundem in problematica atat de grava a handicapului unei tetraplegii, un handicap care pare a reduce universul social si psihic al bolnavului. Dar care bolnav se dovedeste a-si surmonta neputinta datorita unei surprinzatoare relatii cu cel mai fascinant ajutor angajat in urma unei selectii. Un angajat care nici macar nu-si dorea postul, ci doar respingerea aplicarii sale, pentru a-si putea cucerii ajutorul social si a haladui prin viata fara griji si responsabilitati. Insa aristocratul inteligent, educat si stilat – Phillippe, intuieste in franco-senegalezul Driss, tanar si expus capcanelor periferiei – rezerva de umanitate, sufletul cald si ascutimea nativa a mintii. Astfel incat cele doua personaje, diametral opuse din multe puncte de vedere: rasa, extractie sociala, educatie, cultura, preocupari de viata, gusturi estetice (si sa nu mai vorbim de gusturi muzicale 🙂 ) ajung sa se cunoasca profund, sa se ajute reciproc simbiozand in momente in care tragicul imbraca haina comicului savuros (dar de o gingasie si un bun simt extraordinar de echilibrat).

Introspectie fina psihologica, dar si sociala, pentru ca povestea atinge doua lumi opuse ca stare materiala si culturala. Pe de o parte lumea bogata si stilata a aristocratiei franceze, pe de cealalta parte lumea periferiei, lumea imigrantilor de culoare, a celor care muncesc din greu, a tinerilor expusi tentatiilor de orice fel si de la orice colt de strada: droguri, furtisaguri, talharii, condamnari, crime. O relatie angajator-angajat care se transforma intr-o relatie simpla si curata de prietenie si respect reciproc. O relatie in care cele doua personaje se salveaza unul pe celalalt, invatand unul de la celalalt dragostea de viata, perspectiva corecta a prezentului si al viitorului pe care si-l merita fiecare dintre ei. Si in spiritul plin de umor al filmului, o relatie in care Driss ajunge sa il guste pe Vivaldi si Phillippe pe Earth & Wind and Fire :).

O relatie in care Phillippe fumeaza un joint impreuna cu Driss, o relatie in care Driss ii ofera lui Phillippe o sedinta inedita de sex (masaj asupra singurei zone erogene functionale – urechile) si cireasa de pe tort – un salt extraordinar cu parapanta. Oh – sa nu uit sa va atrag atentia asupra scenei barbieritului lui Phillippe, o plina de umor incursiune in stilurile de barbi si de mustati, culminand cu „musca” lui Hitler – menita sa ridice tonusul psihic al invalidului care se abandonase depresiei.

Relatia dintre cei doi culmineaza cu un moment de mare emotie romantica, in care Driss „pragmaticul”, dar romanticul incurabil, pune la cale intalnirea decisiva dintre Phillippe si destinatara misivelor pline de poezie si visare. Privirile pe care le schimba cei doi prin fereastra mare a restaurantului de pe malul oceanului sunt extraordinare: recunostinta si lacrimi in ochii lui Phillippe, prietenie, intelegere si devotament in ochii lui Driss.

Si daca am ajuns sa vorbesc mai sus despre parapanta, trebuie sa spun ca scenariul si filmul scris si regizat de Olivier Nakache si Eric Toledano se bazeaza pe povestea adevarata a lui Phillippe Pozzo di Borgo “succesorul unei familii franceze de aristocraţi, un colecţionar de artă, care avea o viaţă perfectă: o soţie minunată, doi copii frumoşi, funcţia de director al unei companii producătoare de şampanie… până în momentul în care a suferit un accident de parapantă, care l-a lăsat invalid… înainte ca soţia lui să moară de septicemie trei ani mai târziu” si a lui Abdel, senegalez din periferii, pe care Phillippe “l-a învăţat să îşi găsească echilibrul, să trăiască în societate şi să îşi construiască o viaţă moderată”

Si finalul filmului ni le prezinta pe cele doua personaje reale, la o reintalnire a lor peste ani, in Maroc, unde Phillippe alesese sa traiasca,  recasatorit si tata a doua fete. Iar Abdel Sellou, a ajuns la randul sau, cap de familie, tata a trei copii si seful unei intreprinderi.

Iata ce ne spun regizorii despre intalnirea lor cu Phillippe Pozzo di Borgo:

“O.N.: Înainte de a începe să lucrăm la scenariu am vrut să îl întâlnim pe Philippe Pozzo di Borgo în Essaouira, Maroc, unde se recăsătorire. Pentru a vedea dacă dorinţa noastră de a face un film despre povestea lui se va intensifica odată ce îl vom cunoaşte.

E.T.: Am reuşit să îl contactăm cu uşurinţă pentru că şi-a scris adresa de email chiar la sfârşitul cărţii pe care a scris-o, „Le second souffle.” A răspuns foarte repede, spunând că nu era prima dată când regizorii vroiau să facă o adaptare după povestea lui pentru a o ecraniza, că a citit chiar şi scenarii, dar că ar fi încântat să ne întâlnim.

O.N.: Acea întâlnire a fost decisivă!”

Acesti doi scenaristi-regizori Olivier Nakache si Eric Toledano au fost atinsi de o aripioara a geniului, atat de superb le-a reusit filmul. Dialoguri, echilibru perfect intre zambet si lacrima, cinematografie (Mathieu Vadepied) si coloana sonora (Ludovico Einaudi).

Vorbind despre coloana sonora, importanta ei este deosebita, pentru ca vine sa sublinieze si sa completeze atmosfera si conturul personalitatii eroilor. Sountrack-uri originale, din care exemplific cu Una Mattina.

Sau piese renumite interpretate de George Benson, Nina Simone sau Terry Callier, fac deliciul spectatorului, alaturi de clasice fragmente din Vivaldi sau Weber.

De altfel, iata ce puteti downloada de aici spre bucurie si delectare.

Olivier Nakache si Eric Toledano au avut si stiinta de a-si alege extraordinar interpretii, doi actori dotati nu numai cu talent, dar si cu charisma, pentru ca ne patrund in suflet si ne transmit “invincibilitatea” prieteniei si respectului! Faptul ca au lucrat foarte serios si cu multa sensibilitate asupra acestor personaje s-a concretizat in aceea ca mi-au transmis, dupa cum spuneam si lacrima si zambetul si intelegerea profunda a mesajelor pline de autentica umanitate.

Ne rezervam surpriza de a va posta cat de curand, din cuprinsul Mapei de Presa pusa la dispozitie de Media Pro Distribution, un edificator  INTERVIU CU OLIVIER NAKACHE SI ERIC TOLEDANO.

Acest film a doborat atat recorduri de premii, cat si de box-office, fiind al treilea cel mai vizionat film din toate timpurile in Franta si primind 10 nominalizari la Premiile Cesar, premiul Cesar pentru cel mai bun actor (Omar Sy), premiul pentru cel mai bun actor (pentru Omar Sy si Francois Clouzet), precum si Tokyo Grand Prix pentru cel mai bun film la Tokyo International Film Festival.

Nota mea fara rezerve: 10/10