A Star Is Born (2018) – S-a născut o stea
Regia: Bradley Cooper
Cu: Lady Gaga, Bradley Cooper, Sam Elliott, Anthony Ramos
Hollywood-ul nu se dezminte, ci continuă să prezinte publicului remake-uri și reprofilări ale vedetelor sale. „S-a născut o stea” este un film ușor de încadrat în ambele categorii: au existat nu mai puțin de trei variante anterioare (în anii 30, 50 și 70), iar regizorul este și protagonistul și a făcut carieră ca actor. Produs de Warner Bros Entertainment și distribuit în România de Vertical Entertainment, filmul a avut avanpremiera săptămâna trecută, la Cinema City AFI Cotroceni.
Contrar așteptărilor, filmul nu este o biografie, și nici o dramă romantică, cu final previzibil. Mărturisesc că, privind, am fost tentată să caut numele personajului principal masculin, sau să fac predicții cu privire la șansele cuplului de a „rămâne împreună” după toate dificultățile prin care sunt nevoiți să treacă. De fiecare dată, am greșit. Personajele sunt cât se poate de fictive, însă pasionații de muzică vor descoperi, în ele, întruchiparea multora dintre idolii lor. Dacă, spre exemplu, cunosc oameni pe care stilul lui Jackson Maine i-a dus cu gândul la Jim Morrison, eu nu mi i-am putut scoate din minte pe Kurt și Courtney.
Povestea este o variantă de „Pretty Woman” în care rolurile se inversează – deși par să urmeze același tipar. Jackson Maine (Cooper) este un muzician de succes, adorat de fani și de critici, care-și îneacă noapte după noapte în alcool ca să își mai ucidă din demonii interiori. Rămas orfan la o vârstă fragedă, crescut de un frate cu mult mai în vârstă, cu care nu reușește să se conecteze, și amenințat de surditate, Maine își construiește permanent ziduri de apărare și se ascunde îndărătul lor. Asta, până când o cunoaște pe Ally (Gaga), o tânără nonconformistă, care se întâmplă să se afle în același bar cu el într-o seară. De fapt, prietenul ei cel mai bun îl convinge pe Maine că, deși este un bar pentru travestiți, nu va regreta dacă va rămâne să o asculte – iar Ally interpretează, cu o voce magistrală și o costumație pe măsură, Patricia Kaas.
Coloana sonoră a acestui film trăiește și respiră. Deși sunt, de obicei, împotriva mainstream-ului, piesa „Shallow”, piesă de bază, deschizătoare de drumuri pentru relația personajelor și evoluția lor personală și profesională, este cea care mi s-a lipit de suflet, dar și cea în care Lady Gaga își demonstrează fără echivoc talentul (în caz că nu am menționat, mie îmi place mult de fata asta – însă filmul mi-a deschis drumul spre o altă față a ei, cea naturală și palpabilă, neacoperită de machiaj dramatic și lipsită de efervescența spectaculoasă care a consacrat-o).
Ce este și mai impresionant vine din partea lui Bradley Cooper, actor pe care, în general, îl ignor sau îl tolerez. Animozitatea mea față de anumite chipuri de pe marele ecran este, de multe ori, inexplicabilă, și este și cazul lui Cooper. Cu toate acestea, nu mă pot împiedica să recunosc că, pe lângă efortul regizoral și actoricesc, apreciez munca lui imensă de a-și interpreta singur bucățile muzicale. Fără să aibă pretenții de cântăreț, Cooper a declarat că a avut nevoie de șase luni de pregătire intensivă pentru a fi capabil să „presteze”, iar rolul de star al muzicii country, ca și ținutele și background-ul, îi vin turnate. Ținând cont atât de prestația lui, cât mai ales de a lui Gaga, adulmec fără discuții niște nominalizări la premiile Oscar.
Firește, filmul are și momentele sale nereușite. Scena în care, deja ajunsă celebră, Ally este invitată să ridice un premiu, iar Jackson sfidează orice sens al ridicolului și o face de râs sub zeci de mii de priviri, este exagerată – însă are un scop. Odată cu evoluția artistică fulminantă a mai tinerei Ally și cu panta descendentă pe care o ia muzica lui Jackson, ca urmare a obiceiurilor sale distructive, dar și a afecțiunii fizice care se agravează, cei doi se schimbă și din punct de vedere personal și ajung să lupte nu doar cu proprii demoni, ci și cu ai celuilalt. Astfel, Jackson este foarte vocal și cât se poate de clar împotriva transformării lui Ally într-o starletă pop de duzină (lucru de care se teme și ea, însă sub forma ideii că lumea va uita și că… are talent), iar Ally se străduie să îl mențină pe linia de plutire, internându-l în clinici de dezintoxicare și convingându-și cu greu agentul să îl integreze în spectacolele ei.
Cu un PR excelent și susținere masivă din partea criticii, vedetelor și publicului larg, „S-a născut o stea” nu putea fi sortit eșecului. Dispune de rețeta perfectă pentru a deveni un blockbuster, iar premiile sunt la doar câteva luni distanță. În mijlocul efluviilor de entuziasm, nu pot să nu remarc, din nou, cât de interesante sunt aceste tendințe: remake-urile, reinterpretările, rolurile schimbate, și, mai ales, reorientarea filmului către showbiz, către actorii-performeri, care cântă și/sau dansează, care dovedesc că pot mai mult decât să fie niște chipuri expresive, care dau tot ce au spre satisfacția publicului. Cu toate că se întâmplă pe marele sau pe micul ecran, după zeci de duble trase și cu un echipaj de sute de oameni în spate, ce fac ei acum – și majoritatea fac și bine – este să revină la ideea de spectacol cuprinzător, de antrenare a publicului și de dobândire a reacțiilor imediate.
Drept urmare, „S-a născut o stea” a fost primul film de cinematograf neinclus în programul unui festival, fără prezența vreunui reprezentant în sală, la care publicul a aplaudat, la final.
