Încet cu mașina pe scări…: Ex Machina (2015)

Ex Machina (2015)

Regizor/scenarist: Alex Garland
Distribuția: Alicia Vikander, Domhnall Gleeson, Oscar Isaac

După dezamăgirea robotică numită Chappie credeam că o să-mi iau revanșa cu Ex Machina – candidatul cel mai promițător pentru sefeul anului. N-a fost să fie așa. Cu-atât mai mult cu cât filmul avea potențialul de a deveni un film-cult: un scenarist foarte talentat – Alex Garland, care debuta și ca regizor, o distribuție OK și o temă ce permitea surprize.

Filmul pune totuși câteva întrebări interesante și incitante despre inteligența artificială, relația bărbat-femeie și chiar despre sexualitatea umană, dar are o mare carență în a oferi răspunsuri, iar momentele în care ar trebui să avem epifanii ontologice eșuează în voaieurisme, platitudini și stereotipii. Tonul și ritmul filmului nu ajută, iar scenariul nu e chiar atât de inteligent pe cât pare și pretinde c-ar fi. Prin comparație Blade Runner – celebrul film-cult al anilor 80 – strălucește la toate nivelurile: techo-thrillerul cyberpunk ascunde angoasa ontologică și umanismul care l-au propulsat spre stadiul de capodoperă și reușește să epuizeze cam tot ce s-ar mai putea spune despre roboții cu conștiință și autodeterminare (eu abia aștept Blade Runner 2!).

“Ex Machina” consemnează excelenta prestație a lui Oscar Isaac (“Inside LLewyn Davis”) în rolul lui Nathan mogulul IT și posesorul “Bluebook” (un fel de google al viitorului), un individ auto-claustrat într-un buncăr super hi-tech (superb decorul: mai ales c-am aflat că e un loc real, un hotel din Norvegia). Aici, geniul programator lucrează la dobândirea de conștiință a mașinilor. Dornic să-și treacă ultimul avatar robotic – Ava (Alicia Vikander) – prin furcile caudine ale “testului Turing” (cât de uman e un robot?), Nathan folosește o loterie pentru a-l alege pe ultra-proeficientul Caleb (Domhnall Gleeson) pentru această sarcină.

Cum știți că urăsc să fac spoilere mă voi limita a spune că Ava e foarte convingătoare și că are oarece idei despre lumea de dincolo de bunker și independența ei, iar Caleb (slab interpretat în opinia mea) pare complicele perfect. De altfel, rolul Caleb e unul din marile puncte slabe ale structurii scenariului – e atât de ușor seductibil în ciuda oricăror evidențe logice – încât privitorilor pur și simplu li se cere să treacă peste lacune științifice elementare.

Pe măsură ce tensiunea filmului crește, în loc de a ni se servi un element surpriză, un twist sau o scenă mai action, regizorul alege să eșueze în previzibil și giugiuleli de doi lei care nu-și au locul în ceea ce-ar trebui să fie grand finale. Poate că Ex Machina pare avangardist, dar în cele din urmă obiectivează femeile pe aceleași vechi tipare.

Și la final nu poți să nu te întrebi: geniul ăsta creator al acestor sofisticate mașinării hi-tech n-a auzit de butonul e pornit-oprit? 😉

Nota: 6/10

P.S.1: Am uitat să mă refer la titlu: în teatrul grec antic deus ex machina – zeul din cutie – desemna coborârea interpretului zeului din înalturile scenei cu ajutorul unei macarale. Mai târziu sensul a devenit rezolvarea unei situații limită pe o cale hm, mai trasă de păr 😉 În cazul filmului nostru, cred că folosirea sintagmei are în vedere conotația de după (stadiul de) mașină, de epocă posthumană, dar filmul nici măcar nu zgârâie epiderma subiectului.

P.S. 2: Vizitați http://ava-sessions.com/ și Ava o să vă facă portretul. Ajută să aveți un webcam bun și multă lumină pe față ;))

P.S. 3: Pentru o incursiune mai aprofundată asupra problemei postumanitate și singularitate puteți citi grupajul dedicat singularității din almanahul Anticipația 2013 sau căutați pe google Vinge singularity ca să vedeți ce spune încă din 1993 un om foarte serios despre subiect 😉

[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=XYGzRB4Pnq8′]