Filme Filme romanesti

Recomandare pentru filmografiile obligatorii sau proiect destinat doar unui public avizat? – „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018)

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018)
Regia: Radu Jude
Cu: Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan

Celui mai recent lungmetraj al regizorului Radu Jude i-a fost decernat Globul de Cristal la ediția de anul acesta a Festivalului de la Karlovy Vary. Vajnic urmaș al lui „Aferim!” (pe care îmi pare rău să spun că încă nu l-am văzut) – desemnat propunerea României la Premiul Academiei Americane de Film pentru film străin 2016 – „Îmi este indiferent…” a întrunit majoritatea voturilor Comitetului de Selecție Anuală a Filmului Românesc pentru prezentarea la ediția din 2019 a „Oscarului”. Premiera sa oficială va avea loc în 28 septembrie, însă, pentru a întruni cerințele regulamentului, rulează în avanpremieră în cinematografele românești, timp de o săptămână, în urma proiecției de gală, care a avut loc pe 10 septembrie.

Pentru o introducere „factuală”, consider că este suficient, deși simt nevoia încă unui calup informativ, pe care îl voi servi, strategic, spre final. Până una, alta, aș dori să dezbat, pe scurt, nu atât subiectul peliculei sau impactul pe care aceasta îl va avea (sau nu) asupra conștiinței naționale; în această privință, sunt departe de a fi expertă. Aria mea de interes în istorie se oprește, în ceea ce privește România, în perioada interbelică, așa că declar sus și tare că am aflat lucruri noi în timpul vizionării. Între paranteze fiind spus, știam despre Masacrul de la Odesa, cu toate că nici documentarul realizat de Florin Iepan („Odessa” – 2013) pe această temă nu l-am văzut (încă). Știam și că Ion Antonescu este un „personaj” controversat, și că mulți sunt cei care se declară ultragiați de faptul că mulți dintre români în consideră un erou național. Am evitat, întotdeauna, să îmi dau cu părerea despre lucrurile care mă depășesc – și tocmai de aceea aș dori să mă concentrez pe critica mai degrabă socio-vizuală a filmului.

Întrebarea pe care aș fi dorit să o adresez regizorului la sesiunea de Q & A de după avanpremieră ar fi fost: Pentru ce public ați „gândit” filmul? Nu am mai reușit; cu altă ocazie. M-ar fi interesat răspunsul, fiindcă „Îmi este indiferent…” va avea, cel mai probabil, un succes răsunător în afara României, și va primi nenumărate premii. Nu știu dacă și Oscarul. Încă nu a venit momentul pariurilor în acest sens. Ideea pe care doream s-o clarific este dacă acest film este unul „artistic”, de festival, sau se dorește a fi educativ/educațional, creat cu scopul de a trezi o urmă de conștiință națională, sau de a ajuta publicul să conștientizeze aspecte mai puțin fericite ale istoriei noastre, ca prim pas spre primul efect.

Cert este că, zic eu, unul dintre efectele vizionării filmului va fi întocmai cel revelat în desfășurarea sa: construit și exprimat de natură să fie înțeles și apreciat de un segment bine determinat al publicului – cel „pre-educat”, cu simț civic și pregătit de asumare, cel care se identifică și se asociază cu protagoniștii, cel care pricepe fără probleme aluziile, ironiile, sarcasmul și auto-critica – „Îmi este indiferent…” va fi discutat, disecat și dezbătut de același segment. Asta s-a întâmplat imediat după vizionare, între mine și prietenii cărora le-am povestit despre film, și mai ales despre nemulțumirile mele, generate de faptul că nu ar fi suficient de „educativ”. Am primit replici legate de libertatea artistului și de autonomia exprimării, însă nu aici doream să ajung. Concluzia mea a rămas că publicul mare, cel care, în film, huiduie armata rusă și o salută pe cea germană, care își face selfie-uri cu un decor reprezentând o casă în care ard de vii evrei și care ilustrează perfect conceptul de „pâine și circ”, va fi cel care va rămâne în aceeași ceață a minții, fără a-și schimba nici percepția, nici atitudinea.

Mariana Marin (Ioana Iacob) a câștigat un proiect pentru un spectacol de reconstituire istorică, cu finanțarea edililor locali. Interesată până la obsesie de aspectele cele mai controversate ale totalitarismului și, în special, de conceptul de puritate rasială, de chestiunea evreilor și de implicarea activă a României în pogromuri, deportări și alte măsuri radicale întreprinse împotriva acestora, Mariana își propune nu să prezinte scene glorioase cu armata română din Al Doilea Război Mondial, ci o selecție de măsuri și repercusiuni ordonate de Ion Antonescu în contextul aruncării în aer a Comandamentului militar român de la Odesa, de către partizanii sovietici. Efigia vie a casei în flăcări pe care o aminteam mai sus este viziunea regizoarei/producătoarei asupra zilei în care între 22.000 și 40.000 de evrei (sursele diferă), făcând parte din populația locală a Odesei, au fost escortați în apropiere, vârâți cu forța în niște magazii, care au fost întâi mitraliate și ulterior li s-a dat foc.

Actrița Ioana Iacob face un rol bun; un rol care, la fel ca filmul, va repurta victorii și premii. Absolventă a Secției de Actorie în limba germană a Facultății de Muzică (Universitatea de Vest, Timișoara), a încheiat un stagiu de pregătire ca pedagog teatral, în Germania, și a jucat pe scena Teatrului de German de Stat din Timișoare numeroase roluri. Nu mă pot pronunța dacă rolul Marianei îi vine mănușă, însă există, clar, o compatibilitate sporită între actriță și personaj. De la felul de a vorbi până la reacțiile neașteptate, se intuiește ușor că Ioana provine din mediul scenic și că nu o sperie provocările.

Pentru mine, nu neapărat deranjant, cât neclar, a fost motivul pentru care povestea personală a Marianei Marin a funcționat în paralel cu firul narativ al filmului. Critica a vehiculat repercusiunile avute de traumele istorice asupra comportamentului individual, sau, poate, interferența dintre obsesia trecutului și incertitudinea prezentului. Cu un stil vestimentar boho-chic/army/hipsteresc, cu o viață personală „netradițională” și cu un mod boem, bazat totuși pe o etică solidă, proprie, Mariana va face să rezoneze, din nou, același public „din bulă” menționat anterior, fără a-și atrage defel simpatia segmentului larg.

Sau poate asta a dorit să spună… autorul? Poate, tocmai de aceea, a introdus în film și un personaj cu rol inițial de lupul cel rău/moralist, domnul Movilă de la Primărie (Alexandru Dabija, aflat la a patra colaborare de lungmetraj cu regizorul). Cumva, acest domn Movilă mi-a devenit cel mai simpatic pe parcursul filmului. Aruncat în „luptă” de autoritățile locale, spre a supraveghea desfășurarea pregătirilor pentru proiectul de reconstituire și a se asigura că se vor prezenta lucrurile într-o lumină favorabilă pentru neam și țară, are câteva episoade în care se contrazice, mai cu calm, mai cu vehemență, cu protagonista, pe care știe să o poarte cu vorba într-o manieră aflată la întrepătrunderea dintre șmecheraș de cartier și intelectual ascuns. Evoluția sa este și cea mai interesantă, fiindcă ajunge, de la contestatar inițial moderat, la opozant pe față, și, într-un final apoteotic, după ce spectacolul este, totuși, pus în scenă, iar scena, înregistrată cu diverse reacții de publicul prezent, la susținător din umbră al revoltei regizoarei/producătoarei, pe care o invită chiar și în oraș.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” este un film la care trebuie să ai răbdare, și care se recomandă a fi vizionat cu un bagaj cât de mic de cunoștințe generale. M-am fâțâit pe scaun mai bine de jumătate din cele două ore și douăzeci de minute (!), fiindcă aveam impresia că se bate pasul pe loc și că se adâncește, mai degrabă, problematica personală a câtorva protagoniști, și nu ideea de bază. Ultima jumătate de oră a venit ca o salvare; atunci s-au lămurit multe, și s-au atins puncte rămase fără răspuns. Totodată, s-au lansat și noi întrebări, iar conexiunea cu situația socio-politică actuală a României s-a dovedit tot mai strânsă. Aluziile la reacția străzii, la deprinderile defectuoase ale autorităților – și nu doar, la comparația perpetuă dintre ceea ce se consideră „adevăr”, la fenomenul fake news, au devenit limpezi și edificatoare. Am simțit că ipoteza s-a rezolvat, însă a dat naștere unor noi teoreme.

Filmul este produs de aceeași Ada Solomon, pentru care eu am un respect în creștere cu fiecare nouă lansare în cinematografe, în co-producție cu Endorfilm (Cehia), Les films d’ici (Franța), Klas Film (Bulgaria), Komplizen Film (Germania), ZDF/Arte și TVR, și susținut de Centrul Național al Cinematografiei, Czech Film Fund, L’Aide aux Cinémas du Monde, Centre National du Cinéma et de L’Image Animée – Institut Français, Bulgarian National Film Center și Eurimages. Are actori buni spre foarte buni, mulți figuranți care-și fac bine treaba, o recuzită bogată și multe citate/referințe plurilingve. Cuprinde unele imagini de arhivă și ne poartă și în câteva mini-incursiuni prin arhive și muzee. Cap-coadă, este o peliculă „de manual”, și, în ciuda contestațiilor aduse, nu pot să nu remarc faptul că tocmai existența lor demonstrează că ar crea impact. În rândul cui și cu ce fel de rezultate, rămâne de văzut. Pentru aceasta, aștept cu interes reacțiile de după lansarea oficială în cinematografe, reacțiile acelui public larg, care încă îmi provoacă dubii. Cumva, mi-aș dori ca filmele românești să capete un grad de apreciere sporită și în țară, nu doar în străinătate, însă, gândindu-mă la aceasta, îmi amintesc comentariile specialiștilor cu privire la filmografia obligatorie pentru diverse concursuri de admitere la cursuri de film, și întrebările rămân fără răspuns.

Nota: 8/10

Articole similare

Albert Nobbs (2011) – 2

Delia Marc

Filmul „Bună! Ce faci?”, inspirat de una dintre cele mai „năstruşnice” ştiri din 2005

Jovi Ene

My Left Foot (1989)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult