Illusions perdues (2021) – Iluzii pierdute
Regia: Xavier Gainnoli
Distribuția: Benjamin Voisin, Cécile de France
Se spune că cele mai dureroase căderi sunt provocate de înălțimea propriilor noastre așteptări. Ne bucurăm de stări de beatitudine și facem tot soiul de compromisuri în încercarea de a ne câștiga acele clipe de faimă și de succes. De cele mai dese ori, după victorii covârșitoare vin căderile bruște, dureroase și greu de explicat, pentru că ne facem părtași orgoliului și trufiei, păcate pe care semenii nu ni le iartă niciodată.
Acesta a fost și destinul lui Lucien, un tânăr provincial, sosit sau, după cum afirmă naratorul din filmul „Illusions perdues”, aruncat într-un Paris al dezmățului. Lucien Chardon e un orfan poet, care încearcă peste tot să răzbească folosind numele și titlul mamei sale, Rubempré. Cu toate acestea, lume își privește cu reticența specifică unui debutant care riscă să se piardă în mlaștina creației franceze.
Ne aflăm într-o perioadă istorică deloc ușoară, imediat după Revoluția Franceză, când arta și jurnalismul cunosc un fulminant crescendo, dar în care scrupulele nu mai reprezintă interes pentru actorii evenimentelor culturale. Tot se vinde și se cumpără. Tot are un preț, pe care fiecare individ alege sau nu să-l plătească.
În liniștea provinciei sale, Lucien o cunoaște pe Louise de Bargeton, o aristocrată căsătorită cu un bărbat la fel de bătrân ca istoria conacului său. Nefericită și implicată în acel mariaj de conveniență, Louise pare dispusă să joace totul pe o carte, aventurându-se într-o relație spontană cu acest tânăr naiv, viril, exuberant. Ce nu știe Lucien e că finalurile fericite sunt doar în povești, iar relația lor e destinatăsă-i transforme în paria, mai ales atunci când ambii decid să vină în Paris, un oraș deschizător de uși, dar care poate ucide cu ușurință orice fel de onoare.
Filmul „Illusions perdues”, semnat de regizorul Xavier Gainnoli, este o istorie adaptată după nuvela omonimă a lui Balzac, care vine să critice natura insidioasă, duplicitară a societății pariziene post-revoluționare, în care monopolul financiar a reușit să distrugă integritatea morală a culturii, o dimensiune deloc de ignorat.
Pelicula nu reflectă doar istoria lui Lucien, ci aduce o groază de personaje secundare sau episodice foarte bine creionate, de la editorii care cumpără recenziile favorabile autorilor lor și până la aplaudacii care erau plătiți pentru a ovaționa în sălile de teatru. Decadența este omniprezentă în acest film, iar eroii par să fie desprinși dintr-o tragicomedie absurdă.
În viziunea mea, Lucien pare întruchiparea mitului lui Icar, cel ale cărui aripi au fost arse în imediata apropiere a soarelui. Lucien și-a ars destinul în încercarea de a lua viața în piept. Filmul descrie perfect coruperea spirituală în toate formele sale, de la gustul senzual al puterii la manipulare, egocentrism, egoism.
Gainnoli își scoate la rampă fiecare personaj, conferindu-i un colorit exotic, iar spectatorul poate (sau nu) să empatizeze cu drama sau succesul fiecăruia. Cred chiar că e unul dintre filmele care se încadrează perfect la categoria must-view, grație atenției la detalii și a jocului actoricesc rafinat. Benjamin Voisin, actorul care l-a întruchipat pe Lucien, a reușit să transpună toate fazele metamorfozei eroului, pe când Cécile de France, cea care i-a dat viață personajului Louise mi s-a părut puțin anostă sau, din punctul meu de vedere, ar fi putut mai mult.
„Illusions perdues” este un film despre pierderea sinelui, despre capcana orgoliului, despre nevoia de a rupe bucata de slavă pe care ne-o dorim cu toții. Oare suntem gata să-i plătim prețul?
Din 8 iulie 2022, în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.
