Ilegitim (2016)
Regia: Adrian Sitaru
Distribuția: Adrian Titieni, Bogdan Albulescu, Alina Grigore, Robi Urs
„Ilegitim” începe cu o foarte banală scenă de familie. Îi vedem adunaţi în jurul mesei la o reuniune de familie pe tată (Adrian Titieni), un bărbat trecut de 50 de ani (vom afla în curând că şi-a pierdut soţia cu un an şi jumătate în urmă) şi pe cei patru copii, cei mari pe la vreo 30 de ani, cei mai tineri (frate şi sora gemeni) abia ieşiţi din adolescentă. Tatăl dă o mică conferinţă plină de platitudini despre timp, pe care copiii par să o primească mai degrabă în glumă, doar pe jumătate interesaţi. Toţi vorbesc foarte vulgar, cel puţin pentru o familie de intelectuali (tatăl este un chirurg, fratele mai mare urmează aceeaşi cale profesională), dar acest lucru este normal, se pare, în România de azi. Finalul filmului este din nou foarte ‘normal’, ultima scenă se încheie în jurul aceleiaşi mese, cu o fotografie de familie, în care toată lumea zâmbeşte fericit spre obiectivul aparatului de fotografiat. Cu toate acestea, nimic nu este normal cu această familie între scena de început şi cea finală a filmului lui Adrian Sitaru.
Există mai multe motive pentru a nu-ţi place acest film, care nu evită să-şi şocheze spectatorii, cu toate că aş spune că nu o face într-un mod ostentativ. Am menţionat deja unul – cantitatea mare de înjurături. Celălalt este, cu siguranţă, faptul că se ocupă de unul dintre ultimele tabu-uri care nu sunt încă complet explorate de cinematografie – incestul – cu toate că există precedente (de exemplu, în „The Dreamers” al lui Bertolucci). Maestrului italian nu i-a fost frică niciodată să îşi asume riscuri şi să șocheze în câteva dintre punctele cele mai importante ale carierei sale. Pot să-i înţeleg pe cei care vor fi inhibaţi de aceste motive, dar dacă au abandonat vizionarea lui „Ilegitim”, eu cred că au pierdut destul de mult. Filmul este foarte bine conceput, realizat în mod interesant şi continuă unele dintre temele deja abordate de către cinematografia românească (avorturile ilegale din timpul regimului comunist şi dilema avort-continuarea sarcinii după schimbarea regimului, turnătoriile şi responsabilitatea pentru atitudinea sau lipsa de atitudine din timpul regimului precedent, dreptul copiilor de a pune sub semnul întrebării comportamentul părinţilor lor). Există, de asemenea, aici o frumoasă poveste de dragoste, destul de neobisnuită, care din nou va place sau va displace, dar este redată cu delicateţe şi înţelegere.
Actriţa din rolul principal, Alina Grigore, este co-autoare a scenariului împreună cu regizorul Adrian Sitaru, scenariu în care au fost definite liniile generale ale intrigii, premizele şi situaţiile, lăsând libertate actorilor în a decide exact cuvintele şi gesturile care le traduc în viaţă. Rezultatul acestui stil de a scrie scenariul şi de a regiza este o interpretare spontană, naturală şi uneori naturalistă, care are un aer proaspăt şi autentic. Actorii intră bine în joc, iar combinaţia de actori profesionişti şi neprofesionişti funcţionează bine. Cei mai buni sunt Alina Grigore, care creează portretul fetei ale cărei sentimente şi viitor sunt puse la grea încercare şi care reuşeşte să intre în rol cu o combinaţie câştigătoare de fragilitate şi de determinare, şi Adrian Titieni, care joacă un rol destul de similar în linii generale cu cel din filmul lui Cristian Mungiu „Bacalaureat”, rolul unui tată pus să aleagă în mod dramatic între convingerile sale morale şi ceea ce este perceput a fi „bine” pentru copilul său.
Există un punct de ruptură în poveste, chiar acolo unde în multe scenarii „tradiţionale” se află punctul culminant al acţiunii, care poate fi o urmărire de maşini, sau un schimb de împuşcături, sau un happy-end în care eroii care trăiesc fericiţi împreună până la adânci bătrâneţi. Va fi nevoie să vedeţi filmul (pe care vi-l recomand), pentru a afla ce au decis scenaristul şi regizorul, voi spune doar că ceea ce veţi vedea pe ecran este una dintre soluţiile posibile, şi nu neapărat cea mai evidentă. Filmul s-ar fi putut încheia în tragedie, în happy-end sau în ceva între acestea, care se numeşte viaţă.
Nota: 8/10
[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=3QndcAKxr7s’]
