Hyde Park on Hudson (2012)

Hyde Park on Hudson (2012) – Vizita regelui la Hyde Park on Hudson

Regia: Roger Michell
Distributia: Bill Murray, Laura Linney, Olivia Williams, Samuel West, Olivia Colman

Cât de valoros din punct de vedere documentar poate fi un film despre Franklin D. Roosevelt, în care sunt dezvăluite puține amănunte istorice, ci mai mult despre viața personală a acestuia? Chiar dacă el este interpretat de către Bill Murray, iar perioada istorică este în timpul celui de-al doilea război mondial, când are loc prima vizită a unui rege al Marii Britanii pe tărâm american, în sprijin de aliați împotriva naziștilot, filmul nu este și nu poate fi mai mult decât un divertisment simpatic, care atinge de prea puține ori esențialul și preocupat mai mult de latura mondenă a președinției americane și de pasiunea destul de ciudată a lui Roosevelt pentru femei. Ești tentat, desigur, să cercetezi după acest film, dacă nu ai asemenea cunoștințe, adevărul istoric și amănuntele ascunse prin enciclopedii despre unul dintre cei mai importanți președinți americane, lucruri necunoscute publicului larg și care ne trezesc interesul după vizionarea unui film drăguț și… doar atât.

Franklin Delano Roosevelt a fost al 32-lea președinte ale SUA și a rămas cunoscut pentru faptul că este singurul președinte din istoria Statelor Unite care a câștigat patru mandate, fiind în funcție în perioada 4 martie 1933 și până la moartea sa, în 12 aprilie 1945. În ”Hyde Park on Hudson”, se pune accent pe trei lucruri din timpul mandatului acestuia: faptul că nu își putea folosi picioarele, aventurile sale din afara căsătoriei și întâlnirea importantă, dar amicală, cu regele Angliei. Să ne analizăm pe rând, din punct de vedere istoric: în 1921, pe când se afla în Canada, Roosevelt a contactat poliomielită, care a determinat aproape imediat o paralizie a picioarelor, ireversibilă, lucru pe care viitorul președinte american nu l-a acceptat niciodată. A reușit cu eforturi incredibile să se învețe să meargă pe distanțe scurte la evenimente oficiale, în timp ce purta cârje, folosea un cărucior, dar numai când era la reședința sa, fără a apărea niciodată în acest fel în public. Presa știa că nu are voie să îl fotografieze sau să îl filmeze suferind, nu există astfel decât două fotografii cu căruciorul și doar un filmuleț de patru secunde în această impostază. La evenimente stătea în picioare sprijinit de un ajutor sau de unul dintre fiii săi și avea pregătită o mașină specială cu control manual.

Despre Roosevelt, în pofida bolii de care a suferit, se spune că a avut mai multe aventuri romantice, în afara căsniciei sale cunoscute, cu Eleanor: cu secretara acesteia, Lucy Mercer, cu nume de cod ”Doamna Johnson”, acordat de Serviciul Secret (chestiune serioasă, s-a pus chiar problema divorțului în familie, dar până la urmă totul s-a mușamalizat); cu secretara sa personală, Marguerite ”Missy” LeHand, personaj care apare de altfel și în filmul despre care discutăm, interpretat de Elizabeth Marvel; o altă aventură probabilă a existat și cu Prințesa Martha a Suediei, care a avut reședința la Casa Albă în timpul celui de-al doilea război mondial. Pentru Eleanor, căsnicia nu a mai fost niciodată decât un parteneriat politic, și nu o relație intimă, locuind de una singură. Despre Daisy, personajul principal din ”Hyde Park on Hudson” (interpretată de Laura Linney), pe numele ei adevărat Margaret Suckley,
se știu mai puține, dar nu este un personaj ficțional: era verișoară de rangul al șaselea a președintelui, a fost una dintre cele patru femei care au fost cu Roosevelt la moartea acestuia, în Warm Springs; nu se cunoaște natura exactă a relației lor, deși, după descoperirea jurnalului acesteia, se consideră că relația lor era una intelectuală, poate chiar și intimă, fără a exista dovezi clare.

Despre vizita regelui George al VI-lea al Marii Britanii (același bâlbâit personaj Bertie, pe care l-am îndrăgit în ”The King’s Speech”) în Statele Unite am găsit suficiente informații la o simplă căutare: el a vizitat în 1939 Marea Expoziție Mondială de la New York și a fost găzduit de președintele Roosevelt la Casa Albă și la casa acestuia de la Hyde Park. A fost prima vizită a unui monarh britanic în SUA și a fost momentul în care cei doi s-au împrietenit (iar în film ni se arată cum prietenia vine la un cocktail, la o plimbare cu mașina sau la un picnic inedit cu hot-dogs), fapt ce a avut o importanță semnificativă în anii războiului care se apropia. Până și meniul îl puteți consulta aici.

Dincolo de povestea și amănuntele istorice, filmul nu mai este decât, așa cum spuneam, o formă de divertisment mediu: Bill Murray este bun ca de obicei, dar nu excepțional, nereușind să ne dezvăluie cu adevărat omul din spatele marii personalități (să nu uităm că, la orice statistică, Roosevelt este considerat unul dintre cei mai mari trei președinți americani); celelalte personaje sunt în slujba acestuia, dar fără să arate hotărâre și o oarecare formă de emancipare, forța unui președinte determinând pe cei din jur să fie/rămână doar niște servitori (chiar așa să fi fost?); o aplecare pe partea psihologică a președintelui, pe ceea ce îl ducea spre aventurile la marginea sexualității sau spre încurajarea prieteniei dintre SUA și Marea Britanie, ar fi fost mai mult dorită, ca și o informare mai documentată din punct de vedere istoric, așa cum am încercat eu mai sus. Mi-a plăcut mai mult Bertie :).

Alte impresii: Times New Roman, Anzhela, Raluk.

Nota: 6/10

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=UQaScjiWDyY’]