Hummingbird (2013) – Legea străzii
Regia: Steven Knight
Distribuția: Jason Statham, Vicky McClure, Ian Pirie
Guest post by Andreea-Movies as Mentors.
Vedeta filmelor de acțiune, Jason Statham, care a încântat, încă de la primul său rol, în Lock, Stock and Two Smoking Barrels (1998), revine în forță într-un rol deja cunoscut admiratorilor săi. De la debutul lui au trecut 15 ani și totuși Jason nu se dezminte și continuă să interpreteze rolul justițiarului, câteodată mai bine, alteori mai rău, dar întotdeauna cu același farmec aparte.
De data aceasta, Statham deține rolul principal în cadrul debutului regizoral al lui Steven Knight, scenaristul unor filme ca Eastern Promises ori Dirty Pretty Things, pentru ultimul fiind nominalizat la Oscar. Knight continuă linia dramatică din filmele anterioare, prezentând spectatorilor un thriller despre un fost soldat al Forțelor Speciale, Joey Jone, care, urmărit fiind pentru crimele comise în Afganistan, hotărăște să fugă de Curtea Marțială și să-și trăiască viața pe străzile Londrei. Viața de vagabond îi oferă anonimatul doar pentru o perioadă scurtă de timp. Iar divinitatea pare să aibă planuri pentru el căci, pe neașteptate, i se oferă posibilitatea de reabilitare. Dar, o dată căzut, mai există șanse de salvare?
Joey primește, mult prea ușor, o nouă identitate și o folosește cum știe el mai bine: într-un război personal dus împreună cu și împotriva mafioților, ceea ce îl transformă într-un gangster. Totuși, nu vorbim despre o persoană fără scrupule, ci de una șarmantă și binevoitoare, care pare să fie prinsă într-o „etapă intermediară”, ca un Purgatoriu, dar de care va scăpa curând.
Singura întrebare care rămâne ține de justeţea propriilor acțiuni: este Joey un înger, precum Arhanghelul Mihail (care în ebraică înseamnă “care este ca Dumnezeu”), sau vorbim de însuși Dumnezeu, așa cum Cristina (interpretată de Agata Buzek), o măicuță ce avea grijă de oamenii străzii, îi reproșează în cele din urmă acestui Joey, care se transformă peste noapte dintr-un vagabond într-un justițiar.
Knight dorește să exprime mult prea multe idei în cadrul acestui debut, folosind acțiunea și thrillerul pentru a explora problemele socio-politice. Ar fi interesant de analizat următoarele proiecte și maniera în care va decide să-și expună filozofia, căci în acest film pare să fie doar un copil cu idei mărețe, dar pe care nu reușește să le controleze. Dovadă stă faptul că, printre lovituri executate cu măiestrie de Joey, întâlnim un oraş invadat de imigranți care și-au creat propriile reguli, un oraș de noapte plin de oameni ai străzii de care nu se ocupă decât o măicuță, trafic uman, indiferenţa clasei superioare faţă de opresiunea suferită de cei de jos, presiunea resimțită de soldații ce luptă pe teritorii îndepărtate doar pentru a asigura traiul celor de acasă și lipsa de suport și înțelegere în momentul revenirii. În tot acest haos, apare o idee care mie personal îmi place și pentru care îl laud pe regizor: credința și vulnerabilitatea credintei într-un oraș împânzit de tentații. Knight şi-a asumat un oarecare risc prin adaptarea acestei idei, deoarece nu toată lumea apreciază metafora dură cu care cinematografia obișnuiește să ne trateze în ultima vreme. Aşadar, Knight atacă credinţa, prin personajul măicuţei Cristina, dar doar pentru a evidenţia statornicia acesteia. Concluzia lui Yann Martel în cartea Viaţa lui Pi, este acceptată şi aici: este normal ca omul să se îndoiască de existenţa lui Dumnezeu la un moment dat, acesta îndoială transformându-l într-un om mai puternic şi mai sigur în credinţa sa. De fapt, concluzia generală a filmului este că lumea se ghidează după legi ce nu pot fi ocolite indiferent de natura acțiunilor și aparenta lor justețe. În cele din urmă, fiecare este recompensat în funcţie de faptele sale, chiar dacă există căință pe parcursul drumului.
Atât Joey, cât și măicuța Cristina, au suferit traume în urma cărora au fost împinși pe un drum ce nu-i caracterizează. Iar regizorul este hotărât să redea lecţii de viaţă şi oferă ambelor personaje posibilitatea de confruntare cu propriile temeri. Însă intervenţia regizorului se opreşte aici, căci protagoniştii beneficiaza de liber arbitru. Din păcate, personajele nu sunt îndeajuns de puternice pentru a lua deciziile corecte sau, pur și simplu, “…once lost, is lost forever”(Darcy în Mândrie și prejudecată).
În ceea ce privește soldatul și stările lui de delir și confuzie, povestea nu excelează. La acest capitol americanii sunt mult mai buni, un exemplu fiind oferit de regizorul Jim Sheridan în filmul Brothers (2009). Joey este o mașină, așa cum el însuși declară, și doar maniera de funcționare a unei păsări colibri îl poate salva de la pierzare (pasărea colibri are abilitatea de a intra într-o stare de hibernare atunci când doarme sau când are nevoie de a-și conserva energia din cauza lipsei hranei). Bănuiesc că acest lucru explică și titlul filmului ales inițial de echipa de producție; acum, pe IMDB, filmul a primit un alt titlu – Redemption, care, până la urmă, este mult mai potrivit.
Chiar dacă filmul reunește câteva teme de o mare importanță în societatea modernă, totuși maniera de reprezentare este una dictată de acțiune. Spectatorul nu are de multe ori posibilitatea de a participa afectiv la probleme protagoniștilor, așa cum se întâmplă de exemplu în Warrior (2011, dezertorul interpretat de Tom Hardy luptă pentru o cauză nobilă, dar acest lucru nu-l scutește de pedeapsă), deoarece scenele sunt filmate din unghiuri obiective, iar camera este mișcată prea repede de la o secvență la alta. Așadar, audiența se va bucura de acțiune, mai puțină decât ceea ce oferă Statham de obicei, lipsă compensată de replici pline de umor, ironii subtile și mai mult joc actoricesc. Un film cu siguranță mai bun decât ultimele proiecte ale actorului, care va încânta iubitorii genului acțiune și, implicit, ai lui Statham. Și cum să nu îl îndrăgești când, indiferent de situație, șarmul lui inegalabil își face cunoscută prezența.
Notă: 7/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=qe6Viz3Jw3Q’]
1 comment