Dial M for Murder (1954)
Regia: Alfred Hitchcock
Distribuția: Ray Milland, Grace Kelly, Robert Cummings
În cartea de dialoguri dintre Francois Truffaut și Alfred Hitchcock, maestrul filmelor de suspense declara că nu crede că ar fi foarte multe de discutat despre ‘Dial M for Murder’. Truffaut îl contrazice imediat și pe bună dreptate. ‘Dial M for Murder’ este un film deosebit în filmografia lui Alfred Hitchcock, ecranizarea unei piese de teatru, un film aparent banal și care are multe motive să fie puternic marcat de cei vreo 67 de ani de când a fost filmat. Și totuși, și pentru spectatorul contemporan, acest film oferă multe motive de interes și satisfacție. Motivul principal este că Hitchcock nu ezită să caute și să inventeze mijloacele cele mai potrivite pentru a spune povestea și a crea suspense, transformând intriga polițistă interesantă dar destul de convențională într-un semnificativ experiment teatral și cinematografic.
Scenariul este scris de Frederick Knott care își adaptează propriul text care se bucurase de succes pe scene la Londra. Inițial fusese un scenariu pentru BBC și are toate caracteristicile genului – o intrigă complexă, o structură dramatică bazată în mare parte pe dialoguri între criminali inteligenți și polițiști la fel de inteligenți, care joacă între ei jocuri sofisticate de-a hoții și vardiștii, cu capcane și raționamente strălucitoare. Povestea pare simplă. Un bărbat descoperă că frumoasa sa soție îl înșeală și plănuiește să o asasineze. Angajează prin șantaj un asasin plătit, dar planurile sale de-a realiza o crimă perfectă nu reușesc, la fel ca orice planuri de-a realiza o crimă perfectă. Eroina principală supraviețuiește atacului, dar se inglodeaza în mari probleme, precum toate eroinele lui Hitchcock. Nu voi scrie mai multe lăsându-va plăcerea de a descoperi singuri intriga și soluția, dar va previn că lucrurile sunt mult mai complicate decât par și așa va fi și drumul spre dezvăluirea adevărului, drum presărat cu surprize pentru spectatori.
Ca întotdeauna, la Hitchcock este interesant și ce se întâmplă și cum prezintă Hitchcock ceea ce se întâmplă. Maestrul regizor nu maschează în niciun moment faptul că adaptează o piesă de teatru. Majoritatea acțiunii are loc în apartamentul perechii londoneze și punctul de vedere este cel al spectatorului în fotoliu. Cred că al patrulea perete al camerei nu îl vedem niciodată. Perspectiva este însă departe de a fi statică, și de aceea nu avem în niciun moment vreo senzație de claustrofobie sau impresia că asistăm la un spectacol de teatru filmat. Hitchcock experimentează în acest film cu cinematografia 3D, uneori își ridică aparatul de filmat la înălțimea acoperișului casei, alteori îl plasează pe pardosea. Folosește și aici tehnica obiectelor supradimensionate pentru a exagera perspectivele într-o perioadă în care efectele speciale realizate cu ajutorul computerelor nu erau nici măcar încă visate. Muzica lui Dimitri Tiomkin însoțește dramatic acțiunea și este una dintre cele mai bune din filmele lui Hitchcock.
Performanța actoricească a lui Grace Kelly (la prima dintre cele trei colaborări ale sale cu Hitchcock) este remarcabilă, ea este frumoasă și carismatică și aparatul de filmat al lui Robert Burks o însoțește cu devotament și admirație. Dintre partenerii ei masculini Ray Milland se achita onorabil în rolul soțului înșelat și răzbunător, în timp ce John Williams intră bine în rolul (și pardesiul) inspectorului de poliție. Verbozitatea excesivă poate suna foarte artificial pentru spectatorii de astăzi, dar la Hitchcock textul, muzica și imaginea se combină pentru a furniza experiența cinematografică multimedia. Divertismentul în acest caz este de calitate.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
