Gone Girl (2014) – Fata dispărută
Regia: David Fincher
Distribuția: Rosamund Pike, Neil Patrick Harris, Missi Pyle, Ben Affleck
Se pare că arta cinematografică se întoarce precum fiul risipitor la bază și anume, la literatură. Ecranizările sunt în mare vogă, iar rezultatele nu sunt deloc de neglijat. Gone Girl este o adaptare a romanului cu același nume, roman ce a reprezentat un real succes în anul 2012, fiind cea mai tare senzație a anului după unii critici, exceptând, bineînțeles, Fifty Shades of Grey. Ultimul dintre cele trei romane ale autoarei Gillian Flynn, Gone Girl, tradus atât de simplu Fata dispărută, reprezintă, așa cum autoarea a precizat în câteva interviuri, o incursiune în psihologia și dinamica unei relații de lungi durată. Incursiune strecurată de data aceasta prin lirica morbidă a lui David Fincher.
Povestea are în prim plan cuplul Nick – Amy, doi scriitori fără serviciu, cuplul ideal ce își promite să nu ajungă ca majoritatea cuplurilor în care supunerea și manipularea sunt ingredientele de bază. În schimb, cei doi ajung o senzație națională în momentul în care fata dispare în ziua aniversării a cinci ani de căsnicie. Suspansul se întețește cu fiecare scenă căci ceea ce părea inițial o răpire se transformă într-o posibilă crimă casnică pentru ca apoi să ia forma unei căutări de comori sau mai degrabă a unei soții/unui soț ideal.
Subiectul se construiește și ia amploare pe măsură ce camera se plimbă cu serenitate peste timpurile trecute, pline de poezie și magie, primul sărut, cererea în căsătorie, primii ani de căsnicie…iar apoi cu brutalitate peste amintirile dureroase provocate de ultimii ani, când relația dintre cei doi părea dată uitării, din motive dintre cele mai ciudate. Prim-planurile, precum și planurile estompate, în care imaginea de poveste este cu atât mai credibilă, sunt tehnicile prin care regizorul combină cele două lumi – a magiei pure, incipiente a relației de cuplu și cea a sumbrei lâncezeli ce erodează o relație, ducând-o chiar la extreme, așa cum se întâmplă în cazul de față. Totuși, am dedus eu, trebuie sa fii foarte ghinionist să ai parte de o astfel de aniversare!
Seva filmului constă în vinovăția ce se răsfrânge asupra lui Nick la fiecare nouă scenă, inducând spectatorului fie o stare de suspiciune și de revoltă, fie una de haz ….de necaz! Partea frumoasă a filmului, și cred că-mi dau seama de ea abia acum!, e că spectatorul nu poate fi totuși păcălit prea ușor. Nebunia plutește în aer și nu i te poți opune și cu atât mai puțin personajul feminin principal!
Cu siguranță, Gone Girl dă startul cursei pentru Oscar. Rosamund Pike și Ben Affleck au fost extraordinari, Ben întărindu-ne convingerea că viața de cuplu îi face bine, și mă refer la realitate de data aceasta! Dacă acum doi ani ne demonstra că are talent la regie cu Argo, de data aceasta ne demonstrează că zâmbetul îi poate fi fatal nevestei!
Cu toții știm că cuplul reprezintă un punct de interes pentru toată lumea, în special acum când mai mult ca oricând individul tânjește după o formă de libertate pe care nici el nu o înțelege. Însă, de data aceasta frica de dispariție a identității din cauza relației de cuplu este transpusă la un nivel mult mai brutal, mai real și mai dureros fizic, și anume dispariția fizică a persoanei. Și pentru ca toate problemele stringente ale societății actuale să fie atinse, frica de dispariție se contopește cu dorința de acceptare necondiționată de către cei din jur. Și uite așa trecem în revistă și psihopatia! Ca să nu mai vorbim de copilăria lipsită de dragoste părintească cu efecte pe parcursul întregii vieți.
Ca și concluzie, oferită de către film bineînțeles, relația de cuplu a făcut un regres, întorcându-se în Vechiul Testament când suferința-n tăcere nu-și avea locul, căci liniștea era câștigată prin răzbunare: ochi pentru ochi, înșelat pentru înșelat, ucis pentru….vă las pe voi să descoperiți!
Notă: 10/10
[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=Ym3LB0lOJ0o’]
2 comments