Finding Nemo 3D (2003, 2012)

Finding Nemo 3D (2003, 2012)

Regia: Andrew Stanton, Lee Unkrich
Voci: Vlad Constantinescu, Valentin Teodosiu, Anca Sigartău, Adrian Titieni, Florian Ghimpu, Gianina Corondan, George Ivaşcu, Mihai Bisericanu, Eugen Cristea, Damian Oancea

Invitatia la vizionarea noului „Finding Nemo” 3D mi-a starnit nostalgie si curiozitate. Nostalgie pentru ca povestea nu e noua, ci are aproape 10 ani devenind in timp un clasic Disney-Pixar apreciat, indragit si nicidecum uitat de fanii genului printre care ma numar. Curiozitate pentru ca povestea pestisorului care traieste aventura vietii sale a fost stralucit transpusa pe ecran si in 2003, dar minunile tehnologiei moderne – 3D – promit profunzimi si straluciri noi.

Firul epic din „Finding Nemo” este simplu, croit pe cliseele specifice filmelor pentru copii cu povesti moralizatoare si sfaturi de viata, dar acestea nu plictisesc si nu agaseaza, ci sunt urmari naturale si logice ale actiunii si comportamentului persoanjelor.

Un tata prea protector – Marlin -, avand chipul si asemenarea unui peste clovn, este adus la disperare de unicul sau fiu- cine altul decat prea curiosul si aventurosul Nemo, pentru a fi apoi separati printr-o interventie nefericita, dar sclipitor imaginata de scenaristi. Cand micul Nemo este rapit de catre un scafandru, Marlin isi vede concretizate toate gandurile negre si frica paranoida dezvoltata de la pierderea partenerei de viata. Pentru Nemo este inceputul aventurii pe care si-o dorea, dar ale carei proportii nu si le-a putut imagina.

Cei doi pestisori, tata si fiu, se vad astfel fortati de imprejurari sa porneasca fiecare in parte, dar unul catre celalalt, intr-o calatorie plina de aventuri menite a le testa ingeniozitatea, curajul, determinarea, aventuri care le inspira dezvoltarea personala si ii aduce in final impreuna din nou, mai plini de invataminte si aprecieri unul fata de altul.

Este o minunata poveste despre cum sa-ti infrunti temerile cele mai adanci si despre cum sa accepti si sa treci peste provocarile si incercarile dificile ale vietii.

Si cine poate vorbi mai bine despre aceste lucruri decat un peste mic, portocaliu cu dungi albe,  ratacind in marele albastru, atacat de rechini, facand slalom printre meduze, sfatuit, incurajat si indrumat de catre broastele testoase, inghitit de o balena, pescuit de un pelican, vanat de o ceata de pescarusi… hm, o adevarata calatorie initiatica pentru un tata disperat aflat in cautarea singurului lucru pretios din viata sa – unicul fiu – Nemo.

Prospetimea povestii se pastreaza si dupa aproape 10 ani si asta pentru ca se bazeaza mai mult pe profunzimea persoanjelor si mai putin pe umorul de situatie sau specific cultural. Am ras cu aceeasi pofta la scenele cu pescarusi, mai degraba macabri in actiunile lor ilogice si in repetitivitatea replicilor care le sunt atribuite.

Am gasit un pic prea violente – vizual si auditiv – scenele de urmarire cu rechini, avandu-i ca protagonisti pe Bruce, Anchor si Chum si al lor slogan „Pestii sunt prieteni, nu mancare”, insa daca avem in vedere oferta de animatii violente pe care le gasim pe orice canal pentru copii, deja m-am linistit – actiunea va fi apreciata de cei mici, nicidecum nu-i va speria.

In ansamblu ne-am bucurat din nou de maiestria celor de la Disney-Pixar, careia tehnica 3D n-a facut decat sa-i dea si mai multa stralucire. Ne aventuram din nou in adancurile marelui albastru, mai profund si mai spectaculos, admiram si ne atasam de fiecare personaj participant la marea provocare, savuram actiunea, umorul replicilor si coloana sonora. Plutim, visam, traim povesti, caci asta stie Disney/Pixar sa faca cel mai bine… sa ne trimita inapoi in lumea povestilor… tridimensionale de aceasta data.

Ma roade un aspect al animatiilor recent prezentate in cinematografele romanesti – dublarea in limba romana. Respect munca actorilor romani care se inhama la aceasta mare provocare, insa, in ceea ce ma priveste, raman o traditionalista. Imi place sa urmaresc varianta originala… urasc filmele dublate in romana… uneori se pierde foarte mult din consistenta unui personaj la dublaj…

Aproape am uitat sa mentionez placuta surpriza pe care cei de la Disney/Pixar ne-au facut-o in deschidere, prezentandu-ne ultima animatie scurta: „Partysaurus Rex„. Preluand si dezvoltand intr-o mica poveste un personaj din „Toy Story” – Rex, regizorul Mark A. Walsh ne transpune in cateva minute intr-o nebunie de ritm si culoare, unde altundeva decat in baia noii stapane a jucariilor Bonnie. Un filmulet dragut, amuzant plin de savoare, asa cum stiu sa faca celebrele studiouri atunci cand isi propus acest lucru, terminandu-se insa putin cam abrupt, dar… vedeta fiind gasita, ne asteptam la o continuare…

Nota: 10/10