Crouching Tiger, Hidden Dragon (2000)
De Ang Lee. Poziţia 35 în listă.
Cu Donnie Yen, Michelle Yeoh, Zhang Ziyi, Eugenia Yuan, Juju Chan.
4 Oscaruri (7 nominalizări), 4 BAFTA, 2 Globuri de Aur. Un real succes.
Când se întâlnesc doi chinezi într-un film de arte marţiale, înainte de a-şi da bună ziua pun de-o bătută zdravănă, cu zburătăceli (mai ales noaptea ca să nu fie nevoie de prea multe detalii). Preferabil cu sabia.
Apoi se împacă şi-şi spun vorbe de duh: „Mai bine înfrunt o armată alături de tine decât să trăiesc o zi fără tine.” Sau dilematice: „Cum poate un om pe care l-am omorât o dată să se întoarcă şi să mă provoace?” Uite că poate (nm). Sau delirant poetice: „Atunci când răzbunarea sugrumă aerul…” etc. Când se despart aleargă fiecare pe alt acoperiş, pentru că pe drum ar fi sub demnitatea lor. Cam aşa.
Filmul spune povestea unei săbii (Sword of Destiny, un Excalibur chinezesc) atât de speciale încât îl face invincibil pe posesor. De fapt, nici pomeneală: singura dată când intră în acţiune îl obligă pe mânuitorul ei s-o schimbe cu a adversarului ca să-l poată căsăpi. Probabil o scăpare, se mai întâmplă.
Chestia cea mai tare însă e alta: doi tineri, fată şi băiat, se întâlnesc, se bat bine, apoi se aşează la umbră şi-şi povestesc vieţile. Rezultă că sunt copiii a două concubine regale care au născut în acelaşi timp (deh, un rege e un rege, nu?). Cea care a născut-o pe fata inutilă (nu inventez, zău!) vine noaptea şi o schimbă cu băiatul util. Ca să crească ea în ochii domnului şi stăpânului, nu nenorocita ailalaltă. După care urmează căutări, găsiri şi regăsiri. Privind filmul, mi-e şi mai greu să-i înţeleg pe chinezi: după ce că sunt frumoase foc cu minunaţii lor ochi migdalaţi, personajele feminine mai sunt şi cele mai bune spadasine. Zboară mai lung şi mai sus decât bărbaţii (decât cei mai mulţi), şi mai elegant, iar de hăcuit hăcuie măcar tot atâta.
Şi nu-i singurul lucru pe care nu-l înţeleg la chinezi. Dacă la japonezi când se taie în katane simţi perfecţiunea vibrând, chinezii au decis să treacă mult dincolo de ea. Aşa că n-o mai simţi deloc. Altfel ar fi trebuit să deţină ei toate recordurile mondiale la atletism. E drept însă că au cam început…
În sfârşit, o altă nedumerire se leagă de americani: cum să dea ei o găleată de premii unui astfel de film infantil (nu pentru copii, ci infantil)? Pentru frumuseţea peisajelor? Se vede cu ochiul liber că sunt bricolate (prost) în studiou, fiindcă la mişcarea camerei fundalul se deplasează de capul lui. Dar mă opresc aici, pentru că nu vreau să mă enervez şi mai tare. Ce nu-nţeleg, nu-nţeleg şi basta!
[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=gLpZ_5bHmo8′]
