Fight Club (1999)

Chiar daca am fragmentat filmul din nou in cateva zile, asa cum o fac, de altfel in ultima perioada, am regasit in primul rand o interpretare de exceptie: un Brad Pitt, intr-unul dintre cele mai bune roluri ale sale si Edward Norton-acelasi, adica un actor exceptional. Personajul principal duce o viata fada, cu o slujba care nu ii aduce deloc satisfactii, cu situatii stresante zilnice si un salariu suficient, dar nu indestulator. Fara promisiuni de viitor, fara satisfactii. Cum i-as zice eu, o viata normala, “romaneasca”: scoala-serviciu-familie-nefericire-moarte.

Intrebarile ii apar cand nu mai reuseste sa doarma: cum sa iasa din acest fel de viata? Alege la inceput participarea la intrunirile (tipic nord americane?) unor persoane bolnave sau lovite de soarta: tuberculosi, bolnavi de cancer, alcoolici anonimi, nevrotici. Si, paradoxal, doarme linistit, plange cand este nevoie pana in momentul in care intalneste o persoana cu aceleasi probleme si tabieturi (Helena Bonham Carter) si trebuie sa isi gaseasca linistea si pasiunea vietii in alta parte.

Si, impreuna cu un barbat intalnit intamplator intr-un avion, care comercializeaza sapun (vreo metafora ascunsa oare sau doar referire la scenele in care sapunul este materie prima pentru bombele artizanale?), decide sa infiinteze o retea clandestina de batai de strada, numita “fight club”, care e de fapt o cale de a proba masculinitatea unor barbati necunoscuti, fara posibilitatea de castig material, ci doar de a vedea sange si de a-si descatusa energiile negative intr-un alt mod decat acela al violentei sociale.

Viata lor insa decurge pe alt plan: desi satisfactia initiala este suficienta, violenta facandu-i, mai ales insa pe personajul lui Norton, “Naratorul”, sa continue viata profesionala cu succes, totusi exagerarile apar imediat, in special prin aparitia unei adevarate armate de adepti, pusi sa distruga simboluri ale lumii normale, ale artei, ale democratiei. Din aceasta clipa, in mintea lui se duce o noua lupta: renuntarea sau continuarea, dar pe planul normalitatii.

Ecranizare a unui roman scris de Chuck Palahniuk, este un film care aduce in prin plan multe mesaje, cel principal fiind cel care anunta si confirma faptul ca transformarea lumii nu poate fi decat mentala (cu paralele in orice societate moderna, cu atat mai mult in societatea in care traim). Este totusi, un film greu de inteles pentru un spectator neavizat. Multi nu pot trece dincolo de violenta excesiva (sau poate nu o inteleg decat pe aceasta), de mesajele greu de patruns si de gasit, de un sfarsit care elucideaza misterul, dar in principal pentru un spectator inteligent.

Nota: 7.5/10

Puteti cumpara DVD-ul acum, de pe Tamada.ro.