Sans toit ni loi (1985) – Vagabond
Regia: Agnès Varda
Distribuția: Sandrine Bonnaire, Macha Méril, Stéphane Freiss
Retrospectiva filmelor lui Agnes Varda de care ne-am bucurat în ultima lună la cinemateca locală ne-a oferit ocazia de a vedea versiunea recondiționată digital a minunatului ei film din anul 1985 ‘Sans toit ni loi’ (titlul englez este ‘Vagabond’). Coincidența face că în aceeași perioadă, în paralel, să putem urmări și retrospectiva filmelor lui Wim Wenders, unul dintre maeștrii genului ‘road movies’. Agnes Varda a abordat și ea genul, dar nu atât de programatic și de dedicat cum a făcut-o Wenders. ‘Sans toi ni loi’ poate și el fi privit ca un ‘road movie’, un drum pe care eroina principală îl parcurge geografic într-o regiune rurală a Franței, și pe care îl parcurge personal spre abis.
Filmele lui Agnes Varda au calitatea de a folosi formule narative originale și interesante. Regizoarea știe să povestească, dar stilul ei este rareori convențional. Îi place să experimenteze, dar inovațiile sale servesc narațiunea și pun în evidență caracterele personajelor. ‘Sans toit ni loi’ începe că o poveste detectivă. Undeva, într-un peisaj de iarnă, lângă o podgorie, este găsit cadavrul unei tinere fete. Poliția începe să-și facă meseria, face măsurători, colectează probe medico-legale, pune întrebări celor care au găsit cadavrul. Este clar însă că este un caz simplu, moarte accidentală sau poate din cauza frigului. Victima pare a fi o vagaboandă, persoană fără însemnătate. Cazul va fi clasat repede. Aici intervine regizoarea și preia ‘ancheta’. Ceea ce urmează este reconstituirea ultimelor luni din viața unei tinere, luni de rătăcire fără scop, de alunecare în mizerie, parcurs care are un singur sfârșit posibil. Cum a rămas ea în amintirea celor care au întâlnit-o? Cine a fost ea în realitate?
Povestea declanșează în mintea spectatorilor întrebări multiple. Câtă atenție dăm oamenilor pe care îi întâlnim? De câte ori reușim să depășim prima noastră impresie la întâlnirea cu străini, bazată pe felul cum arată? Putem să-i cunoaștem, dorim să-i cunoaștem pe cei care ne ies în cale? Apoi, gândindu-ne la acțiunea filmului, cine este această fată, ce a adus-o pe drumuri, care sunt sursele nepăsării ei nu numai față de normele sociale, dar parcă și față de ea însăși? Mulți tineri iau calea vagabondajului, uneori o fac din protest, dar în cazul Monei (eroina interpretată de Sandrine Bonnaire) nu avem nici după sfârșitul filmului un răspuns complet. Interpretarea tinerei actrițe franceze, aflată la începutul carierei sale este excepțională, ea creează un personaj pe care spectatorii filmului îl vor uită cu greu.
Distribuția include mulți actori neprofesioniști jucând o galerie întreagă de roluri oferind o imagine plină de omenie și de empatie a unei lumi aflate la periferia societății – oameni care muncesc din greu, bătrâni singuri, muncitori imigranți, tineri vagabonzi. Imaginea este și ea deosebită. Culoarea joacă și în acest film un rol important, ca și în alte filme ale lui Agnes Varda. Este vorba de această dată de culorile toamnei și apoi ale iernii, și felul în care sunt aduse pe ecran crează senzația fizică a frigului și a vidului dintre personaje și din jurul lor. ‘Sans toi ni loi’ este un film de o sensibilitate vibrantă în care tehnicile cinematografice ale Noului Val francez se înțâlnesc la cel mai înalt nivel cu acuitatea socială a neorealismului italian. Recomandat cu căldură!
