La chambre bleue (2014)
Regia: Mathieu Amalric
Distribuția: Mathieu Amalric, Léa Drucker, Stéphanie Cléau
Mathieu Amalric este unul dintre actorii mei preferați și orice prezență a sa pe genericul unui film este un motiv suficient pentru a dori să-l văd. Din când în când se găsește și în spatele camerei de luat vederi ca regizor. Acesta este cazul cu ‘La chambre bleue’ (‘Camera albastră’) din 2014. Amalric demonstrează că este un cineast interesant și multilateral, jucând rolul principal, regizând și fiind și co-autor al scenariului alături de Stéphanie Cléau care îi este parteneră și pe ecran. Este vorba despre adaptarea unui roman al lui Georges Simenon – o poveste de dragoste combinată cu un thriller psihologic în care destul de multa vreme întrebarea principală este nu ‘cine a comis crima?’, ci ‘cine este victima?’
Cadrul acțiunii mi-a amintit filmele lui Claude Chabrol. Suntem într-un oraș de provincie, unde aproape toată lumea se cunoaște cu aproape toată lumea, un spațiu opresant în care clocotesc pasiuni și iubirea nu este niciodată prea departe de crimă. Scena care deschide filmul ni-i arată pe Julien și Esther într-o scenă fierbinte de dragoste într-o cameră cu pereți albaștri dintr-un mic hotel. În scena următoare îl vedem pe Julien arestat, anchetat, povestind despre viața lui și despre relația cu Delphine. Nu știm multă vreme de ce este arestat și bănuit. Narațiunea va avansa pe două planuri paralele, mărturiile din anchetă prijejuind flashback-uri prin care Julien povestește versiunea sa. Dar ce s-a întâmplat? Noi, spectatorii, vom afla treptat, primind la fiecare flashback câte o piesa dintr-un puzzle care nu se completează total nici măcar după ultima scenă. Legătură era clandestină. Julien, negustor de mașini agricole cu reușită în afaceri, era căsătorit fericit cu Delphine, cu care are o fată. Esther, farmacista orașului, este căsătorită mai puțin fericit cu un bărbat bolnăvicios, mult mai în vârstă decât ea. Cei doi amanți se cunoscuseră în adolescență și drumurile vieților se despărțiseră pentru mulți ani. La reîntâlnire pasiunea se dezlănțuie mai ales la inițiativa lui Esther. O iubește Julien suficient pentru a-și părăsi soția și familia? Lucrurile se complică atunci când Esther decide să puna la încercare iubirea bărbatului. Apar și cadavrele. Este vorba despre crime? boală? accidente?
Mathieu Amalric este un actor capabil să joace multe roluri, dar cel mai bine, parcă, i se potrivesc cele în care întruchipează bărbați îndrăgostiți, nedecisi, pe cale să-și piardă controlul vieții din cauza dilemelor iubirilor. Este exact rolul pe care-l joacă aici. Probabil că a ales să facă acest film tocmai pentru acest rol. Stéphanie Cléau, scenaristă și actriță cu puține apariții pe ecrane, îi este o parteneră perfectă construind cu Amalric o poveste de adulter în care femeia încearcă să preia controlul destinului bărbatului. Léa Drucker, o altă actriță care îmi place mult, nu are suficient timp pentru a-și dezvolta rolul. Nu aș vrea să reproșez însă filmului durata. Cu mai puțin de 80 de minute de proiecție, ‘La chambre bleue’ este perfect dozat și avansează excelent ca ritm. Într-o perioadă în care domină producțiile cinematografice fastuoase, cu durate de peste 150 de minute, abordarea aceasta minimalistă reuste să demonstreze că se poate construi o poveste interesanta și complexa în mai puține minute, acolo unde exista focus și talent. Cinematografia folosește un format de ecran îngust, potrivit senzației de claustrofobie pe care se bazează tensiunea. Finalul knock-out este memorabil. Nu sunt multe motive de ocolit acest film.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
