Une aussi longue absence (1961)
Regia: Henri Colpi
Distribuția: Alida Valli, Georges Wilson, Charles Blavette
Filmul de debut ca regizor al lui Henri Colpi, ‘Une aussi longue absence’ (titlul englez este ‘The Long Absence’, iar în România a fost difuzat ca ‘Absență îndelungată’), a luat Palme d’Or la Cannes în 1961 împreună cu ‘Viridiana’ lui Luis Bunuel. O astfel de distincție ar fi trebuit să lanseze o carieră formidabilă, mai ales că Henri Colpi nu era un nume necunoscut, având deja în palmares contribuții semnificative ca director de montaj în filme cum ar fi ‘Hiroshima Mon Amour’ al lui Alain Resnais. Și totuși, promisiunile nu s-au îndeplinit. Deși a continuat să apară pe genericul multor filme, unele remarcabile, ca autor al montajului sau regizor de televiziune, cariera sa de regizor de filme pentru marele ecran a numărat în total cinci filme (din care două coproducții filmate în Romania) și niciunul nu a reușit să se apropie de simplitatea de mijloace și rafinamentul artistic din ‘Une aussi longue absence’. A fost de vină lipsa de sincronizare cu unele dintre principiile Noului Val? Nu i s-a mai oferit șansa un scenariu precum cel scris de Marguerite Duras în acest film? Putem doar regreta, căci ‘Une aussi longue absence’, văzut după 60 de ani de la realizare, este un film remarcabil din multe puncte de vedere. Decizia juriului de la Cannes din 1961 a fost cât se poate de îndreptățită. Filmul de debut al lui Colpi își avea justificat locul pe aceeași treaptă înaltă a podiumului cu capodopera lui Bunuel.
Acțiunea se petrece într-un mic bistro dintr-un sat francez, undeva pe drumul dintre Paris și sudul Franței și în piațeta și străzile din jur. Suntem în 1960 și urmele celui de-al doilea război mondial mai sunt vizibile și pe zidurile vechii biserici dar mai ales în sufletele oamenilor. Unii continuă să vorbească despre război și leagă actualitatea cu conflictele care păreau nesfârșite de faptele de atunci, alții continua să trăiască traumele dispariției celor dragi. Printre aceștia din urmă se află proprietara bistroului, Therese Langlois (Alida Valli), care nu a încetat niciodată să-l aștepte pe soțul dispărut, arestat de Gestapo și luat prizonier în Germania în ultimul an al războiului.
Când pe străzile satului apare un vagabond (Georges Wilson) care pare că și-a uitat identitatea în urma unei traume petrecute tot în acea perioadă, lui Therese i se pare și apoi devine din ce în ce mai convinsa că este vorba despre soțul ei dispărut. Femeia care continuă să poarte în suflet dragostea pentru bărbatul pierdut va încerca tot felul de stratageme pentru a-l ajuta pe vagabond să-și amintească ceva despre trecutul său – de la muzica de operă la dans, de la povestea familiei la felurile de brânză preferate. Vor reuși aceste încercări? Este bărbatul cel pe care îl caută Therese, sau mai degrabă este vorba despre o întruchipare a unei iubiri care nu mai are substanță concretă?
Povestea este relatată cu mijloace artistice minimaliste, și aici, ca și în felul în care este filmată natura și străzile orașului (imaginea îi aparține lui Marcel Weiss) se simte că Henri Colpi nu era deloc detașat de tehnicile cinematografice introduse de Noul Val. Pe de altă parte dialogurile sunt cizelate literar (contribuția lui Marguerite Duras este evidentă) și jocul artiștilor continuă un stil actoricesc specific cinematografiei clasice franceze. Atât Alida Valli cât și George Wilson realizează creații admirabile, sensibile și reținute. Combinația dintre ecranul lat și pelicula alb-negru este excelent folosită în câteva scene cu planuri multiple, care evită astfel schimbarea unghiurilor de filmare. Decorurile reușesc să ne transporte în epocă și muzica lui Georges Delerue punctează dramatic povestea și lansează un șlagăr (‘Trois petites notes de musique’). Emoțional și cinematografic, ‘Une aussi longue absence’ este un film de excepție. Nu putem decât să regretăm că Henri Colpi nu a reușit să-și continue cariera de regizor cu filme de aceeași calitate cu acest debut.
Nota: 9/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, https://europe.tv5monde.com/)
