De ce eu? (2015)
Regia: Tudor Giurgiu
Scenariu : Loredana Novak și Tudor Giurgiu
Distribuția: Emilian Oprea, Mihai Constantin, Andreea Vasile, Sore Mihalache, Virgil Ogășanu, Liviu Pintileasa, Mihai Smarandache, Alin Florea.
De ce eu? este filmul de care atât memoria lui Cristian Panait, cât și societatea românească avea nevoie. Filmul este, așa cum afirmă Tudor Giurgiu, eșecul unei generații din care fac parte. Care a crezut că schimbările politice ale anului 1989, că despărțirea de comunism va însemna o rupere definitivă cu sistemul vechi mafiot și corupt. În 2002 (anul morții lui Panait), dar și în prezent, realitatea românească e una dură: vechii ofițeri și activiști din Securitate monopolizează nu doar afaceri importante, ci și poziții importante în politică.
Așadar, filmul a fost construit pe bazele unui fapt real, contextul sinuciderii tânărului procuror Cristian Panait, în anul 2002, la o lună după preluarea unui caz de corupție, în care procurorul Alexandru Lele, de la Oradea, este învinuit de fals și uz de fals, precum și de sustragerea de documente. Această acuzație vine după ce procurorul și-a permis să-și exercite drepturile funcției, alegând să aplice justiția si să-l aresteze pe Adrian Tărău, fiul prefectului de Bihor, sub acuzația de complicitate la contrabandă cu produse petroliere. În urma acestei arestări, Parchetul General de la București trimite pe un tânăr procuror, Cristian Panait, la Oradea pentru investigarea procurorului Lele. Acesta este momentul declinului psihologic, dar și profesional al lui Cristi, idealistul care crede în puterea justiției.
Pe evz.ro Simona Ionescu afirmă despre filmul lui Tudor Giurgiu: sper că regizorul și scenaristul Tudor Giurgiu să nu se fi inspirat de acolo pentru filmul pe care se pregătește să-l lanseze anul viitor, făcând referire la legenda urbană „Câinele de Ponta mi-a făcut-o”, apărută pe un site desființat între timp, idee preluată de către presa germană. Probabil filmul lui Giurgiu nu respectă fidel întâmplările cazului Panait, dar nici nu avea cum să le respecte ținând cont că nici la mai mult de 10 ani de la sinucidere nu se cunosc faptele reale. Așadar, regizorul are tot dreptul să-și spună propria părere, afirmând că un film inspirat dintr-o realitate atât de puternică poate fi făcut într-o mie de feluri. Pe mine, însă, mă interesează strict demontarea mecanismelor prin care un om puternic, la propriu și la figurat, ajunge în doar 20 de zile să-și ia viața. Ce mecanisme, resorturi interne se declanșează în momentul în care descoperi că tot sistemul pentru care ai lucrat și în care te-ai format e corupt și putred din temelii? E, practic, un film despre dezintegrarea rapidă a unui om care alege să lupte, din interior, împotriva sistemului.
Presa a scris mult despre acest caz, iar viziunea regizorului poate este destul de îndrăzneață dar bine venită deoarece, așa cum afirma și regizorul, povestea lui Cristian Panait trebuia spusă cu orice preț, pentru a arăta că există totuși o solidaritate de fond, vizibilă, a celor mulți care mai speră că merităm o țară în care justiția să-și facă datoria, în afara intereselor politice sau a corupției la vârf.
Filmul lui Giurgiu este o creație ce combină stilul cinematografic mainstream cu cel independent realizând o detașare de genul de film promovat în ultimii ani în România și care ne-au adus nenumărate premii internaționale. Filmul preia din elementele genului noir și completează cu accente moderniste făcând mult mai ușoară vizionarea lui de către publicul neavizat. Camera lui Giurgiu este un observator tăcut, care alege să filmeze unele cadre chiar de la distanță creând impresia de urmărire continuă a protagonistului. Doar secvența percheziției de la domiciliul lui Lele este transpusă dintr-un alt punct de vedere, cel al jocii jurnaliștilor, adică a adevărului, sau cel puțin așa se dorește.
În ceea ce privește personajele, acestea fac parte din lumea bună, oameni cu educație, cu funcții importante, dar cu valori morale de mult apuse. În acest context, un idealist poate fi o problemă, iar eliminarea lui este necesară. Filmul este construit în așa manieră încât Cristi este protagonistul ce va câștiga aprecierea publicului, el fiind un erou în lupta corupției prezente în justiție la cel mai înalt nivel. Indiferent de ce s-a întâmplat în realitate, cu siguranță filmul lui Tudor Giurgiu va ridica multe semne de întrebare și va readuce în mintea românilor dorința de corectitudine și o interogație asupra ideii de valoare morală.
Puterea filmului vine și de la interpretarea actoricească, interpretul lui Cristi Panait, Emilian Oprea având puterea actorului de teatru de a intensifica dramatismul trăirilor și de a transmite până dincolo de ecran vibrația trăirilor lui. Aflându-se la primul rol într-un lung metraj, Emilian încă nu a reușit să se detașeze complet de scena teatrului, acesta fiind un plus, în special pentru rolul de față, care necesita un actor cu o puternică abilitate de manevrare și susținere a sentimentelor.
Imagine de netăgăduit a sistemului judiciar al anilor 2000 în România, De ce eu? va fi un reper pentru generațiile viitoare, dar în același timp aduce în prim plan o interogație care apare pe buzelor celor mai mulți dintre noi în momente de o importanță mult mai mică pentru societate decât evenimentul în cauză, interogație care în loc să ne ofere o portiță de ieșire din încurcătura în care ne aflăm, mai degrabă ne taie orice putere de a depăși momentul.
Notă: 10/10
[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=pU3FukXdiBk’]
1 comment