Darkest Hour (2017)
Regia: Joe Wright
Distribuția: Gary Oldman, Lily James, Kristin Scott Thomas, Ben Mendelsohn
Acest sezon al Premiilor Oscar are doi concurenți puternici în filmele care se ocupă de evenimentele care au avut loc în Anglia și Europa în luna mai și începutul lunii iunie 1940. În timp ce ‘Dunkirk‘ al lui Christopher Nolan, a folosit puterea efectelor pe calculator pentru a descrie saga evacuării armatei britanice de la plajele din Europa în primul an al celui de-al doilea război mondial, ‘Darkest Hour’ a lui Joe Wright ne duce în camerele umbrite ale politicienilor și factorilor de comandă ai armatei, care trebuiau să ia decizii cruciale după începutul dezastruos al războiului. În timp ce accentul în primul film se referea la rezistența colectivă și eroismul soldaților și civililor, celălalt pune pe primul plan personalitatea omului care și-a asumat responsabilitatea puterii în momentele cele mai dificile ale istoriei Regatului Unit.
Este multă istorie în ‘Darkest Hour’, o parte fapte atestate, o alta ficțiune care încearcă să fie adevărată în spiritul istoriei. ‘Se non e vero, e ben trovato’ – „Chiar dacă nu este adevărat, este o poveste bună”. Viziunea creată de autorii scenariului îl reprezintă pe Winston Churchill ca pe un candidat de compromis la o răscruce a istoriei, care ajunge la vârf pentru că este singurul politician capabil să capete sprijinul opoziției laburiste pentru un guvern de unitate națională. Partidul conservator și regele însuși ezită foarte mult în legătură cu nominalizarea sa și multe dintre primele săptămâni (descrise în film) ale mandatului său vor fi ocupate de pararea încercărilor de a-l înlocui printr-o lovitură de partid internă și de lupta pentru definirea unei politici ferme pe calea unei rezistențe fără compromis față de inamicul nazist și a luptei până la victoria totală. Toate acestea au loc în condițiile înfrângerilor armatelor aliate și căderii majorității Europei Occidentale sub ocupație germană. Este o poveste de intrigi politice și povestea personală a politicianului controversat care devine liderul lumii libere în război.
Regizorul Joe Wright, în opinia mea, face o treabă foarte bună în structurarea povestirii ca un thriller politic, conceput pentru a detalia atmosfera Londrei în război și pentru a aduce la viață pe ecran personajele principalilor actori ai acestei drame istorice. În unele momente regizorul se joacă cu formatele cadrului, putem vedea personajele și în special pe Churchill, înghesuite pe o parte a suprafeței ecranului, aproape ca în picturile bidimensionale, creând astfel senzația de claustrofobie sau presiunea psihologică la care sunt supuși eroii. Churchill poate fi una dintre cele mai populare personalități istorice din cinematografie, dar jocul absolut fantastic al lui Gary Oldman aduce noi perspective, prezentându-l pe politicianul destul de bătrân și cu slăbiciunile sale omenești transformându-se în lider cu forța morală , abilități politice și convingeri puternice nu numai de a conduce, ci și de a deveni model pentru țara să în război. Restul echipei de actori este la înălțimea misiunii, inclusiv Kristin Scott Thomas ca soția înțelegătoare a lui Winston, Ben Mendelsohn cu o versiune nuanțată a regelui George VI (deși schimbarea să de poziții nu este atât de bine explicată) și Lily James ca tânăra și devotata secretară.
Winston Churchill nu este doar un erou de film popular, dar este, de asemenea, asumat ca model pentru mulți politicieni care au venit după el, până în ziua de astăzi, mai ales când încearcă să demonstreze că compromisurile nu reprezintă tactica potrivită atunci când se confruntă cu dușmanii. El s-a dovedit a fi de partea justă a istoriei mai mult decât o dată, mai întâi atunci când a condus lupta împotriva naziștilor, mai târziu când s-a opus comunismului în Europa. Da, a fost și om, îi plăcea whisky-ul, șampania și trabucurile, dar nu asta l-a făcut mare în istorie, ci faptul că a luptat pentru cauzele drepte și a învins. Una dintre scenele cheie din film îl arată luând metroul londonez – pentru prima dată în viața lui! – și impărtășind cu eșantionul aleatoriu de oameni din tren dilemele politice cu care se confruntă. Ei își exprimă în unanimitate sprijinul pentru pozițiile sale fără compromisuri. Scena, emoționantă, intenționează să arate că puterea sa derivă din voința poporului. Această scenă un pic romanticizata și, desigur, fictivă pare să sintetizeze mesajului principal al filmului.
