Dalida (2016)
Regia: Lisa Azuelos
Scenariul: Lisa Azuelos, Orlando (biografie), Catherine Rihoit (biografie), Jaques Pessis (colaborare)
Distributia: Sveva Alviti, Riccardo Scamarcio, Jean-Paul Rouve, Alessandro Borghi,Nicolas Duvauchelle, Niels Schneider, Michael Cohen, Patrick Timsit
Adolescenta si tineretea mea au beneficiat de un fundal muzical de exceptie si printre stelele acelor ani, a stralucit “italianca Nilului”! O frumusete de medalie antica, straniu-sofisticata in simplitatea ei statuara. O voce fara egal. Si deopotriva – o interpreta cu real talent actoricesc, punand in valoare melodiile si textele care au trecut dincolo de scenele mari ale lumii, catre sufletele publicului sau. O personalitate complexa, dar tulburator de simpla in privinta celor mai elementare vise pe care le-a nutrit: sa iubeasca, sa fie iubita, sa fie sotie si mama. Insa steaua sub care s-a nascut i-a oferit darul de a canta! Si multa suferinta cu care a platit acest dar. Acum, nu stiu daca este cazul sa analizez din punct de vedere psihologic si social si etnologic si etnografic … alegerile pe care le-a facut Dalida in viata personala. Alte vremuri, alte timpuri, alta viata cea a marilor stele … care se repeta … bineinteles , la alta scara.
Nascuta Iolanda Cristina Gigliotti in 1933 si plecata din viata prin voia ei (la a doua incercare), in anul 1987, dupa 30 de ani de cariera fulminanta, inceputa in anul 1956, 170 de milioane de albume vandute in intreaga lume si onorata de doua ori cu “the „World Oscar of Recording Success”, fiind singura cantareata europeana care a realizat acest record. Aceasta a fost Dalida.
Acest film biografic urmareste cariera interpretei, impletind in tesatura povestii elemente ale biografiilor membrilor familiei ce i-au fost alaturi de-a lungul carierei, fratii Orlando (devenit managerul acesteia) si Bruno, dar si elemente legate de viata muzicala europeana, de scenele de la Olympia, Festivalul San Remo, spectacole, turnee … personalitati precum Bruno Coquatrix si Lucien Morisse (singurul sot pe care l-a avut Dalida). Si bineinteles, in aceasta canava a filmului … povestile tulburatoare de iubire … cu Richard Chanfray, Luigi Tenco, Jean Sobieski, Arnaud Desjardins … bineineinles, folosesc din nou acest cuvant, apasand … mult mai tineri decat eroina acestei istorisiri de viata. Meticulos transpusa pe ecran, viata interpretei pare un mare spectacol; minunate piese compuse de excelenti compozitori, printre care se disting Jean-Claude Petit, Tino Rossi, Pascal Auriat, Alice Dona, etc si versuri tulburatoare, care adesea subliniaza tragice intamplari din viata artistei. Cortina se ridica, Dalida isi canta sufletul in fata publicului vrajit, cortina coboara si viata interpretei continua cu noi cautari intru impliniri sentimentale si noi incercari dramatice. “C’est l’histoire d’un amour”!
Si dupa fiecare tragedie, Dalida se ridica si canta! Canta despre “Un Po’ D’Amore”, “Ecoutez les mandolines“, “Le temps des fleurs“, “Ciao Amore Ciao “, “J’attendrai “, “Laissez-moi danser”, dar canta si tulburatoarele piese “Pour ne pas vivre seul“, “Je suis malade”, “Mourir sur scène”, “Bang, bang”, “La solitude” … Pana cand … pune punctul final! Moartea e mai dulce decat viata, incearca sa ne spuna Dalida si barbatii pe care i-a iubit! Dar mesajul este altul: sa nu traim singuri, sa iubim, sa ne facem prieteni, sau macar sa ne iluzionam ca nu suntem singuri!
Echipa de realizatori, condusa de regizoarea Lisa Azuelos (despre care eu personal nu stiu mai nimica, probabil ca si multi alti cinefili care au gasit informatii minimale pe internet) are meritul de a aduce in fata noastra un film-concert presarat cu dragoste, sex si moarte, realizat uimitor de bine inchegat si echilibrat, astfel incat sa putem percepe atat marele talent si puterea munca a acestei interprete-icon, dar sa si constientizam pretul platit de cea care a fost Dalida! Si inca un merit este acela al selectionarii Svivei Alveti, manechin si actrita franceza, in rolul Dalida! Impresionant de frumoasa, cu un corp si o tinuta de mare clasa, cu o asemanare izbitoare ca prezenta, gestica, miscare si rostire cu cea pe care cu adevarat o intruchipeaza – Dalida. Deloc usoara intreprindere. Mult studiu, multa munca, mai ales daca ne gandim la scenele de interpretare muzicala, in limbi diferite , la care eu una, nu am putut sa observ nici un derapaj de mimica in emiterea cuvintelor. Profesionalism.
In aceeasi maniera perfectionista, cu multa munca, fiecare personaj al povestii Dalida a fost intruchipat de actori calati perfect pe rolurile incredintate, subliniind caracterul si psihologia specifica celor care au iubit-o si au fost iubiti de catre Dalida.
Un mic regret am avut totusi, acela ca din economia filmului a lipsit un personaj important din viata lui Dalida, marele ei prieten Alain Delon, care iata, zilele acestea este omagiat la TIFF! Dar probabil, Delon nu se calchia pe nota luata in consideratie de catre realizatori.
Cinematografia este semnata de Antoine Sanier si echipa sa si camerele de filmat ne-au dovedit cat de mult au iubit acest film si pe Dalida si pe Sviva Alveti, pentru ca au realizat tablouri minunate, emotionante pe scenele concertelor, omagiu fabulous – la un moment dat – intre oglinzi si reflectii in oglinzi, usi de hoteluri (viata in hoteluri) inchise-deschise …
De la scenariu, la regie, la distributie, decoruri, imagine si MUZICA, Dalida este un film care mi-a mers la suflet. Sunt constienta ca exista si pareri contrare, poate chiar ascutit critice. Insa atunci cand te intorci la Dalida, la destinul ei, la muzica pe care ne-a last-o si la propria ta tinerete … nota nu poate fi decat mare pentru acest film.
Dar pana sa ajungem la nota, trebuie neaparat sa v-o prezinta si pe adevarata Dalida, interpretand cateva dintre marile ei piese.
- Il venait d’avoir 18 ans
- Ciao, ciao amore
- Youssef Chahine
- Je suis malade
- Pour ne pas vivre seul
- Bang bang
- Mourir sur scène
- Gigi l’amoroso
(Sursă fotografii: Patrick Fouque)
