Cosmopolis (2012)
Regia: David Cronenberg
Distributia: Robert Pattinson, Juliette Binoche, Paul Giamatti, Sarah Gadon, Kevin Durand, Juliette Binoche, Mathieu Amalric
Nu cu mult timp in urma am citit cartea care a stat la baza acestei ecranizari, Cosmopolis-ul lui Don DeLillo. Era o carte nou-aparuta in traducere romaneasca, iar filmul lui David Cronenberg tocmai astepta premiera pe ecranele bucurestene. Dupa cum am scris in articolul despre carte, nu am fost entuziasmat. Personajul si actiunea mi s-au parut schematice, chiar daca ilustrau o realitate care bate la usa, care poate chiar exista in unele cercuri mai sus puse (macar din punct de vedere financiar), de care eu nu am cunostinta. Daca imi inchipuiam o lume aflata la granita dintre realitatea imediata si un viitor indepartat, am descoperit ca DeLillo considera viitorul apropiat identic cu cel al lumii sale, in care nu mai conteaza prea mult umanul, ci schematismul, inumanul, lipsa de sentimente si apelarea la ”masini” in aproape toate activitatile, poate cu exceptia sexului. Reteta lui David Cronenberg urmeaza identic pasii lui Don DeLillo.
Nu l-am apreciat niciodata pe Robert Pattinson: nu am urmarit nicio parte a seriei comercial-adolescentine Twilight, nu am vazut Bel Ami si am decis sa vad Cosmopolis din apreciere pentru Cronenberg, ignorandu-l complet pe Pattinson. În ”Cosmopolis”, nu iese in evidenta, nu impresioneaza, dar nici nu clacheaza din singurul motiv ca rolul si personajul interpretat nu il lasa de izbeliste, el trebuind sa fie asa cum il vad si eu ca actor: inert, inexpresiv, lipsit de vitalitate, nelasand sa se intrevada pe fata lui niciun sentiment. Intr-un astfel de rol, pare perfect, desi il vedeam pe personajul lui DeLillo ca un lățos neîngrijit, la prima lectură a romanului. Poate mă înșel în privința lui Pattinson și a carierei sale viitoare (deși nu prea cred!), așa cum m-am înșelat, de exemplu, cu Leonardo DiCaprio atunci când l-am vazut prima data intr-un film, cu mult timp in urma, in Titanic. De atunci insa, DiCaprio s-a descurcat admirabil.
Povestea unui milionar-miliardar care se plimba cu limuzina printr-un New York cuprins de forfota, cu singurul scop de a ajunge in celalalt capat al orasului, am urmarit-o si descris-o in recenzia asupra cartii. Cronenberg nu dezvolta si nu se abate prea mult de la cursul acesteia, nu avea cum. Personajul principal Eric Packer este postmodern, chiar daca nu o declara, si este urmarit in toate expresiile fizice si psihice ale degradarii umane: de fapt, cred ca umanul a disparut cu totul din ”infatisarea” sa, fiind distrus de o societate careia i s-a supus. Si el a supus societatea in care traieste, cel putin partial, prin subjugarea oamenilor din jur, dar si a obiectelor. Pare ca Packer controleaza tot, inclusiv sentimentele si miscarile fizice ale oamenilor, cu o singura exceptie: sexul.
Si atunci e nevoie de ajutor, iar acesta vine din femeile pe care le intalneste, sotia, amanta, secretara, body-guard-ul, toate seduse pana la urma (cu exceptia sotiei, si ea prada refularii sale sexuale, ultima a vietii, dar numai in carte) si, in majoritatea cazurilor, platite pentru ceea ce ii ofera. De altfel, el este stapanul banilor, totul poate fi cumparat si este cumparat. Un film in care aparent nimic nu se misca, nici macar camera de filmat: suntem in interiorul unei limuzine impecabile la inceput, care treptat se degradeaza, nu numai ca infatisare, ci si ca loc al Paradisului terestru al personajului principal. Pentru fanii cartii si nu numai, filmul se ridica din neant si impresioneaza prin simplitate si expresivitatea sa, mai ales avand in vedere lipsa voita de mijloace. Pentru cei interesanti mai mult de subiect, de o actiune anume, de scenariu, cum ar fi cazul meu, discutiile interminabile din super-masina lui Packer sunt pur si simplu plictisitoare, ca si filmul in ansamblu. E doar o parere. Parerea mea.
Alte impresii: Rontziki, Adina, Marele Ecran.
4 comments