Compliance (2012) – Supunere
Regia: Craig Zobel
Scenariul: Craig Zobel
Distributia: Ann Dowd, Dreama Walker, Pat Healy, Philip Ettinger, Bill Camp
Bazat pe evenimente reale! Este avertismentul adresat spectatorilor in debutul acestei pelicule. Evenimente reale petrecute in aprilie 2004 intr-un McDonald’s din Mount Washington, Kentucky.
Drama elucidata in final de politie, coroborata fiind cu alte 70 de cazuri similare petrecute in 30 de state americane in decursul catorva ani. Drama insa greu de inteles si de acceptat pentru spectator. Intotdeauna este greu sa ne confruntam cu abisul uman. Un dublu abis: acela al mintii declansatoare, care isi comite crima din umbra, psiho-manipulatoriu, cu un cinism patologic de mare anvergura si acela al executantilor in fapt, marionete cu creierul spalat de persuasiunea diabolica a intimidantelor manevre utilizate. Si ca intotdeauna intre mintea criminala si instrumentele executante, se afla victima.
Trannsmitatorul hipnotic, ochiul rece al sarpelui veninos, al voyeristului cu vedere imaginativa bolnava… este receptorul telefonului. Un perete, doar un simplu perete… intre victima inocenta si “normalitatea” unui fast-food super aglomerat si fierband de activitate specifica. Dar de fapt avem de a face cu zidul de beton armat al comportamentului uman si al stereotipiilor nenumarate care coordoneaza viata si actiunea acelor oameni simpli… aberanti in mecanicismul naivitatii, credulitatii… si pana la urma prostiei lor crase. Logica lor se topeste in maionezele, cartofii si muraturile sandvisurilor pe care le proceseaza precum robotii. “I Robot” cred cu sfintenie in spusele unui ofiter de politie, in susurul amenintator al insinuarilor lui, ma tem de represiuni, ma indoiesc de cinstea si loialitatea unei fiinte fara aparare, ajung sa nu ma respect pe mine si sa nu respect drepturile altuia, sunt gata sa calc in picioare orice firava umbra de indoiala privind nevinovatia aproapelui, imi este anihilata orice logica cu care ar trebui sa fie inzestrata fiinta omeneasca.
Teroarea sufoca moralitatea pana la limita anihilarii ei totale. Distrugerea psihologica a ratiunii, a autoapararii… Corupere si umilire in lant a fiecarui participant iresponsabil. Nici daca aceste instrumente dirijate ar fi fost drogate sau hipnotizate, punerea in opera a actiunilor lor nu ar fi fost incununata de succesul total scontat de criminal. “Credeam ca fac ce trebuie”, spune nepasatoare managera fast-food-ului, disculpandu-se si spalandu-se astfel pe maini de tragedia la care a pus umarul. Ne suna cunoscut, nu-i asa? “Nu am stiut, am executat ordinele, credeam ca fac ce trebuie…” Mentalitatea multimilor ucigase manevrate de minti diabolice. Mentalitatea… pana la urma atat de curenta in viata noastra, la fiecare pas… Dai cu piatra pentru ca ti se indica victima si ti se cere sa actionezi “in scopul legii si dreptatii”, iti pui votul pe un buletin si il slobozi in urna pentru asa ti s-a inoculat persuasiv… Push! Push! Push! Cineva sub masca autoritatii apasa pe butoanele mintilor fiintelor cugetatoare/necugetatoare.
Extrem de periculos! Pentru umanitate! Pentru planeta asta obligata sa duca in spate atata prostie si atata criminalitate cinica. Criminalitate sub orice forma, nu numai batjocura unor violuri diabolice.
Si iata in acest sens un articol interesant.
Un film puternic, curajos si realist, construit gradat pe o scara de fin echilibru matematic si bine ancorat emotional, muzical, plastic si artistic de o echipa de exceptie. Figurile din ce in ce mai implicate ale protagonistilor dramei, perplexitatea inabusita de amenintarile voalate din receptorul trecut de la o ureche la alta, de la faptuitori la victima (si oarecum, de subliniat ca insasi victima penduleaza adeseori catre rolul de executant asupra propriei integritati)… actori foarte buni… Ann Dowd este Sandra – managera localului (a castigat, de altfel, si National Board of Review Award –un premiu anul acordat de National Board of Review pentru Best Supporting Actress), Dreama Walker este Becky – victima, Bill Camp este Van, violatorul in fapt, cinematografia este semnata de Adam Stone si coloana sonora inspirata ii apartine lui Heather McIntosh (violoncel, pian… apasatoare acorduri…).
Un film controversat… Un film criticat, rejectat…
Eu spun cu mana pe inima ca trebuie vazut! Apoi fiecare veti trage concluziile.
Pana una-alta, nota mea este mare. Este aproape 6 dimineata si am in urma o noapte nedormita gandindu-ma la acest film.
Nota: 8.5/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=WdONydDX44I’]
