Cat on a Hot Tin Roof (1958): Saptamana Elizabeth Taylor

Cat on a Hot Tin Roof (1958) – Pisica pe acoperisul fierbinte
Regia: Richard Brooks
Distributia: Elizabeth Taylor, Paul Newman, Burl Ives

O noua piesa a lui Tennessee Williams adaptata pentru marele ecran, o noua interpretare magnifica a celor trei actori distribuiti in rolurile principale, o drama de mare profunzime despre sufletul uman, iubire si prefacatoria in fata mortii probabile a unui personaj cheie. Chiar daca este evident ca este o transpunerea unei piese de teatru, scenele petrecandu-se in majoritatea lor in interiorul unei case opulente si dialogul este preponderent, avem in fata un film de calitate, in care se disting aspectele psihologice ale personajelor, un scenariu plin de profunzime si interpreti de mare talent (nu numai cele trei principale, ci si cei din spate, care sustin scenele si le asigura sarea si piperul necesare).

Cele trei personaje: Brick (un Paul Newman in perioada lui de glorie) este un fost fotbalist (american, normal) si comentator sportiv, care se intoarce impreuna cu sotia lui Maggie inapoi acasa, la aniversarea tatalui sau. Trecutul sau il indeamna spre bautura si nimic nu pare sa ii dezvaluie adevaratele motive: o sotie nervoasa, o dorinta spre inchistare sufleteasca, o neplacere vadita pentru a sta in preajma familiei. Nici averea ce se prefigureaza la orizont nu il indeamna sa se schimbe, pentru ca el nu a dorit niciodata banii si nici Maggie, nici tatal sau nu si-au dat seama de asta pana acum. El doreste dragostea, pare insensibil si egoist si cauta sa o gaseasca in persoanele pe care el, la randul lui, le-a iubit.

Maggie este interpretata de o Elizabeth Taylor foarte expresiva si aflata intr-un rol care i se potriveste foarte mult: un personaj contradictoriu, plin de elocventa si care isi poate urmari cu usurinta scopul in viata doar prin faptul manuirii cuvintelor si a oamenilor din jurul ei. Este acea „pisica de pe acoperisul fierbinte”, care sare pe propriile picioare doar pentru a nu simti fierbinteala tablei, dar care, in acelasi timp, se poate salva si printr-o saritura in gol, stiind ca atunci cand „pisicile sar de pe acoperis, nu patesc nimic”. Si, in final, ea se pare ca este adevarata castigatoare.

In sfarsit, Big Daddy (Burl Ives) este cel in jurul caruia, practic, se construieste filmul: la el se intoarce Brick si Maggie, moartea prezumtiva a lui este scena unor donatii, testamente si pseudo-afinitati familiale concepute de familie. Numai ca boala sa si discutia cu adevarat sincera si, in acelasi timp, prima din viata lui cu fiul sau Brick ii reaseaza prioritatile (totusi, nu este prea tarziu?): iubirea fata de tatal sau, nepasarea fata de cei din jur, lipsa de sensibilitate si ego-centrismul (cata apropiere de familia mea!), coagularea bogatiei financiare in dauna celei sufletesti sunt principalele caracteristici ale unei vieti pline de bunastare, dar nefericite. Isi poate indrepta gandurile si sentimentele doar cu putin inainte de sfarsit?

Toate cele trei personaje de mai sus sunt absolut impresionante, atat din punct de vedere al caracteristicilor psihologice ale lor (am citit comentarii despre faptul ca au reliefat perfect societatea americana a anilor ’50), dar si din punct de vedere al interpretarii: trei actori perfecti pentru rolurile lor, roluri pe care ni le vom aduce aminte mult timp de acum inainte. Sa nu uitam mesajul unui film superb: ce este cel mai important in viata este sa iubim si sa ne destainuim aceasta iubire.

Nota: 9/10