Carrie (2013)

Carrie (2013)

Regia: Kimberley Peirce
Scenariul: Lawrence D. Cohen, Roberto Aguirre-Sacasa, Stephen King (romanul omonim)
Distributia: Chloë Grace Moretz, Julianne Moore, Gabriella Wilde, Ansel Elgort, Portia Doubleday, Judy Greer

Rafturile bibliotecii mele au facut sageata sub volumele lui Stephen King, John Saul, Dean Koontz si altii asemenea lor … marii maestri ai literaturii horror.

Am vazut tarziu ecranizarea lui Brian de Palma, pe la sfarsitul deceniului al optulea, o data cu aparitia videourilor in Romania, iar cartea am citit-o abia in anii ’90, cand Editura Nemira a intrat pe piata romaneasca cu Stephen King. Si am ramas de atunci incoace “fana” Carrie!

Nu mai am retineri si preconcepte fata de readucerea pe ecran a unor filme de succes! M-am invatat minte! Parca spuneam la un moment dat ca m-au incercat indoieli inainte sa merg la Mizerabilii cu Hugh Jackman, intrebandu-ma daca nu cumva Jean Gabin va eclipsa orice alta performanta. Si m-am convins cat de important este sa ai mintea deschisa!

Si concluzia mea dupa ce am vazut joi seara “Carrie”- 2013 – este “chapeau” Kimberley Peirce, dimpreuna cu intreaga ei echipa de productie si distributie!

O viziune proaspata, adusa in contemporan, a unei drame care excede vremurile. Pentru ca drama fanatismului, a religiozitatii maniacale, alaturi de drama adolescentei sufocate de patologicul matern, dimpreuna cu dramele iscate de prostia, bravada si cruzimea din mediul scolar … toate acestea sunt perene si dincolo de foile calendarului care numara ani in sir. Ca de altfel si experientele terifiante ale adolescentei, cand schimbarile anatomo-fiziologice-feminine pot declansa, impreuna cu modificarile psihologice si oarece manifestari parapsihologice (recte abilitati telekinezice sau altele de acest gen). Combinatia dintre toate aceste drame reprezinta fitilul care se aprinde si trotileaza povestea lui Carrie.

O viziune proaspata pentru ca ea vine in zilele noastre, implicand tot ceea ce reprezinta tehnologia moderna … telefoane mobile, internet, clipuri video .. puse in slujba agresarii psihicului in cautarea unui echilibru intr-o lume cu manifestari atat de dezechilibrate.

O viziune proaspata pentru ca – desi respecta cu fidelitate scriitura originala – opteaza pentru o Carrie real adolescenta (Chloë Grace Moretz are doar 16 ani), frumoasa, chiar ingenua, o Carrie candida, care realmente isi iubeste si intelege mama, dar care stie sa lupte pentru castigarea propriei ei identitati si libertati.  Contrastul dintre aceasta frumusete nevinovata  in pragul infloririi feminitatii si dramatismul iscat de abilitatile kinstezice puse cu voie sau de nevoie in slujba apararii-eliberarii (si nu a razbunarii), este excelent ilustrat in aceasta noua punere pe ecran!

Contrastul dintre lumea vie, insorita si colorata a lumii din afara casei lui Carrie si lumea ingusta, trista, intunecata si imbacsita de teroarea fanatismului religios si a stigmatelor insangerate si a dulapului-pedeapsa din casa White este cu mult mai pregnant aici, in viziunea regizoarei Kimberley Peirce (imi amintesc de inca o performanta a sa cu Boys Don’t Cry), care se dovedeste fina si inteligenta profesionista..

Uimitor a fost pentru mine faptul ca desi cunoasteam si imi reaminteam firul epic al romanului, am sorbit cu atentie vie si cu apreciere fiecare noua scena a filmului, emotionata si deloc vexata de straturile memoriei!

Iar scenele finale, de varf, explozive, beneficiaza de o atmosfera construita cu multa intelepciune, fara exagerari penibile, dar puternic-terifiante … pline de emotie, dar si de speranta ca lectia va fi invatata si lumea va deveni mai buna si mai curata pentru supravietuitori si pentru cei ce vor veni.

Cinematografia semnata de Steve Yedlin, ca si intreg Departamentul Make-Up au o contributie de clasa la realizarea acestui remarke BUN! Scenele finale … cum spuneam … sunt o dovada de profesionalism… Balul de absolvire, cu toate implicatiile, dar si fantastica confruntare pe sosea dintre Carrie si masina celor doi ingeri ai mortii … sunt o dovada in sensul celor spuse mai sus!

Un cuplu perfect ales – mama si fiica – Chloë Grace Moretz si  Julianne Moore, aceasta din urma dovedindu-se o actrita complexa, capabila de o paleta de trairi si reprezentari de mare diversitate, care o aseaza – dupa parerea mea – in esalonul de varf al doamnelor ecranului contemporan.

Foarte pe si in roluri, ingerul bun si ingerul rau – Gabriella Wilde (Sue Snell ) si Portia Doubleday (Chris Hargensen).

Coloana sonora semnata de Marco Beltrami (cu multe contributii in filme horror si de actiune) serveste bine filmul si iata o mostra, ascultati-o si luati aminte si la cuvintele: “Far beyond the universe can you hear my call …”

Nota: 8/10

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=j-VcPDkTySQ’]