Im Lauf der Zeit (1976) – Kings of the Road
Regia: Wim Wenders
Distribuția: Rüdiger Vogler, Hanns Zischler, Lisa Kreuzer
Retrospectiva Wim Wenders de la cinemateca locală ne-a prilejuit în această săptămână ocazia de a vedea filmul cel mai faimos din seria de ‘road movies’ realizată de Wim Wenders acum mai bine de patru decenii. ‘Kings of the Road’ (titlul original în germană este ‘Im Lauf der Zeit’, ceea ce ar însemna în traducere ‘de-a lungul timpului’) este în opinia mea una dintre capodoperele genului, un film de referință, un film al cărui frumusețe nu s-a atenuat în timp, ci dimpotrivă, pare să se fi accentuat și amplificat, căpătând sensuri noi din perspectiva timpului.
Comparația cu ‘Easy Rider‘ al lui Dennis Hopper se impune imediat. Sunt convins că Wenders a cunoscut și iubit acest film. Eroii săi întruchipați pe ecran de Rüdiger Vogler și Hanns Zischler nu sunt neapărat niște marginali precum cei jucați de Peter Fonda și Dennis Hopper, dar, ca și acestora, le pasă prea puțin de convențiile sociale și aleg drumurile ca mediu și mod de viață. Drumurile înseamnă fugă, dar și cunoaștere. Cunoaștere de sine, în primul rând. Drumurile înseamnă a lua viața așa cum este, înseamnă a întâlni alți oameni, a încerca să comunici, a lega între ele singurătățile. Din ‘Easy Rider’ și ‘Kings of the Road’ aflăm și înțelegem mai multe despre America de la sfâșitul anilor ’60 sau Germania de la mijlocul anilor ’70 decât din zeci de alte cărți sau filme.
Filmul lui Wenders are o a doua temă paralelă celei a drumurilor – este cea a cinematografelor în ruină. Unul dintre eroii filmului trăiește din întreținerea aparatelor de proiecție din cinematografele vechi din micile localități ale Germaniei rurale. O meserie care devenea din ce în ce mai inutilă. Wenders anticipează aici cu mai bine de un deceniu minunatul film ‘Cinema Paradiso’ al lui Giuseppe Tornatore. La 30 de ani după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, Germania ruinelor era pe cale de dispariție, dar odată cu ea dispăreau și semne și simboluri al unui mod de viață care nu avea numai aspecte negative. Cele două personaje ale filmului, aparent debusolați într-o lume dominată de ordine, sunt de fapt simboluri ale unei libertăți pierdute.
‘Kings of the Road’ durează trei ore, trei ore petrecute într-un camion, pe drumuri de țară de-a lungul vremelnicei frontiere dintre cele două Germanii, între cinematografe deja în ruină, sau care dacă încă funcționează, sunt fără spectatori. Nu se întâmplă, aparent, prea multe în film. Și totuși cele trei ore trec repede, ca într-o vrajă, căci fiecare minut este plin de substanță artistică, plin de viață.
