Câinele japonez (2013)

Câinele japonez (2013)

Regia: Tudor Cristian Jurgiu
Scenariul: Ioan Antoci, Gabriel Gheorghe, Tudor Cristian Jurgiu
Distributia: Victor Rebengiuc, Serban Pavlu, Kana Hashimoto, Toma Hashimoto, Ioana Abur, Alexandrina Halic

Iesind de la vizionarea pentru presa a filmului “Cainele japonez” si dupa Conferinta ce i-a urmat, am auzit urmatoarea exclamatie: “Mai avem si lucruri bune pe lumea asta!” 🙂

Intru totul de acord!  Si nu din spirit de imitatie, ci pentru ca filmul in cauza a avut un oarece efect terapeutic asupra mea … mi-a dat inca o gura de oxigen-speranta in prezentul si viitorul cinematografiei romanesti. “Noul-Noul Val, care vine dupa Noul Val”, cum a spus dl. Valerian Sava!

Simplu, curat, cinstit, fara farafastacuri, asezat in matca satului romanesc si a mentalitatii locuitorilor sai.

Nascut undeva prin anul 2008 de sub condeiul unui student la teologie, Ion Antoci din Iasi (premiat de altfel cu Premiul Krzysztof Kieslowski pentru cel mai bun scenariu din Europa Centrală şi de Est, în programul ScriptEast 2009 si inainte de această distincţie, Ioan Antoci a câştigat în anul 2008 și Premiul HBO pentru cel mai bun scenariu de lungmetraj, la Concursul Naţional de Scenarii organizat de HBO România în parteneriat cu TIFF) si inspirat dintr-o stire a unui post TV, scenariul a intrat in atentia lui Tudor Cristian Jurgiu care ne impartaseste :”Ce m-a atras de la început la scenariul scris de Ioan Antoci a fost simplitatea și ingenuitatea cu care era scris. Am încercat să păstrez această direcție și în realizarea filmului. Modul în care am restructurat scenariul, opțiunea de a păstra distanța în imagine, durata cadrelor, alegerile luate la montaj, toate au tins către o sobrietate a emoției pe care nu am încercat deloc să o evităm ci să o acumulăm în spatele suprafețelor și fețelor aparent reci și aspre.” Astfel se explica existenta a trei nume aplicate la rubrica scenariu!

Si Slava Domnului, zic eu, ca aceasta poveste a intrat sub ochii lui Tudor Cristian Jurgiu (si a Casei de productie Libra Film – cu Tudor Giugiu – Producator si Bogdan Craciun – Producator Executiv) si astfel s-a nascut pelicula de fata, care a avut premiera mondiala la San Sebastian in fata unei Sali pline-pline, care a rasplatit filmul dupa vizionare, cu aplauze indelungate. Victor Rebengiuc ne-a impartasit emotia si bucuria sa in fata acestei deosebite aprecieri si si-a amintit ca in urma cu 36 de ani un alt film in distributia caruia a avut rolul principal, Tanase Scatiu (Dan Pita), a fost prezent la San Sebastian in Festival.

“Cainele japonez” a fost selectat ulterior si la alte festivaluri, la Salonic, Varsovia, Mumbai si Istanbul.

Cine este Tudor Cristian Jurgiu am aflat scurt si concis din Mapa de Presa a Transilvania Film: “Născut la Mediaș în 1984, a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale în 2009. A regizat 4 scurt-metraje în timpul școlii. Unul dintre ele, Nunta lui Oli, a fost selectat în multe festivaluri și a luat câteva premii (Cel mai bun scurt metraj la Leeds – UK, Cel mai bun scurt metraj la Gala Premiilor Gopo – 2010). În 2013 a luat premiul trei în secțiunea Cinefondation a Festivalului Internațional de Film de la Cannes cu scurt metrajul În acvariu, filmul de master, care a fost apoi selctat la Uppsala și Zagreb. Tot în 2013 a terminat și primul său lung-metraj Câinele Japonez”.

Dar asa cum remarca plin de umor Victor Rebengiuc (si are Omul acesta un umor prompt si inteligent… extraordinar), filmul acesta se joaca de 3x cu Giurgiu/Jurgiu 🙂 Producator – Tudor Giurgiu, regizor Tudor (Cristian) Jurgiu si locul de filmare … la Giurgiu :).

Revenind la povestea filmului, atat de simpla si plina de substanta solida a satului romanesc si a traditiilor sale ancestrale, ea se prelinge intr-un firesc si o scurgere a timpului atat de naturala, atat de material aproape tangibila, incat spectatorul ajunge sa se cufunde si sa se contopeasca in fiecare cadru. Spectatorul este umbra lui “mos” Costache Moldu … umbra care se apleaca dimpreuna cu el, culegand resturile obiectelor de gospodarie iertate de vitregia inundatiilor, trage alaturi de el la nelipsitul carucior in care calatoresc aceste obiecte, se reflecta cu tristete in zidurile macinate ale casei batranesti distrusa de ape, se intinde muta de durere pe piatra mormantului Mariei, freamata de intrebari, de spaime si de neintelegeri pe intinsul pamantului gata a fi insfacat de lacomia “baronilor locali” …

Ca orice roman, ca orice om din universul acesta, mos Costache se confrunta cu problemele normale ale varstei si ale vietii: si-a pierdut sotia – de curand moarta, feciorul i-a plecat departe in lume – tocmai in Japonia, unde si-a gasit o slujba buna si si-a intemeiat o familie … colac peste pupaza … inundatiile i-au distrus casa si parte din agoniseala …Costache este un insingurat, dar nu este un om doborat! Este inchis in microuniversul sau, fara a fi prizonier, pentru ca este atent la tot ce se intampla in jur si capabil sa discearna, stie ca nu stie si nu stapaneste anumite uzante, pentru care fapt se fereste sa faca pasi indrazneti … Stie insa sa-si poarte cu demnitate varsta si sa admita schimbarile de timpuri. Spre deosebire de  alti tarani ai literaturii si cinematografiei romanesti – Ion sau Moromete …, la mos Costache titlul de proprietate asupra pamantului ajunge sa fie poarta eliberarii de datoria si de grija ancestrala a muncii specifice si chezasia unui ban deoparte pentru zilele ce le mai are de trait. Interesanta intorsatura in mentalitatea omului de la tara … Poate astfel au lucrat asupra acestei mentalitati anii in care a fost deposedat de proprietatea individuala asupra ogorului sau. Sau poate e doar intelepciunea!

Si inca o intorsatura inteligenta in mentalitatea lui mos Costache. Odata cu venirea fiului sau in sat, intovarasit de femeia sa japoneza si de pustiul lor simpatic – Koji (si este atat de emotionant si de plin de umor modul in care Costache-Rebengiuc il diminutiveaza pe nepot “Kojiţă, mai Kojiţă” 🙂 ), odata cu reapropierea dintre fiu si tata, odata cu apropierea batranului de sufletul si firea simpla si iubitoare a norei Hiroku, primeaza intelepciunea taraneasca a personajului principal. Mos Costache intelege ca fiul sau are un rost in lume, intr-o lume care l-a primit bine si cu bratele deschise, intelege ca loc de intors nu mai este posibil, in ciuda asteptarilor la care visase el, ba mai mult decat atata, probabil … si pentru el exista un coltisor acolo, departe, langa fiul sau … temporar sau definitiv. Mos Costache dezghioaca, strat cu strat, toate insingurarile sale. Poate este si “cainele japonez” una dintre cauzele puntilor noi create in familie si intre doua lumi! 🙂

Si am gasit grozava ideea distribuitorilor filmului de a crea, cu multa inteligenta de promovare, programul-mapa de prezentare a sinopsisului si a diskului insotitor, sub forma unui cap de catel cu urechi clapauge :). Il puteti admira in fotografia pe care i-am facut-o. Cu parere de rau, nu am putut fotografia si simpatica prajiturica realizata in ideea acelorasi urechi de catel. Am mancat-o!!! 🙂

Simplitate profunda! Ca o concluzie! Viata este simpla, daca ii intelegi profunzimea si sensurile. Si daca sti sa alegi calea dreapta pentru tine si pentru ceilalti.

Regizorul ne impartaseste in Mapa de presa: “Victor Rebengiuc a intuit perfect acest demers al nostru și a reușit să investească filmul cu exact nuanțele aflate între o răceală prea crudă și o exacerbare prea dramatică. Prestația sa a intrat într-un contrast emoționant cu cea a nepotului (Toma Hashimoto) și a candorii personajului său. “ DA. Victor Rebengiuc e un artist, ceea ce este mai mult decat un actor si este un om, ceea ce este mai mult decat un artist! Ca si Mos Costache, Victor Rebengiuc stie sa-si poarte varsta si sa-si onoreze talentul si omenia. Si Victor Rebengiuc este un bunic care ca si Mos Costache – s-ar duce pana la capatul lumii pentru a fi langa nepotul sau. J Un joc extraordinar al intregii echipe, pus in valoare de o cinematografie inteligenta care la randul ei pune in valoare povestea. O cinematografie care ne plimba prin fata ochilor cadre intristatoare ale dezastrului ramas dupa inundatii, cadre blande ale ulitelor satului, cadre vetuste ale caselor taranesti si ale interioarelor acestora, cadre realiste ale figurilor personajelor, puse in situatia de a comunica scurt si la obiect stari emotionale simple si firesti. O cinematografie (Andrei Butica) care m-a impresionat in mod deosebit in trei scene: una este aceea a urcarii/inaltarii satenilor catre slujba de la biserica, alta este vizita-dialog-mut a lui Costache la mormantul Mariei si a treia este scena dintre Costache si Ticu, pe zidul proiectat in noapte, cu sticla de bautura intre ei …

Pentru Serban Pavlu, inca un rol definitoriu in cariera lui cinematografica. Sobru, interiorizat (doar este fiul lui Costache J), dar bland si iubitor in acelasi timp. Un portret plin de umanism intelept. Si un record pentru Serban Pavlu, in doua zile consecutive, doua avanpremiere!

“Cainele japonez” NU are muzica pe coloana sonora. Doar finalul este insotit de un fragment din 12 variatiuni la « Ah vous dirai-je, Maman » compozitie a lui Mozart.

Insa, acolo, la tara, sunetele sunt foarte importante … ele spun multe despre viata si despre oameni. Astfel incat zgomotele satului … latraturile cainilor, mugetele vacilor, siroitul ploii si picuratul in ligheane prin gaurile acoperisului, cocosi si gaini, claxoane si motoare de camioane, lingura in strachina cu mamaliga si branza, ciocanul pe tabla acoperisului …carutul tras pe ulita …ce alta muzica-coloana-sonora mi-as fi putut imagina! Sau dori! Excelenta optiune a regizorului!

Mergeti, oameni buni, sa vedeti “Cainele japonez”! Din 18 octombrie pe ecrane! Mergeti sa il aplaudati pe Victor Rebengiuc si pe toti aceia din jurul sau. Si pe tanarul care a debutat cu dreptul in lungmetrajul cinematografic, Tudor Cristian Jurgiu. Ii voi urmari viitorii pasi :).

Nota: 8.5/10

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=ghNAZtYg6Rg’]