Buna! Ce faci? (2011)
Regia: Alexandru Maftei
Scenariul: Lia Bugnar – dupa o idee de Alexandru Maftei
Distributia: Dana Voicu, Ionel Mihailescu, Paul Diaconescu, Ana Popescu, Ioan Andrei Ionescu
Imaginea: Radu Aldea
Muzica: Dragos Alexandru
Haideti sa va prezint mai intai
NOTA REGIZORULUI
„Intotdeauna dorim altceva decat avem – fie el aparat foto, rochie sau partener de viata. Intotdeauna cautam in alta parte ce avem, probabil, foarte aproape de noi. Asta este tema care m-a atras la povestea unui cuplu care isi cauta fericirea in afara casniciei, chatuind cu un necunoscut.Mi-am propus sa fac un film de dragoste. Un altfel de film romanesc. Pe care sa-ti faca placere sa-l vezi. O poveste universala frumoasa, filmata inedit si ritmat, jucata cu caldura si umor. imi doream un film in care muzica sa fie foarte prezenta si speciala. Am vrut sa invoc putin magia cinematografului – atat de lipsita in ultima vreme pe la noi.Nu cred in filmul elitist si nici in cel comercial. Dar cred ca spectacolul cinematografic nu inseamna numai filmul de pe panza, ci si publicul din sala„. Alexandru Maftei
Si au mai subliniat regizorul impreuna cu scenarista, in cursul conferintei de presa postvizionare, ca acest film ofera o „alternativa la realitate”, ca „este o fictiune” si pana la urma „o emotie, o poezie”.
Insa luand in consideratie faptul ca lucrurile chiar se intampla si asa in viata (oarecum si partial chiar s-au intamplat, ideea fiind inspirata de un fapt real relatat in presa cu ceva timp in urma), fictiunea este de fapt realitate, pentru ca mai devreme sau mai tarziu, tot ceea ce ne pare a fi fictiune, se transfera in viata de langa noi, ba chiar putem deveni personajele acestor intamplari.
Cei doi soti ai povestii, relativ tineri si traitori in buricul unui oras si a unei contemporaneitati imediate sunt construiti conform tiparului unei familii „intepenite in proiect”; doua personaje blazate, terne, fara aspiratii profesionale, fara socializari, cu Revelioane vesnic petrecute impreuna in apartament– dar din ce in ce mai separat – fara a deschide macar sticla festiva de sampanie uitata in frigider – neinteresati sa mai comunice nici spiritual si nici macar sexual.
Ciudat, extrem de ciudat, pentru ca cei doi par a avea lecturi elevate (dar poate ca tin in fata ochilor – in pat – acele carti valoroase, doar pentru a ademeni mai repede somnul), el este muzician – prin urmare se presupune un nivel intelectual ceva mai elevat, ea – „frumusica” – si-a abandonat visul de a deveni psihoterapeut si a esuat intr-o mica unitate gen „Nufarul” – si repet, cuplul se rezuma la a fi un fel de marionete manate prin viata, fara a o trai cu adevarat si fara a mai fi constiente una de cealalta. Un singur scop comun pare a-i anima, dar si atunci actioneaza stingher, improvizat si parca rupti de realitate – copilul. Pustiul lor pe pragul celor 18 ani plini de forfota hormonilor este in plina expansiune experimentala 🙂 Si experimenteaza la greu sexul iepuresc, cu orice amatoare si cam pretutindeni unde are ocazia, pana intr-atata incat il duce capul sa-si construiasca o cariera de mare star de filme porno 🙂 Si acest pusti este viu, este atent, observa, vede prapastia creata intre parinti si culmea, incepe sa-si banuiasca mama cum ca „ar calca pe de laturi” :).
Dumnezeule mare, ce inseamna acest pe de laturi! 🙂 Celor doua personaje, fiecaruia separat, prin intermediul colegului de orchestra (el) si prin intermediul subordonatei de la spalatorie (ea) – li se releveaza spatiul vitual pus la dispozitie de computer/internet – mai specific – chatuirea cu cate „o persoana ideala”. Cei doi intermediari, plini de viata si in plina vanatoare de iubite/iubiti/sex, actioneaza precum niste veritabili traficanti care isi imping spre drog victimele. Pentru ca cei doi Gabi (pe el il cheama Gabriel si pe ea o cheama Gabriela) devin dependenti pe chat, unul de celalalt, in deplin anonimat. Ca asa a tras de sforile lor de marioneta soarta, i-a cuplat pe chat de la prima lor „navigare”. Si chiar sunt amuzante, induiosatoare si halucinante dialogurile celor doi de pe net: el afirma: „navighez” si ea il intreaba: „esti marinar”, urmand raspunsul lui – o replica si mai mareata: „e prima oara cand o fac cu cineva” :). Novici, novici…. insa au valentele libere si fluturasii incep sa le zboare prin stomac, se pare ca se indragostesc „in blind” si de aici incep sa se rostogoleasca situatii si replici care insufletesc marionetele. „Buna! Ce faci?” devine deschiderea spre lumea lor intima. Realizatorii filmului au gasit o maniera interesanta si atractiva prin care ilustreaza obsesia si absorbtia celor doi Gabi in lumea lor virtuala. Ca in benzile desenate – replicile schimbate pe chat ii obsedeaza pretutindeni, le apar in fata ochilor chiar si la cumparaturile banale, dansand la piata pe suprafata cartofilor, sau a altor legume :). Fabulatiile le stapanesc imaginatia la greu: el se inchipuie tinta atentiei pe strada a numeroase specimene feminine, la fel si ea se viseaza in atentia unor macho men pe strazile urbei.
Pentru el, tastele computerului devin precum clapele pianului, intalnirea in spatiul virtual devine „intamplarea mea cea mai pretioasa”.
Si ii vezi pe cei doi „romantici tarzii”, batand cu ravna covoarele casnice la batatorul din curtea blocului, gandind fiecare „m-am indragostit de tine” 🙂
Sau o vezi pe ea in micul balconas al bucatariei, privind cu nostalgie la luna de pe cer, in timp ce el o intrerupe intreband-o „unde este unealta de desfundat chiuveta” 🙂 Alaturarea starilor euforice intime ale celor doi, cu prozaicul zilnic domestic, este de mare haz, dar ganditi-va…este cat se poate de reala… se intampla… se intampla sa traim in doua planuri paralele. Care este insa viata cea adevarata? Cat conteaza anii din urma? Unde zboara ei?
Muzica lui Mozart intovaraseste toate aceste convulsiuni. Saracul Mozart 🙂
Astfel incat cei doi incep sa doreasca sa se cunoasca, vor sa se intalneasca … din afara ecranului, par cazuti din luna, par a actiona artificial. Pare a le fi umilitoare ideea adulterului, insa fiecare in parte se imbraca cu grija – isi ia in dotare cate un trandafir spre buna recunoastere si din nou soarta isi baga codita si ii aduce fata in fata in preajma Cismigiului. Pe rand, cei doi trandafiri – martorii tradarii – sunt abandonati discret pe aleile parcului. Si cei doi iau impreuna autobuzul spre casa, stau unul in spatele celuilalt pe scaunele vehiculului, atat de tristi, atat de instrainati. Inimile lor sunt fiecare catre „iubitul virtual”…neintalnit. Sunt 2, dar de fapt sunt 1 + 1 in autobuz.
In scurt timp insa, realitatea devine patetica si adevarul iese la iveala; o noua intalnire pusa la cale, ii aduce pe cei doi fata in fata, in parc, cu trandafirii tradatori in mana!
Te astepti la o discutie, o recunoastere, o reconciliere…
Nimic din toate astea!
Gabi-El se muta intr-o garsoniera, singur si pare a se reconcilia macar cu devenirea lui profesionala…nu mai este omul care intoarce filele partiturii solistului marilor concerte. Se reintegreaza in orchestra, macar si la talgere!
Gabi-Ea, incepe niste cursuri de psihoterapeut, prin urmare isi readuce la suprafata determinarile tineretii.
In toata aceasta realitate-ireala, cel care isi regaseste busola prin propria putere si vointa, perfect paralel cu experientele halucinante ale parintilor, este pustiul, Vladimir – caruia „ii vine mintea la cap”, renunta la un viitor de star porno in favoarea studierii aprofundate a fizicii – ba chiar pana la participarea cu succes la olimpiadele de materie – ei…dar motivat tot de mugurasii unei iubiri pentru „tocilara” colega Jipescu Miruna 🙂 Cu care convine „sa si-o puna” abia cand vor ajunge la Venetia, in postura de participanti la Olimpiada Internationala :).
Viitorul celor trei personaje ale acestei familii? Viitorul celor doi soti?
O varianta poate fi aceea oferita de linia de chat care ne apare in fata ochilor: „esti acolo? Da?”
O certitudine?
Certitudinile ni le construim fiecare!
In concluzie, un film plin de umanitate, sensibilitate si duiosie fata de niste oameni prinsi in situatii de viata cat se poate de posibile si plin de umor in fata reactiilor acestora!
O pelicula filmata foarte bine, cu o imagine frumoasa, relaxata, clara, vie, cu lumina si culoare calde. M-a incantat – culmea – sa vad scarile largi si frumoase ale unui bloc elegant interbelic – cu holurile pavate cu gresie in model colorat, identica cu cea din blocul meu :).
Cei doi actori – Dana Voicu, Ionel Mihailescu – sunt naturali, reusesc sa fie extraordinar de naturali chiar si in scenele in care par rupti de realitate, in care sunt marionete artificiale, chiar transmit aceasta stare.
Pot fi cu usurinta – vecinii mei, sau ai dumneavoastra, sau fosti colegi de scoala….cam nauci ce-i drept, dar posibili 🙂
Dar am apreciat in mod deosebit pe alti doi interpreti – Paul Diaconescu si Ana Popescu – poate pentru ca rolurile lor sunt mai viguroase, mai temperamentale, mai veridice si pentru ca le-au construit cu substanta.
Am urmarit cu placere filmul, insa nu pot sa spun ca « iata marea cotitura » in cinematografia romaneasca ! Nici vorba! Nu ma indoiesc insa ca va avea spectatori, poate mai multi decat la cateva dintre enervantele filme americane din debutul acestui an :).
Nota: 7/10
Filmul poate fi vizionat pe CinePub.ro:
6 comments