Bridge of Spies (2015) – Podul spionilor
Regia: Steven Spielberg
Distribuția: Tom Hanks, Mark Rylance, Alan Alda
Din 27 noiembrie, mult așteptatul “Bridge of Spies” sosește în cinematografele din România. Cu o echipă fabuloasă, – Steven Spielberg ca regizor, frații Coen drept scenariști și Tom Hanks în rolul principal -, filmul este cu siguranță una dintre cele mai bune producții ale anului, fiind un potențial candidat la premiile Oscar.
Anul 1957 ne înfățisează Statele Unite ale Americii într-o situație critică, pregătindu-se permanent pentru un razboi iminent. Avem de-a face cu o țară dominată de paranoia, unde copiilor le sunt prezentate la școală filmulețe cu privire la bombele atomice, iar măsurile de protecție în caz de război nu lipsesc din programa școlară. În aceste vremuri tulburi, când frica mișună pe străzi și în case, când oricine poate fi considerat spion, interceptarea de către serviciile secrete americane a unui agent sovietic reprezintă, în ochii cetățenilor, un adevărat motiv de bucurie. În astfel de situații, având în vedere pericolul continuu, judecata oamenilor este destul de simplă: orice spion (dușman al țării) trebuie executat cât mai rapid, fără ezitare. Însă tocmai aici apar problemele: având în vedere diferențele fundamentale dintre ideologiile celor doua mari puteri aflate în conflict, SUA și URSS, ambele urmăresc, la un nivel, ce-i drept, formal, nu doar evidențierea supremației militare, ci și a celei ideologice, fapt pentru care America nu-l poate executa fără rezerve pe spionul sovietic Rudolf Abel (Mark Rylance), deoarece, în mod normal, acesta are dreptul la un proces corect.
În acest cadru, apare James Donovan (Tom Hanks), un reputat avocat care este desemnat să-l apere pe Rudolf Abel. Acestă sarcină, care în aparență nu pune nicio problemă, îi schimbă viața complet lui Donovan. În plin Război Rece, cu o întreagă țară implicată emoțional, dornică de sânge, care freamătă în făța televizorului ori de câte ori sunt prezentate știri despre acest proces, apărarea unui spion sovietic de către un avocat emotiv, pentru care deontologia juridică este o credință vie, reprezintă un adevărat calvar. Pe măsură ce procesul avansează, problemele devin din ce în ce mai mari. Donovan, în încercarea sa de a-și face corect meseria, se împiedică treptat de judecatori, șefi și chiar CIA. Mai mult decât atât, se trage asupra casei sale și, într-un final, pierde suportul propriei familii. Animat atât de propria conștiintă, cât și de admirația ce se naște pentru Rudolf Abel, care se dovedește a fi o persoană demnă de respect, cu principii solide și cu un comportament exemplar într-o astfel de situație, James Donovan reușește, într-un final, să împiedice executarea lui Abel, transformând sentința în închisoare pe viață. Deși aparent lucrurile se liniștesc, o mișcare greșită a Statelor Unite retensionează relațiile cu URSS și, cu această ocazie, Donovan este pus din nou într-o situație limită.
Filmul este captivant pe toată durata sa, însă acțiunea este destul de previzibilă, iar scheletul filmului este unul clasic, perfect pentru un Oscar. Cu toate astea, filmul poartă semnătura lui Spielberg și înfățisează foarte bine atmosfera din timpul Războiului Rece, fapt ce-l face, pe lângă alte calități, un must-see. Recomand!
Nota: 8,5/10
[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=2-2x3r1m2I4′]
1 comment
Un fim superb cu siguranta ! cel putin asta e parerea mea si o sustin!
Multumim admin.