Breaking News (2017)
Regia: Iulia Rugina
Scenariul: Oana Rasuceanu si Ana Agopian
Distributia: Andi Vasluianu, Voica Oltean, Dorin Andone, Dorian Boguta
Produs de: Hai-Hui Entertainment si Libra Film Production, cu sprijinul CNC.
Producator Tudor Giurgiu, Producatori executive: Oana Giurgiu si Bogdan Craciun
Am vizionat in avanpremiera un film despre care am aflat mai apoi ca el s-a conturat, copt si maturizat pe parcursul a zece ani, deodata cu maturizarea psihologica si profesionala a celor trei “vinovate” – Iulia Rugina, Oana Rasuceanu si Ana Agopian. Si zic ca – desi nu stiu si nu stim care ar fi fost rezultatul imediat, fara acesti ani de a fasonare a ideii – a fost bine si a iesit un produs final apreciabil.
De ce? – Pentru ca surprinde momentul contemporan al aviditatii dupa “breaking news” cu orice pret, goana nebun-morbida dupa evocarea la inmormantari a celor dusi tragic – fara ca “evocatorii” sa aiba de cele mai multe ori, ceva concret si simtit a spune; – si pentru ca subliniaza instrainarea existenta in colective de munca, unde fiecare isi executa bucatica de sarcina, in colaborare cu ceilalti, dar in totala necunoastere a celuilalt, supusi unui mecanism adeseori dezumanizant. Si nu vorbesc despre o cunoastere de suprafata, ci de una profunda, umana.
Filmul nu ne serveste pe tava ideile realizatorilor … nu te intrebi ca la scoala “ce au vrut sa spuna acestia”. Filmul te lasa sa vezi, sa intelegi, sa gandesti si sa tragi singur concluziile.
Reporter-operator – o simbioza care trebuie sa functioneze perfect in mecanismul stirilor din industria media. Un mecanism care angrenat in colectivul celorlalti realizatori din redactie, trebuie sa surprinda si sa transmita profesionist, deotologic si poate si empatic, in timp real, stirea de interes general. Ceea ce noi stim ca nu se intampla din pacate, intotdeauna.
Atunci cand acest binom, reporter-operator, se farama ca urmare a mortii tragice a operatorului, intregul colectiv se afla in situatia de a-i evoca personalitatea, dar si in situatia in care se stiu extrem de putine date despre cel disparut. Doar ca “este vaduv si face naveta Mangalia-Bucuresti”.
Si de aici incolo, reporterul Alex Mazilu (Andi Vasluianu) porneste pe drumul cunoasterii celui disparut, dar intr-un fel special – si pe drumul propriei sale cunoasterii – si mai bine spus – recunoasteri. Poate purtand in minte si in suflet replica din primele scene ale filmului … “ce meserie de cacat”.
Ei nu chiar asa, pentru ca aceasta profesiune, exercitata “meserias”, fara obstructii si fariseisme si fara bocanci care calca pe suflete si sentimente si fara cate altele negative, este o profesiune onorabila, frumoasa si utila societatii.
Dimpreuna cu reporterul Mazilu, il cunoastem pe operatorul Andrei Paraschiv, pe fiica acestuia, Simona, pe alti membrii ai familiei si pe oameni cu care cel disparut s-a intersectat in viata sa. Il conturam din franturile sale de viata … pasiunea pentru muzica buna, discuri, CD-uri, fotografii, locuri in care a activat, casa in care a locuit …
Si il percepem ca pe un tip insingurat, dar profund.
Definitoriu pentru mine, ca spectator, a fost momentul in care “razvratita” sa fiica, Simona, rosteste “Sitting on the Dock of the Bay”, titlul unei piese de referinta a lui Otis Redding, unul dintre marii interpreti de soul si blues American, ale carui piese mi-au leganat adolescent si tineretea si pe care il ascult si astazi. De altfel, genericul de final curge pe aceasta superba piesa.
I’m sittin’ on the dock of the bay
Watchin’ the tide, roll away
I’m sittin’ on the dock of the bay
Wastin’ time…
Piesa aceasta spune tot ce este de spus despre Andrei Paraschiv, personajul care trebuie evocat de catre colegul sau. O tactica subtila, prin care realizatorii filmului ne indica o cale de definire a personajului. Si sunt curioasa a cui a fost aceasta “gaselnita”. Si imi pare rau ca la sesiunea de Q&A nu mi-am clarificat problema.
Inca o cale de definire a personajului este aceea prin care copila acestuia, Simona, cu toate bosumflarile, razvratirile, deraierile de limbaj, atitudinile de fronda pusteasca – contureaza relatia fiica-parinte. Extrem de copata la minte, inteligenta, talentata muzical, dar si roasa de gelozii, Simona sufera profund. Insa la un moment dat, toata suferinta ei rabufneste cu preamasura intr-o evocare probabil de mare sinceritate si emotie. O evocare filmata de Mazilu.
Realizatorii aleg sa nu prezinte decat preambulul acestei evocari si bine fac. Pentru ca in felul acesta nu mizeaza pe sensibilizarea ieftin-emotiva a spectatorului, ci pe propria constructie si intelegere a povestii.
Aici chiar este vorba despre maturizarea psihologica a scenaristelor si a regizoarei si bravo lor pentru subtilitatea acestei decizii.
Pelicula castiga mult si datorita altui membru de vaza al echipei, directorul de imagine Vivi Dragan Vasile, care decupeaza cadre superbe, definitorii si ele pentru arhitectura si intelegerea vietii acestui film. Scena dintre Mazilu si Simona pe plaja, reprezinta un exemplu de pura frumusete cinematografica.
Inca un castig in contul filmului il reprezinta binomul Andi Vasluiana si Voica Oltean. Daca Andi Vasluianu este deja un actor cunoscut si apreciat, care transmite personajului sau stari complexe, clarificante in final intru ideea ca experinta de viata traita te implica psihologic si emotional si te “reformateaza”, te schimba, te impinge la o noua cunoastere si recunoastere, eleva liceului “Dinu Lipatti”, castigatoarea castingului, este o surpriza. Are talent. Spontaneitate, profunzime artistica, transmite, este credibila. Este Simona! Si binomul functioneaza perfect.
Amandoua personaje “se trezesc” la o realitate pe care invata sa si-o assume.
Un film pe care trebuie sa il vedeti! Sunt curioasa cum il veti percepe si as fi interesata sa postati impresiile voastre pe blogul nostru.
Si acum iata va propun un video interviu cu Andi Vasluianu:
