Boyhood (2014) – 12 ani de copilărie
Regia: Richard Linklater
Distribuția: Patricia Arquette, Ethan Hawke, Ellar Coltrane, Lorelei Linklater
Sincer, nu cred că acest film mai are nevoie de introducere. Chiar dacă premiera în România va avea loc pe data de 6 Februarie consider că filmul deja a încântat multe suflete, în special pe cele pasionate de arta cinematografică, care știu că Boyhood are deja 6 nominalizări la Oscar și 3 Globuri de Aur pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor și cea mai bună actriță într-o dramă. Și cum să nu recunoști un astfel de film și să nu-l premiezi când atât acțiunea, cât și realizarea lui se întinde pe parcursul a 12 ani, cu aceeași actori.
A fost o dezvoltare la unison, o descoperire a lumii de către sensibilul Mason (interpretat superb de către Ellar Coltrane) și a puterii cinematografice de către talentatul Linklater (cunoscut publicului pentru Before Sunrise – 1995, Before Sunset – 2004 și Before Midnight – 2013). Regizorul își consolidează prin acest film statutul de observator al relațiilor interumane, statut deja dobândit prin seria de filme dedicate unor noțiuni atât de simple și totuși de o importanță covârșitoare pentru om. Prin această ultimă capodoperă, Linklater ne demonstrează că iubește viața, dar cel mai important, puterea ei de a ne oferi momentele necesare dezvoltării și interacțiunii interumane.
Filmul său se concentrează pe creșterea copilului Mason, de la primele zile din şcoala primară până la plecarea la colegiu. Mason este copilul prezentului, al societății trepidante în care trăim. Și, mai mult, reprezintă lecția de psihologie de importanța căreia suntem conștienți, dar la care amânăm să participăm. Mason încearcă să crească și să se dezvolte normal (cuvânt utopic de altfel) într-un mediu nefavorabil: o soră enervantă, doi părinţi divorţaţi, o serie de tați alcoolici, o mamă ambițioasă și cel mai important, o structură proprie mai delicată.
Partea frumoasă a filmului este că stereotipurile sunt oarecum inversate. Dacă la început ești pornit ca spectator împotriva tatălui ce nu reușește să se maturizeze pentru a avea grijă de familie, pe parcurs nu poți să înțelegi ce este în mintea mamei când vezi alegerile pe care le face. În cele din urmă îi dai dreptate tatălui care, într-un moment de inspirație părintească, îi spune lui Mason că toată lumea ar fi fost fericită dacă mama lui nu și-ar fi dorit chiar atât de repede un soț matur. Bine, biata mamă (Patricia Arquette ce și-a adăugat un Glob de Aur în palmares pentru această performanță) ar fi trebuit să aștepte vreo 12 ani!
Chiar dacă este catalogat drept dramă și pe alocuri, ca spectator, trăiești cu spaima că nu vei putea ocoli întâlnirea cu tragicul nici în acest film (având anumite așteptări setate de stereotipurile ce inundă filmul mainstream), Boyhood este un film matur, cu vorbe de duh și momente comice, un tablou de familie.
Filmul este o capodoperă pentru că vorbește despre ceea ce pune în mișcare viața, despre om și despre relațiile interumane, despre efectul acțiunilor altora asupra noastră și asupra psihicului nostru. Dar este și despre puterea noastră distructivă. Creăm și distrugem în același timp.
Ar fi multe probabil de spus despre Boyhood, dar precum viața, este genul de film ce trebuie trăit pentru a-l înțelege pe deplin. Nu poate fi privit de undeva de pe margine și pe baza unor păreri primite de la cei care se află în prima linie să-ți faci o părere despre ce înseamnă viața, cea de zi cu zi, cu care mulți nu interacționăm cu adevărat, preferând să trăim într-un glob de sticlă.
Notă: 10/10
[yframe url=’https://www.youtube.com/watch?v=IiDztHS3Wos’]
1 comment