Belle de jour (1967) – Frumoasa de zi
Regia: Luis Buñuel
Distribuţia: Catherine Deneuve, Jean Sorel, Michel Piccoli, Geneviève Page, Pierre Clémenti
Filmele mari le poţi vedea şi mai târziu, mai ales dacă ai avut o copilărie şi o adolescenţă cu prea puţine filme, când cei din jur nu erau atât de atraşi de fenomenul cinematografic şi se mulţumeau cu casetele video comerciale sau cu filmele de la televizor (aşa puţine câte erau). Aşa că am ajuns din întâmplare zilele acestea la un DVD cu „Belle de jour”, deşi eram conştient de mult timp că trebuie să îl studiez mai atent pe Luis Buñuel, despre ale cărui filme nu prea am scris aici (cu excepţia notabilă, pentru mine, a lui „Robinson Crusoe„): concluzia mea este, spusă încă de la început, este că acest film merită văzut, mult mai mult decât merită povestit.
Am regăsit filmul şi în topurile cu privire la cele mai bune filme erotice ale tuturor timpurilor. Este greu să spunem acum, după atâţia ani de la apariţie, dacă filmul mai este erotic sau şi-a pierdut din savoare. Pe de o parte, avem parte de scene în care Catherin Deneuve apare dezbrăcată, în ţinute sexy sau seminude, pe de altă parte, lipsesc cu desăvârşire scenele de sex, care există undeva în spatele uşilor închise şi sunt induse spectatorilor prin metoda omisiunii. Un film cu aromă fetişistă, pentru că în centru nu este neapărat sexualitatea, ci ascunderea ei în spatele hainelor, în spatele unui apartament transformat în bordel, în spatele unui conac unde „contele” doreşte o experienţă sexuală abia ghicită cu o moartă.
Nu trebuie uitată nici părerea lui Bunuel despre filmul său, din punct de vedere al sexualităţii: el însuşi a spus despre „Belle de jour” că este „pornografic” (pentru epoca sa, am adăuga noi), dar că el explorează în acelaşi timp „erotismul cast”.
Dacă singurul personaj feminin analizat atent este cel al lui Severine (Catherine Deneuve), bărbaţii roiesc în jurul ei, care de care mai diferit şi care de care mai misterios decât ceilalţi. Soarta acestora, necunoscută şi după final, emoţia stârnită de ei în inima unei femei care nu poate decide încotro să meargă viaţa ei mi-au adus aminte de romanul „Miramar” al lui Naghib Mahfuz, unde acţiunea se petrecea tot într-un spaţiu închis (pensiunea faţă de bordel), unde personajul feminin atrage simpatii şi antipatii, unde ea nu ştie, până în ultimul moment, încotro să se împartă şi ce vrea de la viaţă.
Cum spunea, „Belle de jour” merită văzut, mult mai mult decât merită povestit.
Nota: 8,5/10
Despre film, a scris şi colegul meu Dan, care i-a acordat nota 9/10. Iată cuvintele lui:
„Întâlnirea dintre Luis Bunuel – marele regizor spaniol aflat aproape de sfârşitul carierei sale, care a început ca partener al lui Dani în realizarea filmului suprarealist „Câinele andaluz” şi a avut finalul ca realizatorul a unora dintre cele mai bune filme despre moralitatea burgheziei – şi Catherine Deneuve, una dintre cele mai bune şi mai frumoase actriţe franceze, aflată la începutul carierei sale, este cu adevărat explozivă.
„Belle de jour” este povestea unei tinere femei, victimă a abuzului în copilărie, care s-a căsătorit recent, dar care în acelaşi timp nu găseşte satisfacţia în căsnicie şi găseşte refugiul şi împlinirea în fanteziile sale masochiste lucrând ca prostituată. Ambiguitatea morală a poveştii poate să nu pară atât de nouă în zilele noastre, dar care supravieţuieşte bine trecerii timpului datorită interpretării de calitate şi a stilului foarte rezervat aplicat de Bunuel în spunerea poveştii.
Cele mai bune părţi ale filmului sunt cele care ilustrează amestecul dintre realitate şi fantezie, care plasează fragilitatea egocentrică a personajului principal în contextul viselor şi dorinţelor sale. Deneuve este tânără şi frumoasă, dar în acelaşi timp este deja matură şi stăpâneşte perfect talentul său de actriţă în unul dintre cele mai bune roluri ale carierei sale.
Nota: 9/10″
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=FJXLCYZMGQ8′]
