Barbarella (1968)
Regia: Roger Vadim
Distribuția: Jane Fonda, John Phillip Law, Anita Pallenberg, Marcel Marceau
Roger Vadim a realizat ‘Barbarella’ în 1968 cu un buget estimat la vreo 9 milioane de dolari. Stanley Kubrick a realizat în același an ‘2001, A Space Odyssey’ cu un buget estimat la 12 milioane de dolari. Amândouă sunt filme de science-fiction. Cam aici se oprește comparația. Regizorul francez a rămas în istoria cinematografiei prin numărul impresionant de soții și partenere care au fost vedete de prim plan ale ecranului francez și international. Pe câteva dintre ele, chiar dacă nu el le-a descoperit, se poate spune că el le-a îndrumat și le-a poziționat ca simboluri de frumusețe în filme concepute pentru ele sau în jurul lor. Cu ‘Barbarella’ lucrurile s-au petrecut puțin altfel. Producătorul Dino De Laurentis i-a propus scenariul lui Brigitte Bardot care a refuzat, și apoi lui Jane Fonda, care era la apogeul frumuseții și al succesului și înainte de implicarea politica și militantismul care aveau să-i marcheze atitudinile începând cu deceniul următor. Actrița americana a acceptat cu condiția ca filmul să fie regizat de soțul ei de atunci. Adică de Roger Vadim. Acesta l-a transformat în cel mai tipic produs Vadim, dar și într-un film ciudat, care se bucură de participarea câtorva actori și colaboratori de valoare. Asta nu-l împiedică de a fi un dezastru, dar este unul dintre acele dezastre cinematografice pe care un cinefil merita să le vadă ca să creadă.
Acțiunea se petrece în secolul 41. Pământul este unificat într-o Republică care trăiește în pace și armonie, armele de foc au devenit o raritate, iar sexul se face prin atingerea palmelor după teste psihologice riguroase. Mai exista însă și Răi, dar aceștia se află pe alte planete și se ocupă cu fabricarea de mașini de ucis prin placere și de răpiri de savanți. În căutarea unuia dintre aceștia, Durand Durand – inventator al unei mașini de distrugere ultra-puternice -, președintele Pământului o trimite pe astronauta Barbarella. Aterizata pe planeta unde Sodoma și Gomora au renăscut în orașul SoGo, superba blonda se vă confrunta cu numeroase pericole și tentații.
Povestea – inspirată din cărți de benzi desenate – este doar un pretext pentru diferitele situații în care Barbarella își pierde veșmintele, capătă altele noi și învață să facă sex în mod ‘barbar’, ca altădată. Filmul își merită clasificarea primită ca unul dintre cele 100 cele mai amuzante filme proaste din istoria cinematografiei, dar oare scenariul este mai stupid decât cel al multor alte filme inspirate de comics produse recent? Cel puțin aici intenția de comedie și parodie este evidentă. Efectele speciale par primitive, dar este clar că nu autenticitatea a fost scopul realizatorilor, intenția fiind de a crea o lume de carton în stilul filmelor lui Melies. Partea erotică este foarte ‘soft’ după criteriile actuale. Distribuția este surprinzătoare. Jane Fonda își etalează mai ales calitățile fizice, dar apar în film actori ca David Hemmings (la puțin timp după ‘Blow-Up’), Ugo Tognazzi, excelentul Milo O’Shea și genialul mim Marcel Marceau (într-un rol vorbit!). Imaginea creată de Claude Renoir este o explozie fauvistică de culori care prinde în cadru decorurile intenționat teatrale. Muzica lui Bob Crewe și Charles Fox însoțește imaginea cu accente grotești, în stilul acompaniamentului filmelor mute. Concentrarea de talente este evidentă, actorii și cineaștii s-au distrat în stil de vodevil franțuzesc și cei care se vor lăsa antrenați și vor abandona căutarea vreunei logici riscă chiar ca acest film să le placă.
Nota: 4/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
