Barbara (2012)

Barbara (2012)

Regia: Christian Petzold
Scenariul: Christian Petzold, Harun Farocki
Distributia: Nina Hoss, Ronald Zehrfeld, Rainer Bock, Jasna Fritzi Bauer

7 premii adjudecate (printre care Silver Berlin Bear – 2012 pentru regizor) si 14 nominalizari la festivaluri internationale de gen.

Intotdeauna am observat diferentele dintre regimurile de teroare securista dintre Romania si alte tari europene din lagarul socialist si aceasta am facut-o mai ales prin intermediul filmelor si al literaturii. Daca ma axez exclusiv pe Romania versus Germania, concluzia mea este ca diferenta dintre securitatea romaneasca si STASI apasa mai greu si mai intunecat asupra celei RDGiste, poate si din cauza mioriticului spirit valah in comparatie cu rigiditatea sinistra a spiritului teutonic al ordinelor ce trebuiesc executate, cuplata cu cizma sovietica indelung apasata pe grumazul esticilor nemti.

Insa, una peste alta, in tot lagarul socialist, omul cu omenia sau neomenia lui a scris istoria, cu micile gesturi de ajutorare sau de lasa/perversa tradare,  cu curaj, cu lacrimi si cu sange.

Daca „Das Leben der Anderen” din 2006 al regizorului Florian Henckel von Donnersmarck venea sa ne descrie in amanunt intregul mecanism de intimidare, de oprimare si de pedepsire, intovarasit de portrete ample ale executantilor zelosi si ale victimelor regimului, in Barbara constructia este de o maniera mai subtila. Povestea, in esenta, este la fel de dramatica… regimul ii pedepseste la fel de cainos pe cei ce vor sa paraseasca RDG-ul sau gresesc incalcand in alte feluri ordinea sociala-politica-profesionala, regimul ii placheaza strans in mediul ostracizant-provincial in care sunt implantati pentru a-si spala pacatele, regimul indeamna populatia civila sa imbrace  haina delatoare… fiecare om devine “ochiul si timpanul” securitatii…

Atmosfera provinciala a localitatii de la malul Marii Baltice, in apropiere de Rostock este rece, trista, umeda si vantoasa, iar privirile oamenilor, deopotriva scormonitoare, dar si tematoare.

Pentru tanara doctorita Barbara, cu o cariera promitatoare la spitalul Charite din Berlin, acesta este locul unei detentii in libertate, dupa incarcerarea la care fusese supusa ca urmare a cererii de emigrare in Vest (pentru o casatorie din dragoste).

Povestea pare a se inchega intr-o lentoare cenusie, insa fiecare scena si cadru sunt atent selectionate pentru a construi atmosfera si caracterele personajelor. Si exista o mare atentie la detaliu antropologic si etnografic: de la locuintele saracacioase, la masini (Trabantel versus Mercedes si Volga ofiterului STASI)), la tigaretele de origine vestica, la imbracaminte, la hotelul chipurile luxos care adaposteste cetateni din RFG, pana la  personajele aparent liniare si sobre, aparent inregimentate, dar arzand de dorinta de a EVADA!

Chiar si gesturile personajelor vorbesc de la sine. Tinuta dreapta a Barbarei, autoinlantuindu-se cu propriile brate, pentru ca prin nicio miscare sau expunere catre exterior, sa nu permita inca o agresiune. Figura ei imobila, golita de sentimente, in fata repetatelor perchizitii si agresiuni corporale …Fricile de fiecare moment ale Barbarei, care ridica bariere in fata oricarei relationari umane; chiar si in fata colegului-medic Andre, care pare la fel de pedepsit si ostracizat de securitate, eroina filmului deszvolta aceeasi neincredere si aparare …

Problema este ca securitatea, STASI in speta, nu a putut ucide omenia acolo unde ea are un fundament sanatos. Asa cum nu a putut readuce omenia la suprafata – farama care o mai fi ramas – in calai, chiar si atunci cand soarta ii loveste crunt.  Pe acestia.

Si tot acest conglomerat psihologic, aceasta lupta pe care o numesc din nou – dintre vanator-vanat este prezentata cu multa durere si subtilitate in “Barbara”. Vanatul care reuseste sa pacaleasca vanatorul si face o alegere dificila, un sacrificiu – isi ofera victoria, libertatea – unei alte victime intr-o nevoie mai mare decat a sa. Superba rezolvare si final al filmului. Nu un final al povestii … pe care ni-l putem fiecare imagina in cateva variante.

O istorie grea si dificil de prezentat, insa maniera sobra, dar in acelasi timp plina de inteligenta empatica a regizorului, o apropie spectatorului. Filmul castiga mult si prin distributie.

Nina Hoss, o frumusete maiestoasa si trista, construieste o Barbara inteligenta, hotarata, cu o vie atentie si determinare in a-si implini destinul, o femeie pe care o vedem indragostita, dar care  cu febrilitate, actioneaza pentru a salva alte doua vieti.

Mapa de Presa de la Independenta Film, distribuitorul peliculei in Romania, citeaza cuvintele actritei:

“Mi s-a părut extraordinar să stau de vorbă cu actori care provin din Est, să-mi spună prin ce au trecut şi cum a fost pentru ei să trăiască acolo. Una dintre colege, care a fugit din Germania de Est, chiar a avut o experienţă similară cu cea a Barbarei din film. În anii ‘70, colega mea, actriţă din Est, se afla în turneu prin RFG. Era decisă să rămână acolo definitiv, să nu se mai întoarcă. Colegii şi prietenii ei însă organizau în aceeaşi seară o cină festivă. Aşa că a trebuit să mintă că va participa, deşi ştia foarte bine că nu va mai fi acolo la momentul cinei. Minciuna aceea precum şi apăsarea faptului că abandonează definitiv întreaga ei viaţă de până atunci o mai urmăresc şi acum...”

Si regizorul filmului impartaseste publicului roman faptul ca  “unul din filmele care l-au marcat a fost un documentar despre Revoluţia din România. Regizorul vest-german îşi aminteşte:

“Harun Farocki (şi Andrei Ujică – n. red.) a făcut Videograms of a Revolution (1992), despre România şi căderea lui Ceauşescu. Înainte să văd acest film obişnuiam să cred că de vină era Securitatea, poliţia secretă care montase microfoane peste tot, chiar şi în locurile în care nu te-ai fi aşteptat. Apoi regimul Ceauşescu a căzut. Şi s-a dovedit că totul era putred, cu sau fără microfoane. Toată frica şi presiunea aceea era între oameni. Aşa a funcţionat de fapt. Toată frumuseţea, dragostea şi libertatea au fost otrăvite de neîncredere şi suspiciune.

Asta a fost şi una din experienţele mele în urma vizitelor în Germania de Est. Domnea o mare neîncredere peste tot. Şi asta nu numai din cauza faptului că simţeai că Securitatea e peste tot, ci pentru că, în general, lumea îşi făcea următorul calcul: dacă le dau ceva, o să primesc şi eu ceva în schimb. Am simţit că filmul pe asta trebuie să se concentreze. Iată cum puterea, politica, regimul afectează dragostea între doi oameni.”

Filmul beneficiaza de aportul unui Director de imagine – Hans Fromm – care a simtit intens miza dramatica a actiunii si a investit-o cu cadre stranse asupra figurilor personajelor principale (atentie – ofiterul Volk Polizei Schütz e mult mai putin gratulata de camera 🙂 ), cu imagini largi ale naturii in freamat si jelanie, culminand cu secventele superbe, scurte si tensionate de pe tarmul Marii Baltice.

Si coloana sonora a lui Stefan Will actioneaza in acelasi sens si include superba piesa “At Last I Am Free” scrisa de Nile Rodgers si Bernard Edwards si interpretata de Chic.

Barbara este unul dintre acele filme care – cu inima stransa – trebuie neaparat vazute. Pentru ca trebuie sa stim, ca sa nu uitam. Si pentru ca este un film bine facut!

Nota: 8/10

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=q_Pn9zwhJtI’]