Bani negri (pentru zile albe) – Tuff Money, o producție HBO România, 2020
Regie și scenariu: Daniel Sandu
Distribuție: Alexandru Papadopol, Cristian Bota, Medeea Marinescu, Gavril Pătru, Valeriu Andriuță, Adriana Irimescu, Maruca Băiașu, Iulia Alexandra Dinu, George Constantinescu
Trebuie să recunosc că nu prea obișnuiesc să urmăresc filme românești în mod constant. Oricum, în niciun caz nu sunt genul de fan înfocat care își dorește să vadă o producție cinematografică autohtonă în secunda în care aceasta iese pe marile sau micile ecrane. Îmi rezerv dreptul de a nu detalia această alegere aici. Să considerăm doar că este una personală. Cu toate acestea, am tot urmărit pe Facebook anunțurile conform cărora HBO România va scoate un nou serial, producție proprie – Bani negri. Văzând distribuția care urma să contribuie la următorul demers artistic al lui Daniel Sandu, am devenit curios, chiar intrigat. Așadar, nu am putut decât să mă bucur când mi s-a propus să vizionez screener-ul oferit chiar de HBO și de a scrie, mai apoi, câte ceva despre noua lor producție.
Ei bine, nu mică mi-a fost surpriza să observ că mă aflu în fața unuia dintre rarisimele cazuri de serial/film românesc care îmbină o doză importantă de comercial (din cel pozitiv, care nu riscă să transforme totul într-un clișeic kitsch) cu un scenariu briliant, cu stil de cinematografie aflat la nivel occidental, cu un cast absolut impecabil și cu un regizor care a știut să adauge în opera sa câte puțin din cele mai importante aspecte artistice, sociale și chiar de psihologie a personajelor. Cu alte cuvinte, urmează să vă expun în linii mari, FĂRĂ spoilere, scurta, dar intensa mea experiență ca unul dintre primii și norocoșii beneficiari ai episoadelor din Bani negri (Tuff Money).
Daniel Sandu a impresionat deja publicul și criticii în urmă cu ceva timp – mai exact în 2017 – atunci când a lansat unul din cele mai discutate filme românești din ultimii 30 de ani: Un pas în urma serafimilor, o autobiografie artistică în imagini, bazată pe experiența avută în seminarul teologic al cărui absolvent este. Neasemănându-se cu nimic din ce exista în cadrul Noului Val al cinematografiei autohtone de până atunci, filmul lui Daniel Sandu a surprins atât prin subiect, cât și prin tratarea acestuia, prin modul de filmare, prin construcția scenariului și a personajelor. Și, desigur, a reprezentat și o rampă de lansare a unor foarte tineri actori care, mai apoi, și-au făcut apariția din ce în ce mai mult pe scenele și ecranele românești: Ștefan Iancu, Ilie Dumitrescu Jr., Cristian Bota. Ei bine, la trei ani de la lansarea filmului menționat, acesta din urmă a fost din nou ales de regizor, de data asta pentru a deveni unul dintre personajele principale ale serialului Bani negri, Ionel. Aici, acesta face creează un cuplu tragi-comic cu Alexandru Papadopol, duet ce parcă amintește de clasicii Stan și Bran, dar cu puternice accente balcano-valahe. Nu cred că aș fi putut să văd acest serial cu alți doi actori mai potriviți decât cei aleși de Daniel Sandu. Jocul lor din fiecare episod subliniază naivitatea și cinstea vecină cu prostia ce-i caracterizează pe cei doi tehnicieni de semafoare a căror poveste începe de la o glumă inocent de proastă (și care, după părerea mea, reprezintă acea scânteie de geniu de la care scenaristul a pornit în a depăna istoria la fel de strălucită a celor doi bărbați).
coVreau să vă pregătesc pentru o întâlnire ce va putea părea șocantă pentru unii dintre voi, căci vă veți întreba: „Doamne, oare noi trăim într-așa o societate strâmbă și strâmbată de vremuri și de situații?” Alții vor afirma, poate, că serialul scris și regizat de Daniel Sandu este o pură ficțiune și că așa ceva nu se poate întâmpla la noi, cu atât mai mult într-un orășel liniștit de provincie. Permiteți-mi să vă contrazic și să subliniez importanța unui asemenea demers artistic precum cel întreprins de regizor și de casa de producție. Cred că este mai important ca niciodată să acordăm atenție corupției, sărăciei, delăsării și „bolii” naționale numită lipsă de punctualitate (nu doar temporală, ci și morală). De altfel, una din temele ușor adiacente intrigii principale este aceasta din urmă și este tratată cu subtilitate, dar cu franchețe, în același timp, prin invenția Mariei, fiica lui Doru (Alexandru Papadopol), acel ceas-minune balcanic denumit cu umor „Ceasul Maiacuș”. Căci, se știe bine, unul din cuvintele cel mai des întâlnite și cu cel mai nerespectat sens propriu este „imediat” (sau traducerea lui artistică, „mai acuș”). Mai mult, așa cum declara chiar Daniel Sandu într-un scurt interviu, Bani negri reface într-o anumită măsură universul lui Franz Kafka, transpunându-l într-o mică localitate românească și asezonându-l din plin cu bucăți sângerânde din realitatea absurdă autohtonă.
De altfel, nu m-am putut abține să nu mă gândesc, de-a lungul celor 6 episoade, că urmăresc șase mici piese de teatru al absurdului scrise de Ionesco. Căci tot ceea ce se întâmplă, cu fiecare dintre personajele serialului, pare a fi rupt din ceva ireal. Și, totuși, e trist ș cutremurător de adevărat. Premisa, gluma proastă de la care pornește intriga se transformă, cu fiecare cadru, cu fiecare replică, în ceva de dimensiuni cosmice, abisale chiar, care înghite rând pe rând viața tuturor celor implicați. Nimeni nu este punctual, ceea ce rezultă în acea bine cunoscută metodă teatrală pe care o întâlnim în marile tragedii sub numele de „omul potrivit la momentul greșit, în locul nepotrivit” – lucru care duce la o cavalcadă de viitoare acțiuni ce culminează cu puncte de un dramatism tulburător. Mai mult, corupția tuturor indivizilor și instituțiilor din orașul de provincie frapează prin verosimilitatea lor care parcă îți rupe un văl de pe ochi și te face să te ridici revoltat de pe scaun în dorința de a schimba ceva. Cred că acesta este un atribut al unei opere de artă, de orice tip – să trezească în privitor, în participanți, dorința de a se modifica pe ei înșiși sau de a dărâma munți pentru a schimba societatea strâmbă.
Cât despre distribuție, nu pot exista decât cuvinte de laudă pentru fiecare actor. Vorbim de un proiect de ansamblu în care, desigur, personajele principale sunt cele asupra cărora se focusează ochiul camerei, dar în care și interpreții personajelor secundare, episodice sau de figurație contribuie din plin la crearea atmosferei generale. Așa cum am menționat deja, cuplul tragicomic al serialului este întruchipat cu naturalețe și entuziasm, totodată, de Alexandru Papadopol și Cristian Bota. În timp ce primul dintre ei creează rolul unui tată de familie care încearcă să facă ce e mai bine pentru fiica și soția lui, cel de-al doilea dă viață unui tânăr aflat la început de drum în viață, gata să se însoare cu fata visurilor lui și să pornească, la rândul său, o familie frumoasă. Cei care le pun piedici la fiecare pas sunt cele trei personaje doar în aparență negative (vorbim, totuși, de oameni, fiecare cu complexitatea lui, nu doar caractere colorate în alb sau negru).
Astfel, Medeea Marinescu creează cu rafinament, subliniind șiretenia personajului – un interesant rol, interpretând-o pe „doamna Evelina”, directoarea băncii care vrea să se implice în jaf doar ca să testeze că poate avea inițiativă, că are puterea necesară – iată, deci, un ușor și nederanjant subtext feminist; Gavril Pătru este interlopul patron de bar, față de care tot orașul are o anumită teamă și care nu este, de fapt, decât tragicul tată al unui copil bolnav ce-și dorește bani pentru operația acestuia – un rol pe care actorul Teatrului Național din București îl construiește cu atenție până la cele mai mici detalii, astfel încât privitorilor să nu le fie ușor în a decide de partea cui se află; nu în ultimul rând, Valeriu Andriuță (un actor al cărui joc mi-a plăcut de fiecare dată, fiind caracterizat de o masculinitate aparte, combinată cu o eleganță proprie lui) dă viață Căpitanului de poliție, singurul dintre cele trei personaje negative care este cu adevărat lipsit de orice scrupul și care nu pare să aibă un motiv întemeiat pentru a participa la jaf altul decât că vrea partea lui. Alături de toți aceștia, trebuie să observ prezența fermecătoare a trei actrițe de vârste diferite, dar extrem de talentate, care mi-au prilejuit o adevărată bucurie artistică și care „fură” ochiul camerei cu fiecare cadru în care apar: Adriana Irimescu (soția lui Doru), Iulia Alexandra Dinu (Mirela, logodnica lui Ionel) și Maruca Băiașu (Maria, fiica lui Doru). Și, așa cum am menționat deja mai sus, Bani negri se dovedește a fi o muncă de echipă, în care fiecare actor are rolul său bine definit care contribuie la desfășurarea acțiunii și la transmiterea mesajelor creatorului. Așadar, țin să amintesc și creațiile lui Adrian Titieni (un șiret preot provincial), Sabina Brândușe (supusul ofițer de poliție, cu scurte momente de neîncredere în deciziile superiorilor), George Constantinescu („câinele” loial al Căpitanului, gata să facă orice îi spune șeful). Am păstrat pentru final rolul pe care îl interpretează George Remeș, Parfene, inspectorul de poliție de la București, căci deși nu este neapărat un personaj central, actorul reușește să-l contureze atât de bine, încât nu îți închipui o alegere de cast mai bună decât el.
Cu bucurie și entuziasm, vă invit și vă îmbii să nu ratați lansarea acestei celei mai noi producții HBO România, pe 22 noiembrie, căci cu adevărat nu știți ce ați putea rata. Nu rămâne decât să sper că finalul sezonului 1 înseamnă, așa cum pare, o ușă deschisă spre un al doilea sezon. Căci se mai pot spune atâtea despre lumea asta întoarsă cu susul în jos în care trăim și, cu siguranță, Daniel Sandu o face cu mult rafinament, cu talent în a vedea exact ce și cât trebuie prin obiectiv și redă totul cu gândul de a trezi conștiințele noastre periculos de leneșe.
Din 22 noiembrie, pe HBO Romania.
Nota: 9/10
(Surse foto: www.news.ro, https://monitormedia.ro/, https://m.cinemagia.ro/)
