Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu (2010)

Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu (2010)
Regia: Andrei Ujica

Joi seara am fost la premiera de gala la Sala Palatului a documentarului lui Andrei Ujica, Autobiografia lui Nicolae Ceausescu. Comunismul nu pare a fi fost lasat de mult in urma, de vreme ce spectacolul a inceput cu o intarziere de aproape o ora, intrarea a fost facuta fara nicio organizare prea serioasa, amanunte care pot fi obisnuite pentru o anumita parte de spectatori, dar care nu le-a placut deloc studentilor si elevilor aflati in ultimele randuri ale salii si care incepusera sa vocifereze din ce in ce mai tare. Le-a facut insa placere cupa de sampanie cu care au fost intampinati, platourile cu eugenii, s-aun ingramadit sa vada biroul lui Ceausescu (asa mic si ponosit?) si colejele lui Barladeanu. Despre film insa, numai de bine.

Nu am fost printre cei care au resimtit epoca lui Ceausescu cu adevarat, aveam doar 10 ani cand au avut loc evenimentele din decembrie 1989, iar in perioada anterioara am fost scutit de cozi, de lipsa de mancare, fiind protejat de parinti, care si-au asumat aceste lucruri. Erau momente in care ne lipsea lumina, in care doream sa ma uit la televizor mai mult decat programul obligatoriu, insa nu au fost lipsuri fundamentale, iar varsta nu mi-a permis nici sa protestez, nici sa iau in serios acele lucruri. Dupa mult timp insa, am invatat din carti, din media vizuala si din relatarile altor persoane ce a insemnat perioada comunista, ce a insemnat Ceausescu atat pentru romani, cat si pentru Romania. L-am privit si il privesc ca un personaj odios, din ordinele si dispozitiile lui si ale aparatului nomenclaturist murind milioane de romani si suferind un popor intreg (cu mici exceptii), iar faptul ca dupa atatia ani am scapat de el nu poate constitui decat o binecuvantare. Privesc cu mila si regret orice personaj si persoana care il ridica in slavi atat pe el, dar mai ales acea perioada.

Sub aceste auspicii, am vazut si Autobiografia lui Nicolae Ceausescu, un eveniment anuntat prin comunicari de presa destul de dese, amanuntite si interesante. Fara indoiala, nici filmul realizat de Andrei Ujica nu face exceptie de la laudele primite in presa si in randul criticilor de la Cannes. Viata lui Ceausescu a fost interesanta, plina de situatii inca intunecate si pe care nu le putem deslusi doar din acest film, care cuprinde doar secventele filmate ale vietii lui. Planurile intunecate si penumbrele raman, pentru ca o viata a unui dictator odios si atroce, rece si impasibil fata de soarta celor mai multi romani, a fost cu mult mai vasta decat ceea ce s-a filmat: nu regasim niciun dispozitie prin care a ordonat moartea disidentilor, a celor de la Europa Libera, nici intrevederile cu Carlos Sacalul, cu Pacepa sau cu conducatorii statelor arabe si africane pe care ii aproviziona cu arme.

Trecand peste aceste etape, filmul reconstituie intreaga perioada a Romaniei sub conducerea lui Ceausescu: de la moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, trecand peste instaurarea lui ca secretar general (cand presedinte al Consiliului de Stat era Chivu Stoica), apoi accederea la presedintia Romaniei, in 1967 si deschiderea Romaniei in exterior dupa atacul Tratatului de la Varsovia din Cehoslovacia in 1968, trecand prin inundatiile din 1975 si efectele cutremurului din 1977, pana la ultimii ani, cand batran si incoerent uneori, nu mai poate rezista miscarilor din 1989, nedeslusite nici pana astazi.

Filmul este si emotionant, si amuzant, dar mai ales trist. Spectatorii si-au impartit impresiile in aceasta sfera a sentimentelor. Trist pentru cei care au trait acele vremuri si au infruntat criza pe toate palierele. Erau in sala oameni in varsta, curiosi cum ii mai pot impresiona aceste imagini, multe dintre ele vazute chiar in contextul acelor ani, si care au fost emotionati pana la lacrimi de imaginile inundatiilor si cutremurelor, de luxul in care traia Ceausescu si saracia in care traiau romanii. Tot publicul a aplaudat cuvantarea rostita de Constantin Parvulescu, poate cea mai curajoasa actiune publica interna impotriva lui Ceausescu, iata un moment emotionant.

Tinerii, pe de alta parte, au fost amuzati de momentele in care Ceausescu facea glume in discursurile lor, privindu-l ca un rau indepartat si aflat prea departe de ceea au simtit pe propria piele, multi dintre ei fiind nascuti dupa 1989: el, pus pe picior gresit de o conferinta cu intrebari nepregatite in Cehoslovacia; Nicolae si Elena inotand pe coastele Filipinelor; el rostind celebra alocutiune cu revenirea capitalismului „cand va face plopul pere si rachita micsunele”.

Cu bune, cu rele, este un film care este necesar. Timp de trei ore (care nu stiu cand au trecut), am fost martorii unei istorii construite de personajul principal, o autobiografie autentica pentru ca numai el a acceptat filmarea in momentele cheie, de la momentele vesele de la inceput (cand lumea parea ca il apreciaza, atmosfera fiind fericita, oamenii zambitori si muzica cantand la orice eveniment) pana la tristetea ultimilor ani, datorata lipsurilor la care erau supusi romanii, cand lumea era impinsa la aplauze, magazinele umplute cu produse cu ocazia vizitelor lui, iar datoria externa era lichidata pe spinarea poporului.

Nota: 9/10