„Angels of Sinjar” (HBO Max, 2022)
Realizator: Hanna Polak
Îmi vine din ce în ce mai greu să văd filme cu și despre război, fie ele artistice, fie documentare. Durerea unui război în imediata apropiere a locului în care ai crescut pare să fie genul de tortură care te lasă fără somn, te bulversează și te deconectează de la realitate în încercarea de a-ți păstra o fărâmă de rațiune. Totuși, cred că documentare care explorează problema războiului, a opresiunii, a genocidului trebuie privite obligatoriu, mai ales de generațiile tinere, deoarece de ei depinde, oricât de banal nu ar suna, viitorul nostru.
Am avut o mare surpriză să o descopăr pe cineasta Hanna Polak, nominalizată la Oscar, pentru pelicula sa „The children of Leningradsky”, prin intermediul noului său documentar „Angels of Sinjar”. Cred că este oportun să facem puțină lumină în contextul documentarului, astfel încât să înțelegem pe deplin de ce regizoarea decide să abordeze anume acest subiect în eseul său documentar.
Sinjar este un orășel din Irak, unde în august 2014, gruparea teroristă ISIS a comis mai multe omoruri în masă, calificate de către comunitatea internațională drept un genocid contra populației Yazidi. Poporul Yazidi este o comunitate apărută în zona Pakistanului inițial, dar care de-a lungul istoriei a trecut printr-un șir de persecuții, pe motive religioase. În august 2014, ISIS a început metodic să-i condamne la exterminare, deoarece religia lor e considerată de musulmani a fi drept erezie. În debutul documentarului, Hanna Polak explică de ce această religie nu se pretează modelului impus de către extremiști. Este o monoreligie, deoarece Yazidi cred într-un singur Dumnezeu și în 7 îngeri, creaturi care ar fi părtașe la geneza acestui popor.
Se pare că acest popor minoritar de altfel în Iraq are la activ câteva episoade istorice de masacru, începând cu perioada Imperiului Otoman și până în prezent. Documentarul analizează istoria lui Hanifa, o tânără care și-a pierdut aproape toată familia și ale cărei trei surori sunt încă în captivitatea Statului Islamic.
De facto, spectatorii călătoresc cu Hanifa, observă rămășițele orașului, văd acea traumă transgenerațională cu care aceștia se învață să trăiască, iar accentele nu sunt neapărat de reproș și învinuire, ci mai degrabă o reflecție matură asupra evenimentelor care le-a dat lumea peste cap.
O să remarc forma impecabilă cu care acest documentar este realizat. Fiecare detaliu, de la filmarea cu camera de pe mână și până la cadrele surprinse în ruine, coloana sonoră, cronologia istorisirii – toate la un loc te transpun în realitatea filmului. Noi, spectatorii, nu mai suntem martori muți, ne pot încerca cele mai diverse emoții, de la furie la impotență morală.
Și din tot acest haos, din această durere mută purtată pe umeri, încă mai transcende o speranță firavă. O vezi în felul cum oamenii se salută, cum îți povestesc cu calm despre atentatele cărora le-au supraviețuit și asta șochează.
Trebuie să fiu sinceră și să vă previn că „Angels of Sinjar” nu e o peliculă ușor de urmărit, este un produs cinematografic pe care-l poți recepționa doar dacă îl treci prin filtre morale. În general experiența genocidului poate părea îndepărtată de realitățile noastre, ale europenilor care nu mai suntem neapărat constrânși de ideologii religioase. Dar e un film de văzut, un documentar despre care trebuie să discuți după ce îl termini, pentru că e istoria celor nedreptățiți și din câte știm aceștia pot să tacă, să suporte și să ierte multe, dintr-o mărinimie care pare desprinsă de această lume.
Disponibil pe HBO Max din 30 septembrie.
