Anatomie d’une chute (2023) – Anatomia unei prăbușiri
Regia: Justine Triet
Distribuția: Sandra Hüller, Swann Arlaud, Milo Machado-Graner
‘Anatomie d’une chute’ este surprinzătoarea câștigătoare a trofeului Palme d’Or la Cannes 2023 și nominalizarea ‘underdog’ în câteva categorii cheie ale ediției din acest an a Premiilor Oscar. Mărturisesc că nu am văzut nici unul dintre filmele precedente ale regizoarei Justine Triet așa încât mă așteptam cam la orice de la vizionare. Surpriza este că am văzut un film matur și echilibrat, un thriller psihologic combinat cu o dramă de tribunal, care în pofida unei durate de două ore și jumătate reușește să atragă și să mențină atenția spectatorilor (mă rog, a majorității lor) prin dialoguri bine scrise, situații care se dezvoltă și devin din ce în cemai complexe, personaje care interesează, bine conturate de interpretări actoricești de calitate și fără artificii sau extreme. Este un film aproape clasic ca subiect și structură și dacă suntem surprinși de faptul că a avut succes și la jurii, și la critici și la spectatori, problema este probabil nu a filmului, ci a noastră și a ceea ce altceva am văzut în ultima vreme.
Sandra și Samuel sunt o pereche de scriitori. Locuiesc într-o cabană așezată într-o poziție de vis, pe munții care înconjoară orașul Grenoble. Ea are succes, el nu prea, și de aceea își completează veniturile ca profesor și renovând o parte din cabana pentru a o închiria pentru B&B. Băiatul lor, Daniel, în vârstă de vreo 10-12 ani, are vederea foarte limitată în urma unui accident în care tatăl s-ar putea să fi avut o parte din responsabilitate. Povestea începe ca un thriller, într-o zi frumoasă de iarnă. Sandra invită o tânără reporteră pentru un interviu. Samuel pune în buclă o muzică obsedantă, cu volum exagerat, deranjând interviul. După plecarea reporterei Sandra merge să se odihnească și Daniel pleacă la plimbare cu câinele Scoop. La întoarcere băiatul descoperă corpul tatălui, mort în urma unei căderi de la balconul sau de la fereastra mansardei cabanei. Accident? Sinucidere? Crima? Poliția o bănuiește pe Sandra, aceasta este anchetată și acuzată. Un vechi prieten al ei, avocat, este chemat să o apere. Președinta tribunalului decide că Sandra poate fi eliberată pe cauțiune pe durata procesului, dar o polițistă va fi în permanență în casa pentru a evita ca mama acuzată să-și influențeze fiul, martor cheie în proces.
De aici filmul se transformă într-o dramă de tribunal, și pasionații genului, expuși mai ales filmelor americane, se vor delecta cu diferențele dintre sistemul american și cel francez – mult mai interactiv și mai liber din punct de vedere formal în dezbateri și intervenții ale avocaților, ale procurorilor și chiar și ale acuzaților. Băiatul asistă la proces care se transformă într-o adevărată autopsie a căsniciei părinților sai. Departe de a fi o căsnicie ideala, relațiile din cuplul Sandra – Samuel par a fi o exemplificare a frazei clasice cu care începe ‘Ana Karenina’ a lui Lev Tolstoi despre familiile nefericite. Dar sunt neînțelegerile conjugale, care nu par a fi mai extreme decât cele care se întâmplă în aproape orice cuplu, suficiente motive pentru crimă? Și daca nu a fost crimă, ce a fost? Profilul psihologic al lui Samuel nu pare a fi fost exact cel al unui sinucigas, în pofida unor terapii și tratamente psihice din trecut. Sunt chemați ca martori medicul psihiatru, experții acuzării și ai apărării, polițistul anchetator, dar mărturia decisiva rămâne cea a lui Daniel – copilul obligat să retrăiască întreaga dramă a familiei, amplificată la dimensiunile unei săli de tribunal.
Partea de thriller este destul de interesantă, deși nu originală. Fiind (și) consumator de seriale detective franceze, pot să-mi amintesc destule episoade similare, rezolvate în mod iscusit de detectivii de televiziune. Justine Triet (care este și co-scenarista) nu insista pe clarificarea cazului. Uneori nu este posibil, nici după anchete sau procese îndelungate – asta se întâmplă des în viață. Ceea ce o interesează pe regizoare sunt relațiile de familie, cele dintre mamă și copil și cele dintre cei doi soți așa cum ele sunt dezvăluite pe măsură ce ancheta și procesul avansează. În ce măsură pot chiar oamenii cei mai apropiați să se cunoască unul pe celalalt, să comunice și să-și împărtășească sentimentele? Între cei trei membri ai familiei există bariere de comunicare vizibile și invizibile. Samuel este francez, Sandra germană. Nici unul dintre ei nu vorbește bine limba maternă a celuilalt și cuplul folosește engleza în casă. Daniel este aproape orb, dar tocmai lipsa vederii îi amplifica celelalte simțuri și sensibilitatea. Interesantă decizia de a folosi ca nume pentru eroii filmului numele mici ale actorilor. Cuvintele mai mult ascund decât dezvăluie. Niciunul dintre personaje nu-și exteriorizează sentimentele. Sandra Hüller este formidabilă în rolul scriitoarei. În niciun moment nu apar probe fizice ale unei crime, dar tocmai răceala temperamentului ei și bariera de limbă o fac să apară suspecta și în ochii polițiștilor și în cei ai spectatorilor. Swann Arlaud interpretează rolul avocatului, îndrăgostit în tinerețe și poate și acum de femeia frumoasă dar inaccesibilă, care acum este acuzată de crimă. Pe interpretul lui Daniel îl cheamă Milo Machado-Graner, un actor-copil cu ceva experiență, distribuit după ce căutările unui actor cu handicap real de vedere au eșuat. Rol greu, execuție perfectă. ‘Anatomy d’une chute’ putea eșua cu ușurință într-un film gen crimă-proces destul de banal, dar se ridică deasupra mediei prin calitatea scenariului, prin profunzimea personajelor, prin veridicitatea psihologică și prin jocul actorilor. Lev Tolstoi a avut din nou dreptate.
