Un amour de Swann (1984) – Dragostea lui Swann
Regia: Volker Schlöndorff
Distribuția: Jeremy Irons, Ornella Muti, Alain Delon, Fanny Ardant
Unul dintre cele mai inutile exerciții intelectuale este, în opinia mea, cel de a compara o carte și un film, inclusiv în cazul în care filmul este inspirat de carte sau este o ecranizare. Literatura și cinematografia sunt arte la fel de diferite ca dansul și pictura, de exemplu. Fiecare are materialele și mijloacele sale specifice de exprimare, și a compara două opere din arte diferite, chiar daca abordează aceeași tema, mi se pare ridicol. ‘Un amour de Swann’, filmul din 1984 al lui Volker Schlöndorff pornește de la personaje și intrigi descrise în primele volume ale monumentalei serii de romane ‘În căutarea timpului pierdut’ a lui Marcel Proust. Daca nu altceva, măcar complexitatea textul proustian ar trebui să fie suficientă ca argument pentru a evita comparațiile. ‘Un amour de Swann’ este un film de epocă, adaptat pentru ecran de Volker Schlöndorff, cu un scenariu scris intre alții de Peter Brook, care folosește personaje și decoruri din romanele lui Proust și rescrie parțial, pentru ecran, una dintre multiplele povesti existente în cărți. Este o poveste despre o dragoste obsesivă, despre convenții sociale, despre sentimente mărturisite în maniere dictate de regulile sociale și de etichetă ale unei lumi care se afla la amurgul său, dar nu era conștienta de asta. Este un film care merită să fie judecat ca o operă de sine stătătoare.
Charles Swann, eroul filmului, este un burghez bogat care trăiește în deceniile finale ale secolului 19. Este suficient de bogat pentru a-și permite să nu facă nimic lucrativ, pentru a întreține un apartament nu prea spațios dar cu o aparență și aglomerare de obiecte de muzeu la Paris, un servitor personal și o caleașcă cu doi cai și birjar. Are acces la înalta societate, amestec de burghezie și nobilime, deși originea evreiască a familiei sale nu este uitată de cei din jur. Are la dispoziție tot timpul din lume pentru a se ocupa și a descrie într-un jurnal propriile sentimente, centrul universului sau egocentric. Când prietenul său cel mai bun i-o prezintă pe Odette, o curtezană de lux, îndrăgostirea de aceasta îl pune în fața unor dileme greu de rezolvat. În primul rând este cumplit de gelos și trebuie să se lămurească în legătură cu sentimentele femeii și ale lui însuși. Apoi, trebuie să decidă daca să oficializeze legătura prin căsătorie. O a doua bariera sociala creata de mariajul cu o fostă curtezană riscă să-l izoleze de cercurile înaltei societăți în care se învârte. Totul se va juca și va fi decis într-o zi și mai ales într-o noapte.
Volker Schlöndorff reușește să recreeze pe ecran atmosfera finelui de secol 19 parizian, cu rafinamentul său decadent, cu prejudecățile sale sociale mascate, cu sentimentele îmbrăcate precum personajele în corsete și straturi de țesături sofisticate. Din când în când avem, pentru o fractură de secundă, indicii despre cruzimea lumii reale din jur: o siluetă în zdrențe pe străzile pe care calopeaza caleștile, o privire sau un cuvânt care fac aluzie la contradicțiile, expoatarea femeilor, antisemitismul sau homofobia care rodeau edificiul social care avea să se prăbușească la izbucnirea Marelui Război. Personajele sunt însă preocupate în mod narcisist de propriile sentimente, iar conflictele sunt înecate în estetismul încărcat al decorurilor și preocupărilor marii burghezii.
Jeremy Irons este un interpret ideal pentru rolul lui Swann, aducând pe ecran o pasiune care se vrea și nu prea reușește să fie controlată de convențiile sociale. Ornella Muti este frumoasa și misterioasa Odette și fiecare dintre spectatori va trebui să decidă, precum Swann de altfel, care îi sunt adevăratele sentimente. Alain Delon este contra-distribuit în rolul baronului de Charlus, rol destul de neobișnuit pentru filmografia sa, dar încă o dovadă, în opinia mea, că a fost un actor mult mai complex decât cel cunoscut din filmele foarte comerciale. Apare și Fanny Ardant în rolul ducesei de Guermantes, redus ca importanță în poveste, așa încât nu avem prea mult ocazia să ne bucuram de formidabilul ei talent. Finalul pune în perspectivă evenimentele și concluzionează un film de epocă solid și bine jucat, care mie mi-a plăcut și care va dezamăgi doar pe cei care insistă să facă comparații. Pentru Volker Schlöndorff este vorba, cred, despre încă un studiu al unei societăți în decădere, una dintre temele principale ale filmografiei sale.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
