The Room Next Door (2024)
Regia: Pedro Almodóvar
Distribuția: Julianne Moore, Tilda Swinton, John Turturro, Alessandro Nivola
În cel mai recent film al său, ‘The Room Next Door’ (2024), Pedro Almodóvar se confruntă cu Moartea. Au făcut-o mulți dintre marii cineaști: Fellini, Bergman, Haneke, Kurosawa, Hitchcock. Unii mai devreme, alții spre finalul carierelor și al vieților lor, Hitchcock în fiecare film al său. Este primul film de lungmetraj pe care Almodóvar l-a realizat parțial în afara Spaniei și care este vorbit în engleză, și acest lucru pare să-i fi intrigat și șocat pe mulți dintre admiratorii săi. Spre deosebire însă de alți cineaști care ajunși în America și-au adaptat stilul cerințelor pieții americane de film, Almodóvar cred că reușește să fie el însuși și în acest film, face un film american, dar continuând temele care l-au preocupat de-a lungul întregii sale cariere și beneficiind de prezența a doua actrițe minunate. Într-un fel ‘The Room Next Door’ aduce împreună ce este mai bun din două lumi cinematografice foarte diferite. În plus, nu trebuie să ne temem de un remake, nu-i așa?
Ingrid și Martha sunt prietene vechi, au împărțit multe în tinerețe, inclusiv un iubit. Ingrid este o scriitoare de succes care tocmai a publicat o carte despre moarte. Martha, care a devenit reporteră de război, este pe moarte, bolnavă de un cancer incurabil care îi mai lasă câteva luni de trăit, prelungite cu tratamente experimentale. Martha decide să abandoneze tratamentele și să moară cum și când decide ea. Vrea doar să nu fie singura în ultimele momente, să aibă pe cineva în camera de alături. Nicio altă prietenă nu acceptă să fie alături de ea, fiica ei cu care are o relație complicata nici măcar nu poate fi luată în considerație. Ingrid acceptă. Cele două prietene vor petrece ultimele săptămâni, ultimele zile, într-o vilă luxoasa, undeva în munții din nord-estul Statelor Unite. Săptămâni, zile, ore, clipe pline de suferință, de prietenie, de semnificație, de confruntare cu Moartea.
Da, este un film american. Așa l-a gândit Almodóvar, ca pe un film american, nu ca pe un film spaniol transportat în Statele Unite. Ce este rău în asta, atâta timp cât este vorba despre un film minunat, cu personaje convingătoare, cu situații prin care unii dintre noi am trecut sau vom trece cândva, căci destinul nu cere permisiuni? Pedro Almodóvar nu doar mută acțiunea în America, ci și folosește ca punct de plecare pentru scenariu o carte scrisă de Sigrid Nunez. Dialogurile sunt firești și profunde. Tilda Swinton și Julianne Moore sunt formidabile. Rolurile sunt parcă scrise pentru ele. Almodóvar se dovedește a fi încă odată un cunoscător profund al psihologiei feminine. Estetica vizuală și paleta culorilor sunt 100% Almodóvar. Fiecare cadru este o opera de artă. Aș pune la o parte problematica eutanasiei. Fiecare spectator are dreptul la opinia sa. Cei care nu s-au confruntat cu asemenea situații extreme nu pot judeca. La sfârșit, ieșim de la vizionarea acestui film altfel. Moartea pare a nu mai fi atât de înspăimântătoare.
Nota: 10/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
