Alain Delon între drama socială și cea existențială: La prima notte di quiete (1972)

La prima notte di quiete (1972) – Prima noapte de liniște
Regia: Valerio Zurlini
Distribuția: Alain Delon, Giancarlo Giannini, Sonia Petrovna, Alida Valli, Lea Massari

‘La prima notte di quiete’ (‘Prima noapte de liniște’), filmul realizat în 1972 de Valerio Zurlini, are trei titluri diferite. Pe piața de limbă engleză a fost difuzat ca ‘Indian Summer’, titlu care are o explicație undeva în film, dar are puțină legătură cu ceea ce se întâmplă pe ecran. În Franța este cunoscut ca ‘Le professeur’. Filmul este o co-producție italiano-franceza, dar poate fi considerat ca aparținând cinematografiei italiene. Este penultimul din cele doar nouă filme de lungmetraj care au rămas de la Zurlini, un regizor a cărui viață și carieră au fost destul de scurte, suficient pentru a lăsa în urmă câteva filme solide între care și acesta, dar nicio creație cu adevărat de neuitat. ‘La prima notte di quiete’ se situează undeva intre dramă socială cu tente sentimentale și cinematografia existențială. Este un film interesant, cu multe calități, chiar dacă nu reușește să ajungă la nivelul atins în acei ani de Pasolini sau de Antonioni, maeștrii genurilor respective în cinematografia italiană a epocii.

Filmul se deschide cu o scenă foarte frumos filmată (ca tot filmul de altfel) pe un fel de ‘Quai des Brumes’. Bărbatul singur la marginea mării este profesorul de literatură Daniele Dominici (Alain Delon), abia sosit în orașul Rimini care în acest film arata mai mult ca un port la Marea Nordului decât la Marea Adriatică. Suntem la începutul anilor ’70, în plină revoluție sexuală, și profesorul se află de câțiva ani într-o legătură presărată de infidelități de ambele părți și amenințată de rutină cu Monica (Lea Massari), o femeie de vârsta lui (30+). Plictiseala și plafonarea încearcă să și le compenseze prin pasiunea pentru jocuri de cărți, ceea ce îl pune în legătură cu mediul libertin și interlop al orașului. Daniele o remarcă în clasa sa pe Vanina (Sonia Petrovna), o tânără de 19 ani. Interesul pentru fata frumoasă și diferită de colegii sai se transformă în atracție, și apoi în pasiune devoratoare, în pofida sau poate tocmai alimentată de diferențele de vârstă, clasă și cultură, și de mediul periculos și anturajul dubios al fetei.

Zurlini plănuia să facă din acest film un episod dintr-o saga socială și de famile mai complexă, care să acopere câteva decenii de istorie italiană postbelică. Există câteva indicii în film despre tatăl profesorului, erou căzut în război, iar finalul lărgește contextul făcând aluzie la familia care nu joacă însă alt rol în intrigă. Deoarece acest film a rămas și singurul din ciclul planificat, el rămâne mai degrabă un instantaneu al unui moment specific din istoria Italiei – începutul anilor 70 -, și al unui mediu social bine definit, cel al orașelor de provincie atinse de o modernitate cu consecințe amestecate care se confruntă cu un conservatorism din altă epocă care se zbate pentru a-și păstra influența.

Alain Delon apare aici într-un rol specific acestei perioade de vârf a carierei sale, cel al bărbatului care își interiorizează cu dificultate sentimentele într-o fierbere interioară. Îi dă replică fascinanta Sonia Petrovna, cu un fizic prevestind-o pe Monica Bellucci, în rolul unei tinere maturizate de o adolescență traumatizantă. Pe lângă Lea Massari apare într-un rol episodic și Alida Valli, o altă legendă a filmului italian. Dario Di Palma creează o imagine a unei Italii de coastă foarte diferită de cea din cărțile poștale turistice. Unele cadre sunt antologice, cum ar fi cel ale mării și cerului captate în aceeași culoare și despărțite doar de o linie de orizont agitată. Banda sonoră a lui Mario Nascimbene folosește copios muzică de jazz cu solo-uri de saxofon și trompetă. Sunt multe motive bune pentru a vedea ‘La prima notte di quiete’ și tot atâtea motive pentru a regreta că acest film a rămas doar un element de construcție dintr-un edificiu neterminat.

Nota: 8/10

(Sursă fotografii: IMDb.com, Wikipedia.org)