Întotdeauna când încerc să mă prezint simt că ori spun prea multe, ori spun prea puține. Lauda nu mă caracterizează, dar cad, din când în când, în această tentație. Pe de altă parte, mi-am dat seama că nici falsa modestie nu e ceva pozitiv. Așa că here it goes:

Sunt Tudor Sicomaș. Sunt jurnalist teatral și critic de artă (și aici includ cam orice ține de acest domeniu, al frumosului, al esteticului: operă, balet, dans contemporan, pictură, muzee, manifestări artistice de tot soiul și de toate genurile). Am absolvit UNATC „I.L. Caragiale”, din București, Facultatea de Teatru, Departamentul Teatrologie, Management cultural, Jurnalism teatral. Știu, sună pompos. Și chiar și e, căci aici am învățat cam tot ce știu acum – critică comparată, istoria teatrului românesc, istoria teatrului universal și încă multe multe altele.

Pe lângă muzică, teatru, dans, operă și alte tipuri de arte ale spectacolului (care sunt viața mea), o altă pasiune pe care am descoperit-o odată cu terminarea adolescenței a fost cititul. Evident că până la 18 ani am urât cu tot sufletul cărțile. Mergeam la spectacole, ascultam CD-uri cu nemiluita, dar dacă apropia cineva o carte de mine, fugeam ca de dracu’. Ei bine, odată cu intrarea în adulthood, parcă mi s-a luat o pânză de pe ochi și am descoperit cu bucurie ce frumuseți pot ascunde paginile cărților. Și, mai ales, câtă frumusețe pot cuprinde lumile paralele literare în care mă refugiez de fiecare dată când am nevoie de momente de liniște. Și, bineînțeles, beneficiez și de acel defect al meseriei care mă face să vreau să și povestesc altora ce am citit și cum am trecut prin prisma mea ceea ce am citit/văzut/ascultat. Așadar, mă bucur să fac parte din frumoasa familie filme-cărți.ro, care îmi dă șansa de fiecare dată să împărtășesc cu voi, cititorii, gândurile și opiniile mele literare.

Articole Tudor-Costin pe Filme-cărți.ro