Zi după zi, ne parcurgem viaţa cum se parcurge un culoar: Eleganța ariciului, de Muriel Barbery

Eleganța ariciului (L’ellegance du hérisson), de Muriel Barbery
Editura Nemira, București, 2016, editia a III-a
Traducere din limba franceza: Ion Doru Brana

Al doilea roman al scriitoarei franceze, nascuta la 28 mai 1969 la Casablanca, posesoare a unei diplome in filozofie, a reprezentat surpriza editoriala a anului 2006: tradus rapid pe mapamond si vandut in peste un milion de exemplare. Premiat in mediul de specialitate si transpus pe marele ecran in anul 2009 in regia Monei Achache.

Si eu am ajuns abia in anul 2019 sa faca cunostinta cu “eleganta ariciului”! O minunata metafora, utilizata – sub alta forma, bineinteles – si in Israel, unde tanara israelianca este numita sabra, dupa fructul cactusului, un fruct acoperit cu tepi ascutiti, dar in interior avand un miez dulce si suculent.

Prin urmare, in viata nu trebuie sa ne limitam la a trece cu privirea doar la suprafata si la a judeca dupa aparente, pentru ca interiorul poate sa desfida o astfel de impresie superficiala. Cam aceasta ar putea fi morala acestui roman. Pentru ca cititorul atent poate sa extraga, in concordanta cu pregatirea, deschiderea si interesul sau… multe alte concluzii.

Lectura acestei carti este precum o aventura, precum o calatorie in lumea larga, o calatorie intr-o lume intreaga comprimata la nivelul strazii Grenelle nr. 7 din arondismentul 7 / Paris.

O cladire cu apartamente elegante, locuita din generatie in generatie, de cateva familii avute, din “aristocratia” pariziana.

Cei doi poli care vorbesc cititorului, care isi impartasesc gandurile, dorintele, visele, viata interioara (miezul dulce de care vorbeam) si cea exterioara (culoarea terna si tepii inselatori) sunt reprezentati de catre portareasa condominiumului – Renée Michel si de catre Paloma Josse – o pustoaica de doisprezece ani.

“Ma numesc Renée. Am Am cincizeci si patru de ani. De douazeci si sapte de ani sunt portareasa la nr. 7, rue de Grenelle, o frumoasa casa boiereasca cu o curte si gradina interioare, impartita in opt apartamente de mare lux, toate locuite, toate gigantice. Sunt vaduva, scunda, urata, dolofana, am bataturi la picioare si, daca e sa ma iau dupa unele dimineati mai neplacute, o rasuflare de mamut. N-am studii, am fost intotdeauna saraca, discreta si insignifianta. Traiesc singura cu pisica mea, un motan mare si lenes…si … sunt una dintre numeroasele rotiţe care fac sa functioneze marea iluzie universala potrivit careia viata are un sens ce poate fi usor descifrat”.

In ceea ce o priveste, pustoaica Paloma ne spune:

“Am doisprezece ani si locuiesc la nr. 7 pe rue de Grenelle, intr-un apartament de bogatasi. Parintii mei sunt bogati, familia mea e bogata, iar sora mea si cu mine suntem prin urmare virtual bogate. (…) Intamplarea face sa fiu foarte inteligenta. Chiar exceptional de inteligenta. (si) iata de ce am luat urmatoarea hotarare: la sfarsitul acestui an scolar, in ziua in care voi implini treisprezece ani, pe 16 iunie, o sa ma sinucid”.

Cele doua personaje, una pasind catre anii senioratului, cealalta in pragul adolescentei, sunt unicate in peisajul uman al resedintei din rue de Grenelle, universul lor psihologic si curiozitatea intelectuala depasesc nivelul piciorului de broasca la care  se complac ceilalti locatari. Si nu pentru ca acesti “ceilalti”, printre care si familia Palomei, ar fi lipsiti de educatie, instructie, daturi din nastere, ci pentru ca superficialitatea, snobismul, ipocrizia si altele rod puternic si alieneaza structura lor psihosociala.

Intre Renée si Paloma se construieste o comuniune spirituala discreta, dar consistenta. Etajul 5 – Paloma si ghereta portaresei de la parter au spiritul aventurii descoperirii vietii de care se lovesc zilnic in jurul lor.

Paloma isi exprima nelinistile, intrebarile si propriile concluzii, in “jurnalul miscarii lumii”… numerotat de la 1la 7  si in “Cugetari profunde”, numerotate de la 1 la… “ultima cugetare profunda”, dureros de inteleapta “Ce poti face /Confruntandu-te cu niciodata / Decat sa cauti / Intotdeauna / In cateva note prinse din zbor”

Renée, dincolo de smotrul zilnic aferent slujbei sale, a devenit o intelectuala rafinata si maniera scriiturii lui Muriel Barbery intercaleaza cu o inteligenta ascutita, universul pustoaicei, detaliat in jurnal si in cugetari, cu lumea interioara a portaresei, exprimata in capitole paralele ca timp si spatiu. Capitole care reveleaza cititorului “eleganta intelectuala a ariciului Renée”, “o femeie necunoscuta tuturor”, care ne impartaseste ca inca din copilarie “intrucat foamea mea nu putea fi ostoita in jocul interactiunilor sociale, pe care conditia mea le facea de neconceput – si am inteles asta mai tarziu, (…) – ea avea sa fie ostoita in carti. Pentru prima oara, am deschis una. (…) Am citit ca o turbata, mai intai pe ascuns, apoi, cand timpul normal al uceniciei mele mi s-a parut depasit, in vazul si cu stirea tuturor, insa avand grija sa ascund placerea si interesul cu care o faceam.” Asa incat Renée a ajuns sa citeasca de la Marx si pana la Tolstoi, trecand prin lucrari serioase de filozofie (vezi Kant) si analiza sociala si arta cu A mare, in orele de repaus, in fotoliu, rontaind ciocolata (cat o inteleg), spunandu-ne “Cu toate acestea, ca toti autodidactii, nu-s niciodata sigura de ceea ce am inteles din ele. In cate o zi mi se pare ca pot sa cuprind dintr-o singura privire totalitatea cunoasterii, ca si cum ramificatii nevazute s-ar naste deodata si-ar impleti intre ele toate lecturile mele razlete – apoi, brusc, intelesul se sustrage, esentialul ma evita si zadarnic recitesc aceleasi randuri, ele imi scapa de fiecare data un pic mai mult, in timp ce am impresia ca-s o batrana ticnita care isi crede stomacul plin fiindca a citit cu atentie meniul”.

Toate aceste “jurnale” si “cugetari” ale Palomei si “povestiri cu sine-insasi ale lui Renée” respira o intelegere sublima a efortului omenesc de a constientiza lumea in care le este dat sa traiasca. Cu tristete, cu umor fin, cu autoironii, poate si cu mici rautati uneori, aceasta carte este scrisa din empatie pentru cititor, din dorinta de a-l ajuta sa se cunoasca pe sine, sa se echilibreze in momente de impas si sa evolueze. Este scrisa din dorinta de a ne impartasi frumusetea lumii care ne inconjoara, de a ne deschide ochii asupra a “tot ce inseamna intotdeauna in niciodata”; si “cum hotaram cat valoreaza o viata? Ceea ce conteaza (…) nu este ca mori, este ce faci in momentul mortii”.

Da, romanul acestui arici este adeseori amuzant, adeseori te obliga sa te opresti si sa recitesti un fragment (ca si Renée de altfel) pentru a-i intelege sensul, dar cred ca trebuie privit in primul rand ca un indrumar intr-ale vietii traita cu ochii deschisi si mintea treaza. Si in felul acesta, ne vom gasi unii pe ceilalti si fiecare are sansa de a intalni la un moment dat, un Kakuro Ozu al sau.

Noaptea trecuta am trecut pe repede inainte prin filmul “Le hérisson” din 2009, scenariul si regia Mona Achache, in cele doua roluri principale fiind Josiane Balasko si Garance Le Guillermic, ambele, in ciuda diferentei de varsta, avand la activ multe pelicule realizate in Franta. Nu este chiar filmul pe care l-am vazut in mintea mea citind romanul, insa daca il voi revedea in tihna, intrand in atmosfera, probabil ca voi realiza compatibilitatea.

Aici aveti un link – o scurta prezentare a romanului, sub semnatura Irène Frain, romanciera, jurnalista si istoric francez.

Puteți cumpăra cartea: Libris.ro.