Weekend gratis, de Dorina Georgescu

”Weekend gratis”, de Dorina Georgescu

Editura Junimea, Iași, 2013

Am primit cartea de la autoare și am căutat să o citesc cât mai curând, mai ales că am văzut-o nominalizată la un premiu gen ”cartea anului 2013” pe un anumit blog literar, deși această procedură de decernare a premiilor anului trecut de către cititori nestatornici, de către fani și prieteni ai unui singur scriitor, nu are nimic comun cu adevărata valoare literară. Care, aceasta din urmă, poate veni și de la autori necunoscuți, desigur, de la edituri mici sau care au devenit mici (cum e cazul și Editurii Junimea, care a dispărut din prim plan), așa că merită să citim cât mai mulți.

Ce am descoperit însă în ”Weekend gratis”? În primul rând, un subiect general valabil, ce ni se poate întâmpla oricăruia dintre noi, fără a-l transforma într-o dramă literară. Cu o alură clară de chick-lit, romanul Dorinei Georgescu dezbate problema dragostei și a despărțirii dintre doi români obișnuiți, cu o aplecare clară asupra opiniilor și opticii feminine, puse în centrul întregii acțiuni. Cum se simte o femeie părăsită aproape fără motiv, care sunt soluțiile de a uita ce s-a întâmplat, cum poate (dacă poate), totuși, să uite o iubire adevărată?

Natalia este femeia care, aproape din senin, descoperă că viitorul ei soț, Ovidiu, dorește o altă desfășurare a relației lor. Cearta pornește din senin, dar în mod sigur obstacolele din gândurile lui Ovidiu împotriva oficializării relației lor erau mult mai complexe (din păcate, nu le vom afla niciodată din carte): ea voia o nuntă ca-n basme, el se lăsase inițial convins de dorința ei, dar acea dorință a fost imediat răpusă de părinții săi, care doreau o nuntă tradițională, la țară, undeva în ”celebrul” sat Urluiu-Teleorman. Cearta pe acest subiect a dus și la cuvinte grele din partea lui, neașteptat de grele pentru un bărbat ce își dorește iubirea, și, în cele din urmă, chiar la despărțire.

Natalia a început, din acea clipă, să rememoreze atât momentele frumoase petrecute cu Ovidiu (”Acest bărbat mă făcea să vibrez, mă înălța ca într-un spectacol de levitație, mă urca pe un Everest al gândurilor mistuitoare, trezindu-mă stăpânită de dorință pe jarul pasiunii care îți dă aripi și strălucire în privire. Cum să te saturi de iubire?!”), cât mai ales ceea ce a dezamăgit-o cu adevărat, privind acum înapoi cu mintea mai deschisă și mult mai calculată. Iar dezamăgirile au fost destule, chiar nu înțeleg, privind acum din perspectivă masculină, care femeie ar suporta atât de multe de la un bărbat. Și, se pare, va suporta mult timp de acum înainte fără să fie nevoie de prea multe explicații, datorate măcar cititorului.

Din păcate, tocmai această introspecție în trecut, în niște sentimente care au existat și par a nu mai exista, nu îi reușește autoarei. Dorina Georgescu și Natalia au încercat să-și explice trăirile contradictorii, fără a lăsa nimic în sarcina cititorului. Or tocmai un roman care nu încearcă să explice totul, care lansează întrebări fără răspuns în fiecare rând și fiecare capitol, este un roman care trece granița chick-lit-ului și poate fi considerat valoros. Iată un astfel de exemplu, un citat despre dezbaterile interioare ale Nataliei, în care personajul principal ne oferă pe tavă propriile gânduri și nu ne lasă deloc să gândim la rândul nostru:

”De ce m-a cerut în căsătorie? Ce-și dorea de fapt? Nu-l forțasem nicicum să mă ceară de soție, nefiind una dintre femeile care, prin diverse tertipuri, determină bărbații să le ceară mâna.”

În al doilea rând, mi s-a părut că soluțiile găsite pentru finalul cărții au fost neinspirate. Dacă Natalia a părut până atunci cu capul pe umeri, măcar în privința deciziei de renunțare la o relație care nu părea a duce nicăieri, la un bărbat care nu explică o neînțelegere de moment, dar care aduce jigniri gratuite, inclusiv în mesajele și telefoanele ulterioare, finalul se dovedește a fi de neînțeles: oare cât de înțelegătoare sunt, până la urmă, femeie? Oare putem să le jignim rudele, prietenii sau chiar pe ele, pentru ca la final să fim iertați fără explicații? Și asta în condițiile în care, cu doar câteva pagini înainte, ea ”gândea” următoarele cuvinte, absolut forțate ca limbaj:

”Păruse ”marfă de calitate” într-un ”ambalaj” ispititor, însă fără ”certificat de garanție” și ”manual de utilizare”, îndrăzneam să afirm, războindu-mă în continuare cu sentimentele și iluziile mele destrămate cu atâta ușurință de adevărul nemilos zugrăvit de viață în ultimele zile.”

Nu pot spune că este o carte dezamăgitoare, pentru că nu îmi fac iluzii prea multe cu privire la cărțile pe care le primesc (de obicei, îmi aleg singur cărțile pe care le citesc, atunci îmi fac mari așteptări). Cu toate acestea, laudele primite în diferite medii m-a făcut să mă gândesc la o altă anvergură: rezultatul însă a fost unul sec. ”Weekend gratuit” este o carte prea simplă pentru o recomanda mai departe. Este construită într-o formă care să placă cititorului neinițiat, dar care nu oferă niciun răspuns misterului feminin pentru că nu pune nicio întrebare. Dacă atât de simplu e misterul feminin încât să treacă peste orice jignire când e vorba de dragoste, ce rost mai are să căutăm să îl înțelegem, noi bărbații?

Puteți cumpăra cartea: Editura Junimea.