Carti Carti de fictiune

„Vrem să fim iubiți pentru ceea ce suntem”: Femicid, de Pascal Engman

„Femicid”, de Pascal Engman
Editura Crime Scene Press, București, 2021
Traducere de Mihnea Arion

O pepinieră de excepție Suedia contemporană pentru literatura ”mystery & thriller” și iată că tânărul (n. 1986) Pascal Edman ”a devenit cel mai bine vândut scriitor” de gen al generației sale: ”o stea în ascensiune”!

Suedia a devenit în ultimii ani, dată fiind orientarea și deschiderea politicii sociale, o țară cu o compoziție multinațională și cu o social-democrație umanitară bântuită de nesiguranța caracteristică cam tuturor țărilor europene. Prin urmare… material pentru dezvoltarea unei literaturi viguroase servită de scriitori talentați.

Fapt pentru care iată recomandarea unei scriitoare din linia întâia – Camilla Läckberg – privind ”Femicid”: „O carte care trebuie neapărat citită. E unul dintre cele mai bune romane suedeze pe care l-am citit de mulți ani încoace. E imposibil s-o lași din mână.” Și chiar aceasta a fost și experiența mea de cititoare, în relația cu Femicid.

Bineînțeles, mi-am pus problema titlului, rezultat din termenul homicid, recte ”uciderea premeditată sau involuntară a unei persoane”.

Termenul feminicid se referă la un tip specific de omucidere în care un bărbat ucide o femeie sau o fată pentru că este femeie. Spre deosebire de alte tipuri de crime, femicidele apar de obicei la domiciliu ca urmare a violenței de gen. Acestea sunt, de asemenea, clasificate în cadrul crimelor de ură, deoarece apar într-un context în care feminismul a fost stigmatizat de ani de zile.Se estimează că în fiecare an în lume sunt comise în jur de 66 de mii de femicide. Cu toate acestea, trebuie să se țină seama de faptul că numărul cazurilor de violență de gen tinde să fie subestimat și că multe țări nu fac diferența între omucideri și femicide.”  (https://warbletoncouncil.org/feminicidio-480)”

Și pentru că – coborând în ”darknet” – rețeaua netului subteran, încă de la primele pagini ale romanului, am întâlnit termenul ”Incel”, am aflat de pe Wikipedia:

”Incel (cuvânt format din abrevierea expresiei din limba engleză involuntary celibacy – celibat involuntar) definește un membru al unei subculturi online. Indivizii asociați cu această subcultură sunt considerați a fi incapabili să dezvolte relații naturale și armonioase de ordin romantic sau strict sexual deși își doresc acest lucru. Retorica acestora este în general marcată de misoginism, resemnare, mizantropie, narcisism, rasism sau o puternică aversiune față de cei ce au relații de tipul celor pe care ei și le doresc. În același timp, discursul lor promovează ideea că accesul la sex este un drept ce trebuie a fi asigurat și impus. Incelii sunt considerați adesea ca făcând parte dintr-un ecosistem online al supremației albe, fapt susținut și de apartenența majoritară a bărbaților albi, heterosexuali, la acest grup. Incelii se poziționează în totală opoziție cu mișcarea feministă”.

De altfel, chiar și în paginile romanului ne este prezentată această definiție, pe măsură ce crimele cărora cad victime o serie de femei, se acumulează în fața inspectorului Vanessa Frank: ”Incel vine de la involuntary celibacy(…) e o mișcare online formată din zeci de mii de bărbați pe care-i unește misoginia. Membrii mișcarii sunt în spatele a cel puțin patruzeci și cinci de crime din State.”

O rețea de celibatari misogini – care pedepsesc femeile.

Emelie, Victoria, Eva, Rakel… nenumărate victime. Crime violente, oribile…povești de un tragism puternic… În acest context apropiindu-se în Stockholm un festival dedicat femeilor, pe un mare stadion – prin urmare – ceasul ticăie amenințător. 

Secția de omucideri – Vanessa – inspector criminalist – întrebări… ce legătură există între crime?

Jasmina Kovak este jurnalistă la Kvällspressen și poartă trauma unui viol pe care îl ascunde de cei din jur, dar este hotărâtă să meargă înainte, fără să știe însă că alături de ea, în redacție, un coleg este una dintre rotițele abominabile ale femicidului.

Misoginia își arată fața violentă și rețeaua celibatarilor involuntari e pusă pe treabă serioasă. Bucățele de adevăr încep să se lege între ele. Cu detalii, cu suspans, cu emoții, cu analize sociale și politice, chiar și cu dezvăluiri din lumea politicienilor corupți… nimic nou sub soare. Se descoperă – verificând moartea violentă a amantei politicianului social democrat William Bergstrand – facturi din delegațiile acestuia, plătite cu cardul de politician parlamentar – pentru hoteluri de lux, restaurant, cumpărături personale … nebunii.

Vanessa este din ce în ce mai derutată față în față cu schimbările lumii din jurul său:

 – ”Lumea devenea din ce în ce mai ciudată, iar ea se simțea tot mai puțin adaptată. Pentru prima oară în istoria umanității, erau mai mulți cei care mureau fiindcă mâncau prea mult, decât cei care piereau de malnutriție. Bătrânețea omora mai mulți oameni decât bolile infecțioase. Și, mai presus de orice, mai mulți oameni mureau de propria mână decât din cauza războaielor, a crimelor și a terorismului. Cu toate astea, lumea se temea mai mult ca oricând.”

Nu-și mai recunoaște nici orașul, pe care este chemată să îl apere:

Stockholmul era plin de arme de foc și de tineri gata să le folosească pentru a-și însuși o parte din piața de cocaină sau ca să se răzbune pentru cine știe ce insultă închipuită. Kalașnikovurile se vindeau pe străzile din Stockholm  pentru douăzeci și cinci de mii de coroane bucata. Un pistol costa zece mii. O grenadă putea fi achiziționată pentru vreo mie, dacă nu cumva era în desfășurare un conflict de proporții, caz în care traficanții ridicau prețul la două mii cinci sute.”

Găștile din Stockholmul contemporan  acționează, ucid și lasă în urma lor ”cărți poștale”: cadavre!

Vanessa – ca om și ca polițist are propriile dileme:

Nu mai avea decât serviciul. Iar întrebarea era dacă îi păsa cu adevărat de victimele ale căror ultime ore din viață încerca să le deslușească. Sau era mai mult vorba despre ea, despre faptul că nu voia să fie păcălită de vreun suspect, că voia să-i pedepsească pe cei care se jucau de-a Dumnezeu, care provocau durere și suferință? Că voia să pună lucrurile în ordine. Să controleze”.

Și toate aceste probleme de ordin social, uman, profesional expuse de către Pascal Engman cu multă forță scriitoricească sunt puse în antiteză și completate frisonant de detalierea cauzelor sub care sunt înregimentați femicizii și motivațiile lor legate de respingere și frustrare. Furia și durerea lor (sigur că pe un suport paranoid):

  • Am aproape treizeci de ani. În curând las în urmă cei mai frumoși ani din viață și n-am atins o femeie nici măcar o data – n-am avut nici vreo relație, nici vreo aventură de-o noapte. Femeile nu mă vor și asta se vede de la o poștă. Poate că nu mă urăsc, dar mă tratează cu dispreț, ceea ce e și mai rău (Un bărbat anonim)”.
  • Durere fiindcă era singur, respins, mrereu alungat? De toți și de toate”.
  • Nu consider că femeile sunt oameni. Nu sunt – sau nu ar trebui să fie – decât slugi pentru bărbați. Să gătească, să curețe, să-și desfacă picioarele când li se zice. (Un bărbat anonim)”.
  • Genocidul împotriva femeilor ar fi complet legitim, asta e umila mea părere Semnat, Saint Marc Lepine (criminal Canadian)
  • O să închin o bere pentru fiecare victimă care e o femeie între optsprezece și treizeci și cinci de ani (Un bărbat anonim)
  • Avea de gând să ucidă cât mai multe. Vârsta nu conta. Toate erau vinovate.”

Aspectele morale ale unui astfel de subiect sunt expuse de către autor cu mult simț de răaspundere, întrebându-se prin intermediul personajelor sale:“cum trebuie”să reacționeze o societate întreagă la cap… cu furie… cu frustrare… dar care era alternativa?… cum trebuie să-ți îndeplinești ”datoria de cetățean?”

Nu vreau să vă devoalez finalul acestei constructii plină de forță pe care Pascal Engman o desfășoară cu o intensitate și o logică perfectă. Pentru a nu pierde nici savoarea unui lecturi plină de mister și neprevăzut, dar și pentru a vă trezi întrebări dureroase privind direcția halucinantă spre care se îndreaptă omul și societatea. Și nu în ultimul rând pentru a descoperi singuri faptul că există speranță.

Ca și în toate recenziile mele la romanelor scandinave de gen, relevez și aici suportul muzical oferit de autor personajelor sale. Muzică bună! Eddie Meduza, Brice Springsteen, Billy Joel – cu Piano Man – și Freddy Mercury – Somebody to Love.

Puteți cumpăra cartea: Editura Crime Scene Press/Libris.ro/Cartepedia.ro.

(Sursă fotografii: CrimeScenePress.ro, Boknyheter, Bookmark Forlag Sweden)

Articole similare

Dragoste și speranță la înălțime: ”Biblioteca de pe Lună”, de Francesc Miralles

Jovi Ene

Teatru: Karpilevski, de Jacob Weitzner

Delia Marc

Diversitate și deschidere: „Să trăiești cu o presiune constantă”, de Alina Pietrăreanu

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult