„Mici dezastre”, de Sarah Vaughan
Editura Litera, Colecţia Buzz Books, Bucureşti, 2021
Traducere din limba engleză şi note de Dana-Ligia Ilin
Am dormit şi am visat că viaţa este bucurie. Dar m-am trezit şi am văzut că viaţa este datorie. Şi mi-am făcut datoria şi am făcut din truda vieţii bucurie (Rabindranath Tagore)
Între acele „cărţi despre care toate lumea vorbeşte”, se află şi romanul Mici dezastre, un thriller captivant semnat de scriitoarea şi jurnalista britanică Sarah Vaughan la puţină vreme după succesul răsunător de care s-a bucurat Anatomia unui scandal.
În ambianţă cu romanul anterior, axat pe ilustrarea modului în care o simplă şi aparent inofensivă afirmaţie poate tulbura cu desăvârşire armonia relaţiilor dintre oameni, Mici dezastre propune o nouă poveste menită să ne aducă în prim-plan faptul că orice fenomen social, chiar şi liniştea vieţii de familie se poate transforma, în doar câteva clipe, într-un coşmar greu de cuprins cu mintea. Astfel, poate că nu este deloc întâmplător faptul că, încă de la început, când nu am pătruns concret în tainele acestui roman psihologic deplin ancorat în dramele existenţei, suntem invitaţi să descoperim un univers tenebros, aflat sub semnul unui ţipăt jalnic. Iar pe măsură ce firul poveştii se desfăşoară, acest strigăt obsesiv de durere va căpăta dimensiunile unui veritabil urlet menit să penduleze între zgomotele atroce ale prezentului şi dramele unui trecut irepetabil şi ireparabil.
În tot acest tumult, o întâlnim pe Liz, un medic pediatru rezident al unui important spital din Londra, pentru care evenimentele tragice din noaptea de 19 ianuarie 2018 nu înseamnă doar o nouă provocare profesională ci şi o posibilitate de a elucida o serie de mistere care i-au umbrit viaţa de până la acel moment. Lupta acesteia cu propriul trecut tinde să se desfăşoare în apanajul unei reîntâlniri mai puţin plăcute cu Betsey, la suferinţa căreia nu asistă asemenea unui medic obiectiv aflat în faţa unei copiliţe de zece luni care a suferit, în condiţii aparent foarte stranii, o lovitură puternică la cap, ci va privi situaţia din perspectiva unei prietenii apropiate al cărei nucleu este chiar experienţa maternităţii. În acest context, Liz reuşeşte să treacă peste toate acele prejudecăţi mai mult sau mai puţin fondate privind atitudinea pe care trebuie să o aibă un prieten devotat şi, înzestrată cu intuiţie şi empatie, se transformă într-un veritabil detectiv dornic de a face lumină în acest accident incredibil şi implicit de a readuce liniştea în viaţa de familie a prietenei sale.
La polul opus se află Jess, pentru care ideea de maternitate se va transforma, din echivalentul unei aventuri fantastice în care copilul trebuie să ştie că ocupă o poziţie centrală într-un veritabil coşmar, a cărui mantră obsesivă ascunde multiple faţete ale unei puternice stări de teamă pe care mama le trăieşte la gândul că ar putea să îi facă rău propriului copil:
Prima data când Jess îşi imaginează că o vatămă pe Betsey este la trei zile de la ieşirea din spital (…). Viziunea se intensifică şi se schimbă (…). Începe să vadă primejdii peste tot (…). În timp ce tăia carne, a lăsat un cuţit marca Sabatier pe tocător, ca să vadă cine sună la uşă. Când s-a întors, şi-a imaginat că îl ia şi îl înfige în Bets, care stă cuminte într-un leagăn (…). Există pericolul reprezentat de un ceainic cu apă clocotită. Dacă toarnă într-o cană, riscă să verse pe de lături: să se prelingă pe podea şi s-o opărească pe copilă (…). Obiectele de aramă şi tigăile de oţel care atârnă de un support fixat în tavan sunt o sursă permanent de nelinişte. Le vede căzând, nu, zburând prin încăpere ca nişte rachete în căutare de copii. Aşa că le ocoleşte, veşnic conştientă că ar putea să pocnească în cap bebeluşul (pp. 95 şi 98).
Pe măsură ce pătrundem în culisele acestei vieţi de familie în care mama este condamnată să se lupte mai mult singură cu propriile trăiri şi temeri, observăm că ceea ce uneşte cu adevărat destinele acestor două personaje este un prezent permanent scindat între bucurii şi suferinţe, privite ca răspunsuri ale unui trecut umbrit de clipe dureroase. În această ambianţă, nu poate fi trecut cu vederea faptul că anumite episoade din acţiunea romanului pun în lumină rolul pe care figura paternă îl joacă în buna desfăşurare a vieţii de familie, cu precădere în satisfacerea nevoilor materiale specifice. Facem astfel cunoştinţă cu Ed, soţul şi tatăl aparent detaşat de ceea ce se întâmplă, dar care se va transforma, treptat, într-unul din pionii importanţi în elucidarea unui mister tragic, în care mama pare că nu are nimic important de spus, pentru că frica a transformat-o în cineva pe care nu-l mai recunoaşte (p.261).
Astfel, capitolele scurte, concentrate cu precădere pe o săptămână plină de suferinţe şi conflicte interioare atroce, în care cel mai mic moment de linişte pare să pălească în faţa unor urlete sfâşietoare, nu fac decât să transpună, într-o formă aparent prietenoasă o serie de adevăruri privind pendularea conştiinţei omului actual între propria viaţă şi mirajul lumii, unde aspecte precum succesul în carieră şi nevoia obsesivă de a avea o viaţă socială perfectă ocupă un loc privilegiat.
În consecinţă, ceea ce am fi tentaţi să denumim „mici dezastre”, doar pentru că ele tind să se ascundă sub masca aparenţelor, se dezvăluie, de fapt, din perspectiva unor dezastre mari în urma cărora chiar şi cele mai inocente fiinţe, copiii, vor avea de suferit. În acest context, finalul acestei ample şi alerte pagini de viaţă, coincide, fără doar şi poate, cu momentul în care trecutul şi prezentul îşi vor fi aflat pe deplin tainele, iar Liz şi Jess îşi vor fi răspuns la toate întrebările obsesive care le-au umbrit copilăria şi tinereţea. Indirect, experienţa celor două eroine pare să ne înveţe şi pe noi, cititori puternic ancoraţi în fapte ale realităţii imediate dar care, tânjim, în acelaşi timp, după evadarea din tumultul cotidian prin intermediul unor ficţiuni hipnotice, o importantă lecţie despre ceea ce înseamnă cu adevărat puterea de a ierta, empatia şi seninătatea – embleme ale întoarcerii la inocenţă, chiar dacă vârsta biologică a copilăriei se află undeva departe, prin timp.
Betsey zâmbeşte cu gura până la urechi. Zâmbetul fermecat al unui copil care e adorat. (…) Ne atinge feţele cu degeţelele moi, după care le înfige în părul mamei sale. Un zâmbet se iveşte pe faţa acesteia şi râsul ei se înalţă, bogat şi irizat ca baloanele de săpun. E contagios, şi curând râdem toate trei fără să avem de ce. (…) Si vreau să ne reamintim toate să preţuim asta. Aceste puncte culminante care ne susţin, care ne saltă moralul atunci când suntem epuizate, sau neliniştite, sau totul pare că e o luptă grea; aceste momente perfecte, necesare (pp.406-407)
Puteți cumpăra cartea: Editura Litera/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Surse imagini: https://www.cartepedia.ro/, https://www.velvetmag.co.uk/, https://www.procarti.ro/, https://www.amazon.com/)
