Viata incepe vineri, de Ioana Parvulescu
Editura Humanitas, Bucuresti, 2009
Asa s-a intamplat sa fie! Si poate nu intamplator! De pe masuta mea fermecata, pe care cartile asteapta linistite sa le vina randul si drumul catre mintea si sufletul meu, dupa „Jocul Ingerului” a lui Carlos Ruiz Zafon, am luat „Viata incepe vineri” a Ioanei Parvulescu. Ambele le-am cumparat de la Carturesti, cu putin inainte de Craciun si asa a fost sa fie, ambele reflecta – fiecare in felul sau – truda de a scrie a celui aplecat asupra coalei albe de hartie si ambele reflecta notiunea de timp si mai ales de timp istoric.
Ca o veche iubitoare a Bucurestiului, a istoriei si istorisirilor sale, a imaginilor pastrate in vechile fotografii de epoca ale familiei mele, a povestilor oamenilor de seama ce i-au strabatut strazile si parcurilor si s-au oprit osteniti la masutele cafenelelor si ale cofetariilor renumite, am avut un sentiment de piosenie deschizand paginile acestei carti, stiind-o si pe autoare drept o indragostita de timpurile trecute.
Caci TIMPUL s-a dovedit a fi personajul principal al acestei atat de vii si armonioase fresce a numai catorva zile din sfarsitul anului 1897. TIMPUL romanului se limiteaza la numai 13 zile, cu incepere din 19 decembrie si pana in ultima zi a anului in cauza. TIMPUL se limiteaza doar ca poveste, caci el transcende peste ani, prin cateva note in stil gazetaresc, urmarind in cuvinte simple si calde, destinul eroilor care il strabat.
Autoarea demonstreaza talentul de a construi o intriga inteligenta, care poate fi privita la prima impresie ca fiind una usor politista, dar care, in adancuri, are scopul de a ne introduce in armosfera unui Bucuresti de sfarsit de veac 19, in care personajul principal, TIMPUL, curge mai domol, avand mereu ragaz sa arunce cate o privire inapoia lui, dar si cate o strafulgerare spre ce va urma sa fie. Autoarea ne prezinta un oras populat de oameni vii, din clase sociale diferite, cu nevoi si cu idealuri diferite, dar atat de asemanatori noua, celor din secolul 21, caci toti muncesc, viseaza, iubesc, sufera, spera, gandesc, creaza, EXISTA si lasa urme adanci in TIMPUL orasului.
Intoarcerea in TIMP o preocupa adanc pe Ioana Parvulescu, de aceea cred ca a reusit sa scrie acest roman cu multa intelegere si caldura pentru vechiul Bucuresti si pentru personajele care l-au strabatut. Pentru aceia care in calitate de medici au luptat cu bolile si si-au ingrijit cu multa daruire semenii, pentru aceia care in meseria de gazetari au excelat si au lasat istoriei numele mari ale publicatiilor bucurestene, pentru aceia care in pozitii de functionari publici au vegheat la asezarea si respectarea normelor de convietuire, pentru acele femei care in calitate de sotii si mame au iubit, au nascut copii si au conservat spiritul familiei.
Si in incheierea romanului, tocmai pentru a sublinia relatia cu TIMPUL si pentru a incadra acel an 1897 in axa timpului si pentru a ne transpune pe noi ca cititori in date concrete, Ioana Parvulescu ne prezinta cateva anexe documentate si elocvente, din revistele vremii: Calendarul ortodox pentru anul 1897, Calendarul catolic, Calendarul ebraic, Calendarul musulman, Sarbatori nationale si domnesti, Cronologia, Eclipse, Guvernul.
Am citit aceasta carte cu sufletul, simtind plutind in jurul fotoliului meu, parfumurile vechi ale copilariei petrecute alaturi de bunici: mirosul pipei bunicului si mirosul de vanilie si scortisoara al bunicii.
Va recomand din inima aceasta carte si pentru a-mi intari invitatia la lectura, va alatur adresa la care veti putea viziona prezentarea inspirata a Humanitas Multimedia:
Si va recomand si adresa de la ClassicsOnline, la care o veti putea asculta pe Idil Biret interpretand Menuet in G minor de Haendel, piesa la care Ioana Parvulescu face dese referiri in roman. Piesa integrala o puteti gasi la adresa Megaupload.
