”Patrioții”, de Sana Krasikov
Editura Litera, Colecția Buzz Books, București, 2017
Traducere din limba engleză și note de Ciprian Șiulea
Sana Krasikov are rădăcini adânci în fosta Uniune Sovietică, fiind născută în 1979 în fosta republică sovietică Ucraina, și stabilită ani mai târziu în Statele Unite. Romanul său ”Patrioții”, publicat în 2017 și tradus aproape imediat în limba română la Editura Litera, împrumută din experiența sa, a părinților și bunicilor săi, pentru a face o extraordinară descriere a istoriei ultimilor 100 de ani din U.R.S.S. și din continuatoarea ei, Rusia, din perspectivă personală. Desigur, vorbim aici de o istorie ficțională, dar în niciun moment cititorul nu e înșelat de ficțiune, ci vede totul ca o istorie reală, pentru că, deși personajele sunt imaginare, tragedia acestora au trăit-o foarte mulți.
În prim plan se află Florence Fein, unul dintre miile de oameni din SUA ce a fost atras în preajma Marii crize economice din anii 1929-1933 să plece în Uniunea Sovietică, atrași de mirajul egalității și prosperității afișat de noua putere mondială. Nu aveau să-și bănuiască viitorul, dar prezentul părea promițător. Numai că există o expresie cunoscută, respectiv cea cu ”socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”, așa că Florence descoperă treptat ”beneficiile” sistemului sovietic, cu rațiile, cu frigul și umezeala de acolo, cu faptul că, treptat, fiind cetățean american, este privită cu suspiciune, ca un posibil spion, cu apartamentele mici și cu bucătăria și baia ”la comun”, cu felul în care pașaportul se evaporează la ghișeele statului. Apoi, politica devine atotputernică și după primi pași mai drepți, încep epurările, vine foametea și războiul mondial, iar acuzațiile de după terminarea acestuia devin tot mai puternice, odată cu instaurarea Războiului Rece. Nu mai e decât un pas până la lagărele din Siberia:
”Astfel că Florence se hotărî, de dragul lui, să accepte lucrurile așa cum erau ele. Nu voia să-și amintească de disperarea ei de dinaintea războiului, de epuizarea nervoasă, de încercarea imprudentă și nesăbuită de a fugi. Ajungea la revelația că secretul vieții era pur și simplu de a uita. În plus, războiul luase sfârșit. Era pace – țara se împăcase inclusiv cu ea însăși. Imensul bir al războiului părea să fi saturat, în sfârșit, pofta canibală turbată a Rusiei.” (pag. 478)
Aceasta este povestea pe foarte scurt a lui Florence Fein, fără a pune la socoteală și pasiunile ei ocazionale sau permanente, prieteniile adevărate sau trădările, faptul că se căsătorește, până la urmă, tot cu un american și are un băiat frumos și isteț, pe care se străduie, din momentul nașterii sale, să-l apere de lumea rea, dură și criminală în mijlocul căreia a ajuns. Nu întâmplător, este racolată de către KGB și decide să dea informații mai puțin relevante, doar pentru a-și apărea pielea. Destinul ei nu este singular, dar cel puțin are șansa să supraviețuiască lagărului, printr-un concurs de împrejurări.
În antiteză, multe dintre evenimentele vieții lui Florence sunt privite din perspectiva băiatului ei, ajuns cu afaceri personale la Moscova, undeva în anul 2008. Revenirea sa în Rusia are trei fațete dinstince, dar care se împletesc inteligent, fiecare dintre ele fiind importantă pentru alegerea unui prezent și unui viitor agreabile, dar și pentru înțelegerea trecutului: în prima, Julian trebuie să negocieze un contract important, dar jocurile par făcute în stil mafiot, în favoarea unui consorțiu elvețian, unde tot rușii dictează la prețuri astronomice, semn că nimic nu s-a schimbat și foștii nomenclaturiști sunt și acum la controlul afacerilor mari; în a doua fațetă, Julian încearcă să recupereze atitudinea fiului său, autoexilat la Moscova, în căutare de senzații tari; în sfârșit, Julian își reglijează uneori afacerile doar pentru a afla amănunte despre anii petrecuți în Rusia de către mama sa, amănunte care nu i-au fost împărtășite de aceasta nici măcar după ce se salvaseră în Statele Unite:
”Mie nu mi s-a părut niciodată ciudat motivul pentru care ea a venit în Rusia. De ce a rămas e o altă chestiune, una la care m-am gândit adesea. Sub ce vrajă (sau a cui?) peisajul incolor din jurul ei s-a transformat în unul din acele mozaicuri proletare pline de viață care încă mai decorează acest oraș mercantil?” (pag. 253)
Despre toate astea și multe altele este vorba în volumul de peste 700 de pagini al Sanei Krasikov, o carte neașteptat de bună și cu o temă foarte complexă. De aici, se poate descoperi felul în care Rusia sovietică și-a construit imperiul și și-a fundamentat crimele și lagărele, dar și povestea americanilor idealiști, care au abandonat (unii dintre ei doar temporar) viața liniștită, îndestulătoare și capitalismul, atrași de mirajul comunismului, care s-a dovedit a fi doar un miraj. Ciudat este că acești americani au fost lăsați în spate, uitați, chiar de către propria țară și au trebuit să supraviețuiască ca niște sovietici. Un roman bine scris, alert și care ne ajută să înțelegem mai bine epoca și resorturile psihologice ale oamenilor din timpul și de după comunismul sovietic.
