”Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor”, de Aurora Liiceanu
Editura Polirom, Seria de autor Aurora Liiceanu, Iași, 2015
Aflată deja la a doua ediție, noua carte a psihologului Aurora Liiceanu, Valurile, smintelile, păcatele – Psihologiile românilor, vine după o serie bogată de romane dedicate societății românești și psihicului uman. Despre cărțile dumneaei am mai scris – Legături de sânge: Povestea Ioanei, 2013, Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității, 2013, Soacre și nurori. La cine este cheia?, 2014 -, și trebuie să recunosc că de fiecare dată lectura m-a determinat să vreau și mai mult, să continui cu alte cărți, căci fiecare subiect abordat de către psihologul Aurora Liiceanu mă duce mai aproape de psihicul uman și mă ajută să înțeleg mai bine societatea în care trăiesc sau poate chiar comportamentul celor care mă înconjoară. Pornind de la ideea că ceea ce aflu sau ceea ce mi se pare interesant prin lecturi trebuie împărtășit altora și considerând că literaturizată, psihologia este mai accesibilă publicului, fiind ancorată în concret și având o componentă emoțională pregnantă, de data aceasta, autoarea folosește drept inspirație perioada în care a făcut parte din echipa emisiunii Linia fierbinte de la Tele 7 abc, un fel de hotline, inspirat oarecum după modelul serialului Midnight Caller, programată la 12 noaptea, emisiune în care psihologul, bazându-se pe informația primită de la cel care suna, trebuia să dea un răspuns cât mai rapid problemei expuse.
Însă, o astfel de interacțiune nu este una realizată în parametrii normali ai unei ședințe dintre psiholog și pacient. Comunicarea este asimetrică, persoana de la telefon expunându-și povestea unei audiențe întregi, dar așteptând un răspuns de la o singură persoană, psihologul, iar psihologul se află în situația în care dă un răspuns unei lumi întregi, mesajul până la urmă fiind influențat de audiență, precum și de persoanele prezente pe platou. În ciuda acestui aspect și neajuns, psihologul Aurora Liiceanu câștigă repede teren, de unde și întrebarea frecvent primită Dumneavoastră sunteți doamna de la miezul nopții?
O astfel de emisiune era o surpriză pentru societatea românească de după căderea comunismului, totuși s-a dovedit a fi una benefică, mai ales că majoritatea cercetătorilor par să ezite întâlnirea cu profanul, adică cu acea clasă a societății, majoritare de altfel, cu studii medii și cu locuri de muncă aflate în afara sferei culturii sau a instituțiilor de stat. Prin urmare, o emisiune în care un specialist poate observa problemele și comportamentele societății de după 89 este o realizare, o realizare ce a dus la această carte. Probabil, de mare ajutor psihologului, i-a fost și experiența de la fabrica Suveica, unde a fost trimisă de către regimul comunist, de la Institutul Psihologic. Aceasta afirmă într-un interviu din Adevărul:
Mi-am dat seama că există lumi şi lumi. E o lume a funcţionarilor, e o lume a nevestelor, a celor care vând la piaţă, e o lume a artei. Aia era o lume a vieţii. Talpa ţării. Aveau principii de viaţă pe care eu nu le cunoşteam. De exemplu, se ocupau de familie: probleme cu naşul, fina, soacra, tăiatul moţului, cum faci cearceafuri, de unde cumperi murături. Baza vieţii. Ei nu ştiau ce caut eu acolo. […] Trebuia să fac un slalom, să fiu drăguţă, înţelegătoare, să exersez această distanţă şi apropiere, care e foarte dificilă. Erau oameni simpli, cumsecade. Eu, bineînţeles, ţin cu lumea academică, intelectuală, dar câteodată i-aş prefera pe ăia. Pentru că unde e carte multă există şi orgoliu nemăsurat, perfidie şi multe probleme la cap. Şi ei nu le au.
Legat de perioada în care psihologul a lucrat la Tele 7 abc și, implicit legat de cartea de față, mi se par mult mai elucidante cuvintele scriitoarei, oferite în același interviu:
M-a rugat cineva să mă duc şi am acceptat. Am primit tot felul de critici de la colegi, cum să stau eu la telefon să vorbesc cu Miţa, cum se ceartă ea cu Costel, ce psihologie e aia, noi suntem academici, nu coborâm în rigolă! Dar eu eram atât de sătulă de academismul ăsta cu limbaj de lemn… Poate că a fost şi urmarea de la „Suveica”, voiam să cunosc viaţa, oamenii, să văd cât de ţicniţi, hoţi sau nebuni sunt, asta e lumea. Pot să vă spun că mi-a plăcut extraordinar de mult. Un an jumătate am fost acolo, era în direct, de la 12 la 1 noaptea. Sunau în general femei. Nimeni nu m-a sunat vreodată să-mi spună că are o problemă profesională, toţi aveau probleme interpersonale. Cu nora, cu copilul, cu nepotul, viaţă! Îmi pare rău că colegii mei dau cu mine de pereţi, dar le-am spus, duceţi-vă şi voi, intraţi în viaţă. Terenul contează enorm. Eu am fost în Maramureş şi am lucrat acolo pe teren. Îmi rămân mereu în minte lucruri mult mai inteligente decât când stau de vorbă cu oameni aici, acasă. Erau doi bărbaţi care se plângeau de neveste şi unul dintre ei îmi spune: „Doamnă, femeile se împart în două categorii – unele adună ca albinele, altele împrăştie ca găinile” (râde). Mi se pare mult mai interesant decât o discuţie cu un coleg plafonat, care mă face să adorm lângă el.
Acum, că am stabilit contextul și motivația lucrării de față, cred că putem continua cu o mică descriere, cu toate că o astfel de carte este benefică și aduce un plus cititorului care efectiv dedică ceva timp unei lecturi sănătoase. Așa cum a afirmat și în interviu, pe lângă colegii ei care nu se amestecau, cel puțin la acea vreme, în profan, există și spectatori ai emisiunii respective care au afișat o atitudine negativă față de această emisiune și implicit față de o anumită categorie a societății românești. Probabil, o categorie prea fierbinte! Într-o scrisoare adresată redacției Liniei Fierbinți cineva își expune părerea, afișând o lipsă totală de empatie: emisiunea Mitică plus alte interviuri pe stradă ne arată lipsa de cultură a românilor…Dumneavoastră cu emisiunea Linia Fierbinte ne prezentați – în general – femeia română care se recomandă singură așa cum este eaȘ incultă, necivilizată, imorală, amorală, fără bun-simț, primitivă. Și atunci, gândindu-mă și la părerea pe care o am eu despre majoritatea emisiunilor actuale de la televizor, mă întreb dacă acestea au un scop bine definit în spatele ridiculității pe care o marchează cu brio? Și dacă e cazul, de ce nu ne este expus și nouă, publicul profan? Sau poate nici chiar realizatorii nu și-au propus un alt obiectiv decât cel al audienței și poate doar specialistul a observat valoarea unei astfel de emisiuni.
Astfel, cartea este structurată în două mari capitole, primul prezentând povești prezentate în cadrul emisiunii Linia Fierbinte, încercând într-un fel să structureze situațiile întâlnite la această emisiune în anumite categorii – și al doilea, în care sunt prezentate povestiri de viață ale câtorva persoane de la țară. Scopul este de a verifica care sunt similaritățile, respectiv diferențele destinelor oamenilor de la oraș, respectiv celor de la țară.
Concluzia ar fi că, în ciuda anumitor diferențe, la nivel de educație sau social, cele două categorii au elemente comune, cel puțin în zona de relație interpersonală. Problemele ambelor categorii sunt aceleași, probleme omenești influențate doar de destinele individuale care, la rândul lor, sunt determinate de trei dimensiuni: individualitatea omului, mediul său proxim și societatea în care trăiește. Individul, de-a lungul vieții, trece prin perioade de tranziție, dar și epocile trec prin tranziții, astfel individul este influențat atât de tranzițiile personale, cât și de cele ale epocii din care face parte. Aplicabil pentru cartea aceasta, este raportul dintre indivizi în contextul căderii comunismului și instaurării democrației după 89, context care scoate în prim-plan o paletă largă de noi probleme: șomaj, creșterea veniturilor aduse de către femeie în familie, dezorientarea tinerilor confruntați cu noile legi ale ofertei de muncă, exodul feminin în Orient, migrația forței de muncă, noile definiții ale iubirii, provocările aduse sistemelor de valori individuale și supremația treptată a banilor.
Și totuși, care ar fi concluzia? Există categorii în care s-ar acomoda fiecare dintre noi? Există diferențe între realitatea urbană și cea rurală? Întrebări care încă mai pot fi adresate și cercetate, căci chiar și la 25 de ani de democrație încă ne mai confruntăm cu lipsa de date, indiferent de marea libertate de exprimare de care avem parte. Iar libertatea ne-a adus și multe diferențe în destinele individuale, prin urmare categorisirea pare din ce în ce mai dificilă. Lumea categoriilor este mai mare decât lumea obiectelor, fenomenelor sau oamenilor.
