”Mica vrăjitoare. Volumul al II-lea: Sângele Viridianei”, de Lene Kaaberbøl
Editura Paralela 45, Seria Mica Vrăjitoare, Pitești, 2020
Traducere de Mihaela Pogonici
După cum se poate observa, am o atracție specială pentru stirpea, lumea, și îndeletnicirile vrăjitoarelor. Și asta nu e de ieri, de azi, ci de când mă știu! Prin urmare, era normal să ajung și la seria de șase romane fantasy ale scriitoarei daneze Lene Kaaberbøl, tradusă în peste 25 de limbi și ”distinsă în anul 2014 cu Premiul cărții pentru copii din Danemarca și cu Premiul Orla al televiziunii de stat daneze”.
În primul volum al seriei, cititorul a făcut cunoștință cu Clara, puștoaica în vârstă de 12 ani, cu prietenul ei Oscar și cu animalele iubite din casele lor. Dar ia cunoștință și de despărțirea intervenită între părinții Clarei și o cunosc pe mătușa Isa, sora Millei – mama Clarei; Isa este o vrăjitoare de pădure și Clara îi moștenește capacitățile, care însă, sigur, acestea trebuie relevate și educate.
Eu am plonjat în această poveste abia în volumul II și despre el vă voi vorbi acum.
Și înainte de orice, vă spun că am înghițit cele 215 pagini în mai puțin de o noapte, incapabilă să renunț la farmecul poveștii și al punerii ei sub ochii mei lacomi.
Am aflat ce este o vrăjitoare de pădure, pentru că mi-a explicat Clara, referindu-se la mătușa Isa, dar și la ea – în devenire:
„Ei bine, se vedea de la o poștă ce era: o vrăjitoare. O vrăjitoare de pădure care putea să umble pe pe cărările sălbatice și să apară oriunde și oricând, o creatură dintr-o lume diferită în care nu schimbai autobuze și trenuri ca să te deplasezi din punctul A în punctul B. Și, pentru că era furioasă, avea o înfățișare aprigă. Chiar semăna cu o vrăjitoare care n-ar fi ezitat să te transforme în broască râioasă dacă nu te purtai frumos – asta dacă nu ar fi considerat că le nedreptățește pe celelalte broaște, cele adevărate, decente.”
O ființă plină de dragoste și înțelegere pentru animale și pentru natura înconjurătoare, într-o lume atât de nepăsătoare.
Pentru vrăjitoarele de pădure ”contează ora naturii, nu minutele de pe ceas”.
Mătușa Isa, cu bufnița Tu-Tu pe umăr, este locatara unei ”case mici de piatră din inima pădurii, cu lămpile de petrol, soba cu lemne și aricii care hibernau în cutii de pantofi în mijlocul camerei de zi”.
Pentru o fetiță de 12 ani nu este ușor să treci peste despărțirea părinților, la care se adaugă conștientizarea (sumară deocamdată) realei sale identități.
Dar Clara este o mică persoană echilibrată, empatică și inteligentă și aceasta nouă aventură va fi încă un pas necesar pe drumul asumării sale identitare și a câștigării puterii de a rezista într-o lume în care magia nu e nici înțeleasă, nici agreată.
Clara își iubește mult tatăl care ”era bun în meseria de tată de vacanță”, își iubește mama (deși încă nu o înțelege), are nostalgii si doruri după străzile dragi pe care trebuise să le părăsească (strada Mercur și strada Castanilor), o are alături de ea pe Pisica, despre care ne spune că –”avea control total asupra mea și obiceiurilor mele și nu rata nicio ocazie de a-mi aminti cine e stăpâna – ghiciți singuri care era părerea ei -, ea își păstrase independența”.
Clara și Oscar intră brusc într-o nouă aventură, la chemarea altei vrăjitoare de pădure, Shanaia, în Parcul Zânelor, la lăsarea întunericului. Shanaia – grav rănită și disperată, zace aproape fără suflare pe o bancă, alături de mica ei hermelină. Iar o hoardă de pescăruși ucigași se prăvalește asupra grupului înfricoșat… la mijloc este – bineînțeles ura oribilei vrăjitoare Chimera. Chimera care râvnise la Westmark, casa iubită a Shanaiei, de unde tocmai o aruncase în drum.
Copiii apelează la Isa, care vine degrabă și grupul se refugiază pentru a-și obloji rănile, în casuța acesteia, din pădure. Unde Shanaia le povestește durerea ei și o roagă pe Clara să o ajute. Misiunea pentru Clara ar fi să meargă la Westmark și să-i recucerească casa, pentru că, spune ea: ”Când am pierdut Westmarkul, mulți au fost acei care au –ncercat să mă consoleze spunându-mi că există multe alte locuri frumoase în care aș putea să locuiesc. N-au înțeles nimic. Acolo m-am născut. Dar e mai mult de decât atât. Sunt legată de locul acela într-un fel pe care nu pot să-l explic. Ceva din mine e ancorat acolo. Ca o algă de stânca ei!”
Dar Chimera are trupe cu care să își apere casa furată. Ea ”a manipulat animalele din Westmark. Acum… nu mai sunt libere.” Toate au devenit sclavele Chimerei. Păsări, câini… toate animalele… ”E o crimă înfiorătoare (…) să iei liberul arbitru al unui animal… nu e demn de o vrăjitoare de pădure”! Dar Chimera este o vrăjitoare neagră, rea!
Clara are sânge de Viridiană. Va trebui să pornească la drum, singură, pe cărări sălbatice și să lupte cu înfricoșătoarea Chimera. Care a pus labele și pe toți ai ei, pe Isa, pe Oscar, pe Balot (câinele lui Oscar), pe Shanaia… cu toții prizonieri la Westmark.
”ADU ȚIAMIN TEDEVI RIDI ANA” – scrie pe zăpada proaspăt căzută, înseamnă ”ADU-TI AMINTE DE VIRIDIANA” – o chemare de peste vremuri!
Clara pornește la drum și ajunge la Westmark, ”o casă ridicată pe ruinele unei clădiri vechi de secole”. Pătrunde într-o lume magică a întunericului și a luminii… shamanism… ritualul sângelui… puteri binecuvântate… sunt aici… voi învinge Chimera! Sunt Viridiana. Sunt aici!
Viridiana – reîntrupată în Clara. Învinge forțele răului!
Clara eliberează toate animalele-sclave și iată un minunat dialog despre Sclavie vs. Libertate, pe care îl are Clara cu ”Himera – Nimeni”, micuța ființă jumătate om, jumătate pasăre, creată de către Chimera, prizonieră într-o colivie și suferind de sindromul Stockholm:
” -De ce ai făcut asta? a întrebat.
-Ce vrei să spui?
-De ce mi-ai rupt colivia?
-Ca să fii liberă, bineînțeles!
-Liberă?
-Da.
-Dar nu știu ce înseamnă asta. Poți să-mi explici, te rog?
(…)
-Ăăă… este… e puterea de a decide singur. De a face ce vrei.”
Minunat acest roman, deopotrivă pentru copii, adolescenți, tineri și maturi. O călătorie inițiatică întru devenirea unei ființe umane frumoase în interior. Un drum misterios, plin de pericole, dar profund prin mesajele transmise, fermecător prin utilizarea unui întreg arsenal captivant de elemente magice, creaturi de coșmar, animale personificate și oameni de bine și nu în cele din urmă, admirabil prin prospețimea și plasticitatea scriituri.
O carte care ridică probleme despre familie, despre prieteni și prietenie, despre responsabilități pe care trebuie să ni le asumăm și sigur că da, repet, o carte despre devenire!
”Să crești, să devii adult… e întotdeauna periculos. Dar e necesar.”
Filmul realizat în anul 2018, Wild Witch (Vildheks), bazat pe seria de romane ale autoarei Lene Kaaberbøl nu se bucură de cronici prea bune, ceea ce nu mă va împiedica să îl văd cu prima ocazie!
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Sursă fotografii: EdituraParalela45.ro, Wikipedia, Pushkin Press)
